Nu am mai scris pe acest blog de 1 an si 27 de zile :)). Multe s-au schimbat de atunci. Citesc unele posturi si zambesc asa cum face orice om cand revede lucruri din trecutul sau. Zambesc pentru ca scriam din suflet si lasam aici tot ce nu imi mai incapea in suflet. Blog de fata ar zice unii. Nimic neadevarat. Fetele sunt mai „simtitoare” cum s-ar zice. Si a fost terapie.

Aceleasi subiecte… trairi, oameni, pareri si nimeni nu se poate opune. Asta e farmecul. Si chiar daca s-ar opune am dreptul la exprimare si am dreptul de a o face in felul meu.

Tot acest timp care a trecut si prin care am trecut a schimbat multe. Am trait multe si traiesc multe. Voi trai si mai multe dar am decis sa las lucrurile in voia lor. E mult mai bine, e mult mai relaxant. 

S-au schimbat oamenii printre care traiesc si am invatat o multime de lucruri noi. Din fericire am invatat sa nu deschid gura cand nu trebuie. De fiecare data cand ma aventurez si mai fac vreo confesiune sau mai dezbat vreun subiect are loc cate o drama asa ca am decis sa nu ma complic. Las oamenii sa faca ce vor dar ei uneori nu ma lasa pe mine sa fac acelasi lucru. Pacat.

Unii se asteapta sa tratez anumite persoane diferit, unii se asteapta sa imi exprim parerile despre ei, despre ce fac, despre ce ar putea face, despre cum arata, etc. Prefer sa tac. De fiecare data cand ma las convinsa sa spun ceva cuvintele imi sunt rastalmacite in asa fel incat imi pare nespus de rau ca am facut-o. Imi displac cautatorii de senzational. Imi displac cei ce traiesc pentru a despica vietile altora. Imi displac cei ce judeca prematur situatii si persoane. Totusi ii accept.

Accept ce mie nu mi-a fost acceptat. Faptul ca suntem diferiti. Nu vreau sa dau dovada de vreo subita iluminare sau intelepciune. Din lucrurile pe care le fac reiese intotdeauna opusul.

Dar atunci cand vreau sa FAC ceva nu am nevoie de parerile nimanui. Atunci cand deja am FACUT ceva nu vreau sa ascult opiniile pro sau contra. Ce e facut e bun facut si nu poate fi desfacut. Stiu care sunt consecintele faptelor mele si nu vreau sa ascult ce altii imi spun manati de cu totul alte sentimente. Ce VOI FACE este la fel de subiectiv. Nu sunt greselile nimanui, doar ale mele si atata timp cat nu intervin in treburile altora pot sa continuu. E simplu nu?

Normal ca imi doresc sa nu fi spus/facut unele lucruri dar e inutil sa dezgrop mortii, sa pastrez regretele. Si o sa ma ghidez dupa aceleasi principii. Nu trebuie sa dau socoteala unde ma duc, ce fac sau de ce am o stare proasta. 

Traiesc asa cum vreau. 

I heard that you’re settled down.
That you found a girl and you’re married now.
I heard that your dreams came true.
Guess she gave you things I didn’t give to you.

Old friend, why are you so shy?
It ain’t like you to hold back or hide from the lie.

I hate to turn up out of the blue uninvited,
But I couldn’t stay away, I couldn’t fight it.
I hoped you’d see my face and that you’d be reminded,
That for me, it isn’t over.

Never mind, I’ll find someone like you.
I wish nothing but the best for you two.
Don’t forget me, I beg, I remember you said:
“Sometimes it lasts in love but sometimes it hurts instead”
Sometimes it lasts in love but sometimes it hurts instead, yeah.

You’d know how the time flies.
Only yesterday was the time of our lives.
We were born and raised in a summery haze.
Bound by the surprise of our glory days.

I hate to turn up out of the blue uninvited,
But I couldn’t stay away, I couldn’t fight it.
I hoped you’d see my face and that you’d be reminded,
That for me, it isn’t over yet.

