Arhivă pentru septembrie, 2009

Da, suntem norocosi. Da, chiar suntem.

De ce?

Pentru ca noi, oamenii, avem o putere absoluta, aceea de a alege. Liberul arbitru.

Poti decide ce e mai bine pentru tine, singur singurel. Poti alege sa fii bun sau rau, cosmonaut sau balerin, sau mai stiu eu ce. Ma rog…ati perceput ideea.

Omul este liber, se naste liber (desi unele zvonuri spun ca sclavia nu e  abolita in totalitate), incepe sa isi aleaga jucariile favorite, apoi hainele, apoi are din ce in ce mai multe optiuni.

Si suntem atat de liberi incat unii dintre noi aleg sa porneasca razboaie, sa arunce vreo bomba mai stiu eu pe unde si tot asa. Hitler a fost la fel de liber in a alege sa isi exprime ura pentru evrei, Fidel Castro este inca liber sa tina Cuba sub regim totalitarist, Papa e la fel de liber (daca nu chiar un pic mai liber) sa ascunda varii adevaruri prin catacombele Vaticanului si uite asa libertatea noastra, a tuturor, se intersecteaza intr-un mod negativ, catastrofal uneori.

Conditia de baza este aceea ca libertatea unui om se termina atunci cand incepe libertatea altui om. Desigur, unii sunt „mai” liberi decat altii. Si numai liberul nostru arbitru poate alege sa treaca sau nu aceasta conditie care uneori poate fi destul de subtila.

Ne batem cu pumnii in piept (ma rog, altii si pentru noi) ca suntem liberi, egali, vorba aia „Liberte, egalite, fraternite!” dar cat de mult se aplica aceasta asa-zisa certitudine. Sunt atatia care aleg in locul nostru, sunt atatea interese care primeaza inaintea noastra ca indivizi, interese materiale de cele mai multe ori; sunt atatea sisteme si forme politice care aleg pentru noi, care hotarasc in locul nostru.

Si traim intr-o minciuna perpetua ca noi suntem cei care decidem pentru noi, ca noi alegem sa fim asa sau asa. Atunci de ce niciodata alegerile noastre nu se concretizeaza, de ce ideea si alegerea noastra de bine nu se contureaza niciodata. De ce intotdeauna depindem ba de formele de guvernamant, ba de bani sau mai stiu eu ce alti factori.

De ce ceva atat de valoros ca libertatea este ingradit de ceva atat de perimat ca lucrurile de mai sus, de ceva atat de superficial. Visele noastre au intotdeauna o plasa in care sunt prinse, aspiratiile noastre nu ajung niciodata atat de sus…si cand te gandesti ca toti ne-am nascut la fel, cu aceeasi goliciune…

32152

cuba gooding jr.

jeremy piven

gavin rossdale

Eddie Murphy

justin timberlake

orlando bloom

mario lopez

david beckham

ashton kutcher

Eric Dane