Never mind, I’ll find someone like you.
I wish nothing but the best for you two.
Don’t forget me, I beg, I remember you said:
“Sometimes it lasts in love but sometimes it hurts instead”, yeah.

Nothing compares, no worries or cares.
Regret’s and mistakes they’re memories made.
Who would have known how bittersweet this would taste?

Never mind, I’ll find someone like you.
I wish nothing but the best for you two.
Don’t forget me, I beg, I remembered you said:
“Sometimes it lasts in love but sometimes it hurts instead”

Never mind, I’ll find someone like you.
I wish nothing but the best for you two.
Don’t forget me, I beg, I remembered you said:
“Sometimes it lasts in love but sometimes it hurts instead”
Sometimes it lasts in love but sometimes it hurts instead, yeah.

In opinia mea o femie trebuie sa fie in primul rand dorita si apoi iubita. De ce zic asta? Pentru ca asta cred. Pentru ca prefer, ca femeie, sa fiu dorita, sa fiu privita cu dorinta decat cu obisnuinta. Nu e chiar asa de rau precum suna. Intr-adevar amandoua se transforma la un moment dat in obisnuinta dar asta este omul, mereu cu noi si noi aspiratii si dorinte. Nimic neobisnuit. Asa cum iubirea se transforma in obisnuinta asa si dorinta se transforma in rutina.

La inceputul fiecarei relatii exista doar dorinta si cine spune ca nu e asa… nu stiu cum e dar nu prea are dreptate🙂. La inceput iti doresti o persoana si asta te tine in jurul ei, pe parcurs iti dai seama ca ai ajuns sa o iubesti, dupa o vreme iti dai seama ca o iubesti dar nu o mai doresti asa cum o doreai la inceput, dupa o alta perioada iti dai seama ca iti doresti sa fie acolo nu pentru ca o iubesti sau o doresti ci pentru ca… te-ai obisnuit sa vii acasa si sa o gasesti acolo. Iti dai seama ca face parte din viata ta, ca toti prietenii tai o cunosc si o plac, ca parintii tai o cunosc si  o plac, ca lumea zice ca va sta bine impreuna, ca lumea din jur se asteapta sa va vada impreuna.

Nimic rau in asta, de fapt este inevitabil. Nimeni nu are parte de pasiune toata viata sau de iubire. Sunt sentimente si porniri ce se sting in timp si din inertie ramai legat de o persoana. Stii ca e acolo pentru tine, stii ca te accepta asa cum esti, stii ca nu pleaca nicaieri. Reconfortant nu? Nu mai sunt alte inconveniente pentru ca deja va cunoasteti mult prea bine. Nu ai cum sa iti pastrezi misterul pana la capat. O relatie placuta pana la urma, imbatraniti frumos pentru ca v-ati obisnuit unul cu altul.

Si acum cineva m-ar intreba de ce nu as vrea asa ceva? Sa zicem ca ai vazut un bibelou undeva (stiu eu de ce am ales bibeloul🙂 ) si doresti sa il ai. Strangi banii respectivi sau deja ii ai (a se citi printre randuri) si il achizitionezi. Ajungi acasa si il pui frumos intr-un loc unde sa il ai in vedere mereu. Si il admiri si ai grija de el, il stergi ded praf si iti este tare drag. Esti mandru de el si multumit. Mai iesi din casa si intr-o buna zi ajungi acasa si bibeloul e acolo, la locul lui, doar ca treci pe langa el si iti vezi de ale tale. Il ai inca in vedere dar a trecut acea bucurie de la inceput. Intr-o buna zi il iei de acolo… din raza vizuala si il pui in vitrina. E al tau, n-ai de ce sa iti faci griji, acum e pentru decor. Zilele trec si praful se asterne… si ajungi sa il stergi pentru ca trebuie…

In fine, cred ca m-am facut inteleasa. Nu vreau sa par insensibila sau o acritura (desi nu stiu pe cati conving, dar putin imi pasa). Prefer sa raman la magazin🙂. Intr-o buna zi voi fi si eu un bibelou prafuit intr-o vitrina dar o sa ma asigur ca trece indeajuns de mult timp si ca o sa aman acel moment pe cat posibil. Si nu, nu vreau sa spun ca o sa raman singura cat mai mult timp posibil ci ca o sa fac in asa fel incat sa nu ajung in vitrina prea curand. 

Consider ca e mult mai bine sa fiu dorita de un barbat decat sa fiu iubita de acelasi barbat care doreste… altceva. O sa ziceti ca e o utopie. Posibil, mai mult decat probabil chiar. Dar nu vreau sa ajung ca cel de langa mine sa zica „Nu ma despart de ea ca o iubesc, ca m-am obisnuit cu ea, ca a facut atatea pentru mine”. Nu, nu ma iubesti daca ma tii asa langa tine. Nu ma iubesti daca le spui prietenilor tai ca nu poti sa o iei de la capat pentru ca ai o obligatie fata de mine, ca te-ai obisnuit cu mine si ca deja te cunosc si te accept asa cum esti. Nu ma iubesti daca faci dragoste cu mine si te gandesti ca maine te trezesti de dimineata si ca o sa ai o zi plina la serviciu.  Pentru ca daca ma iubesti nu lasi lucrurile astea sa intervina, nu grabesti tu rutina ci incerci sa o alungi cat mai mult.

Un barbat care doreste o femeie incearca sa prelungeasca fluturasii aia iar ea stie cum sa ii provoace in continuare. In timpul zilei se gandeste cum ajunge seara in bratele ei si e in stare sa isi sacrifice o noapte intreaga pentru senzatia aia incredibila si numai gandul ca intr-o zi n-o s-o mai aiba il omoara. Si o sa ma intrebati daca exista asa ceva. Iar eu o sa zic ca da, ca totul depinde de noi sa stim sa ne facem doriti, sa nu spunem niciodata „Gata, e al meu/a mea!”

Nu, nu le stiu eu pe toate dar sunt sigura ca o noapte de nesomn se recupereaza pe cand o flacara se mentine cu greu. Zic de fapt ca viata de cuplu e inevitabil supusa acestui martiriu dar nu e nevoie sa o martirizam inainte de vreme. Nu obisnuinta ne tine impreuna si nici faptul ca ne plac aceleasi programe. Dimpotriva as prefera sa nu am nimic in comun cu cineva dar cand ma gandesc la el sa imi friga sufletul. Sa ma dau de ceasul mortii sa am parte de acel „ceva”, sa imi bata inima sa-mi sparga pieptul, sa ma cutremur din cap pana in picioare, sa imi tremure mainile, picioarele cand sunt langa acea persoana sa mi se ia aerul si sa nu pot sa vorbesc. Prefer sa ma chinui, sa mi se rupa sufletul decat sa pun capul pe perna cu gandul ca maine am o zi plina si ca o sa trebuiasca sa ma trezesc devreme. Cum sa fac asta cand langa mine e persoana pe care o doresc atat de mult, cum sa nu ma cuibaresc langa ea si sa ma gandesc ca e dumnezeisc de bine… cum sa ma trezesc dimineata ciufulita si somnoroasa, de preferinta in tricoul lui si sa se ridice in graba, ca e tarziu si intarzie la munca fara sa se uite la mine ca la un copil  capricios, fara sa imi zambeasca.

Ziua aia va fi una foarte trista pentru mine. Ziua aia va insemna inceputul unui sir de zile la fel. In ziua aia voi sti ca nu mai am un loc principal in viata lui. Nu, nu vreau sa aud chestii de genul „Trebuie sa si mancati”. Imi pare rau dar nu sunt de acord, pentru ca o clipa, un sarut nu te falimenteaza si sunt sigura ca o sa ai o zi buna daca faci asta. Oricum, intr-o buna iti vei dori sa vezi fata aia de copil somnoros si sa o prinzi in palme si sa o saruti. Cati dintre noi isi mai acorda timpul sa il vada pe celalt asa cum e el, facand lucuri simple. Du-te acasa si uita-te la prietena ta cum se plimba prin casa lenesa, cum iti zambeste cand se uita la tine si nu uita niciodata de ce ti-ai dorit-o atat, aminteste-ti cand ai vazut-o prima data si cum stateai ca un copil in fata ei prima data cand ati vorbit. Aminteste-ti de cate ori ti-ai aranjat parul si cate tricouri ai probat prima data cand ai scos-o in oras (da si voi faceti asta!!).

Aminteste-ti cand ai sarutat-o prima data, aminteste-ti cum a fost prima noapte de dragoste, cum ai tinut-o in brate apoi si capul iti era golit de orice alte lucruri. Aminteste-ti cum a trebuit sa pleci si nu stiai daca si ea e la fel de fericita ca tine si nu stiai daca trebuie sa o suni sa vezi din vocea ei daca e asa. Sau aminteste-ti cum dimineata ai luat-o in brate si te-ai lipit strans de ea si stiai ca ea zambeste. Aminteste-ti cat de fericit ai fost toata ziua si ai fi vrut sa ii auzi vocea incontinuu si cum jubilai cand v-ati intalnit iarasi. Cum adormeai cu gandul la ea, cum, poate, o visai. Aminteste-ti permanent de ce ea si nu altcineva. Nu lasa sa se stearga imaginea ei in sufletul tau, nu considera altceva mai presus de dragoste. Viata e prea scurta si prea vicleana ca sa alergi dupa lucruri materiale. Bucura-te atat cat poti de dragoste ca necazuri avem toti si cu duiumul. Dragoste nu avem toti… numai cei ce au nu stiu cat de fericiti sunt…

Nu n-am vazut filme siropoase si nici nu debordez eu de romantism, nu vreau serenade la blacon sau flori in fiecare zi. As vrea sa ne bucuram de ce ni se ofera. Nu stiu cat de coerenta am fost si nici n-am urmat acelasi fir epic. Ce vreau sa spun e ca prefer sa fiu dorita si sa traiesc intens fiecare moment care mi se ofera decat sa fiu iubita o viata in monotonie. Prefer sa fiu exact asa cum vreau, prefer sa spun ce gandesc si sa fac ce vreau, sa-mi pastrez personalitatea decat sa fiu dresata sau sa ma dresez. Prefer sa mor de dor decat de plictiseala, prefer sa spun „te iubesc” decat sa regret ca n-am facut-o… prefer sa nu ma ascund. De cand a devenit „Te iubesc” tabu?

As starni curiozitatea oricarui psiholog faimos :)! Va asigur! Sau l-as bulversa pana m-ar considera de-a dreptul dereglata! Asta pot s-o afirm sus si tare. Daca nici eu nu ma mai inteleg!

In fine, dupa acest inceput in forta as vrea sa va marturisesc ca eu nu ma mai chinui sa ma intelg, capitulez pana si in fata mea. Nu exista un mod rational de a ma intelege. Trebuie sa fi cunoscut o zona crepusculara inainte de a ma cunoaste pe mine! In fine…

O sa va intrebati ce inseamna titlul, ca oricum eu imi aleg niste titluri care, de obicei, se regasesc prin continut sau, cel putin, asa am eu impresia. Chestia e ca asa reactionez eu, trebuie sa fiu mereu deasupra si refuz sa vad uneori cele mai clare lucruri pentru ca sunt in dezavantajul meu. Da, ati inteles bine, nu accept sa fiu in pierdere si nu recunosc atunci cand situatiile nu-mi sunt favorabile. Incerc sa gandesc si sa storc dintr-o situatie doar ceea ce-mi convine. O sa ziceti ca nu e nimic rau… va asigur ca e cel mai rau.

Trebuie sa-mi deschida cineva ochii cu ranga ca sa realizez (numai dupa ce il supun pe acel cineva la suplicii greu de trecut cu vederea) ca de fapt EU NU AM DREPTATE! Asa ca imi voi cere scuze public unei persoane care se chinuie de mai bine de un an jumatate sa imi explice ceva ce eu am refuzat sa inteleg pana mai alaltaieri. IMI PARE RAU, AI AVUT DREPTATE! Mi-e incredibil de greu sa recunosc acest lucru dar e de datoria mea sa o fac si sa incetez a ma mai purta ca un copil rasfatat.

Imi pare rau ca am stricat fiecare intalnire a noastra, imi pare rau ca ti-am provocat tot felul de nelinisti si suspiciuni. E vina mea si recunosc cu mana pe inima ca tu ai avut dreptate si eu nu. M-am comportat ca o zanatica pentru ca n-am vrut niciodata sa recunosc ca n-am avut sorti de izbanda. Inca de la inceput am pierdut si am vazut abia la sfarsit. Ai dreptate sa ma consideri nebuna, asa am si fost. Ai dreptate sa imi reprosezi lucruri pentru ca sunt adevarate si toate discursurile mele pretins „rationale” erau de fapt irationale. Acum vad asta… prea tarziu o sa spui si stiu ca asa e. Inca o data ai dreptate. Pretind ca nu imi pasa dar mi-a pasat din primul moment, am pretins explicatii pe care nu le meritam sau la care nu aveam dreptul, am pretins mai mult decat era necesar.

Trebuie sa apreciez rabdarea si intelegerea ta. Probabil altcineva mi-ar fi inchis gura de mult insa tu ai continuat sa imi oferi circumstante atenuante si in cele mai multe cazuri nu le-am meritat. Te-am cam chinuit asa… psihic in primul rand si fizic (doar ca aici nu e de rau😀 ). Dar am realizat intr-un final dar acum e fix vax pentru ca nu ma mai crezi si am ajuns la vorba veche cu increderea pierduta e cel mai greu de recastigat. Dar o merit!

Cat despre marturisirea mea socanta, la care cred ca ai scapat o injuratura printre dinti si un „E NEBUNAAAAA!” nu pot sa iti spun decat ca nu te priveste. Inca din primul moment a fost asa iar de atunci desi m-am luptat asiduu n-am reusit sa schimb mare lucru desi m-am straduit cat am putut. Sincer iti spun, asta nu mai e o alta schema de-a mea. Pur si simplu n-m putut sa combat ceea ce am simtit inca de prima oara cand am stat fata in fata. Stii si tu cum e, sunt sigura asa ca din moment ce nu te priveste aceasta stare a sufletului meu (in sensul ca nu te chinui tu) nu imi tine teorii cum ca am stabilit de la inceput ce si cum. N-am nevoie de asta, o sa fiu bine si nu-mi trebuie dadaceala. Mi-am tinut in frau aceasta pornire pana acum iar acum ca am zis-o, pe langa faptul ca ma simt tare usurata, am inceput sa relizez ceea ce am spus mai sus.

Am fost amorsata pana acum si acum am explodat, nimic mai frumos decat sa ma vezi cum ma manifest ca o nebuna😀. Dar o sa ma tii minte, macar pentru nebunia mea😀 si intr-o buna zi n-o sa mai fii furios pe mine iar in acea buna zi poate voi fi scapat de sub auspiciile inimii mele capricioase. Nefiind al meu am incercat sa dau vina pe tine pentru esecul meu, in loc sa inteleg si sa tac am tipat si m-am revoltat. Ce vrei, capoasa pana la capat! Asa e cand visezi la ceva ce iti este interzis… pornesti asedii cu o pofta crescanda😀. Dar nah! capul plecat sabia nu-l taie si e timpul sa capitulez😛.

Asa ca respectele mele si daca citesti asta incearca sa razi cum rad si eu in acest moment (dupa ce in prealabil am avut o criza isterie). Acestea fiind spuse trebuie sa renunt la a fi deasupra pentru a ma declara invinsa in aceasta campanie a mea de a nega totul. Promit sa tin capul in pamant de acum incolo😀.

Pace!

M-am inscris la concursul Adinei aici.

Daca sunteti in cautarea unui blog despre beauty, make-up si fashion cititi blogul Adinei .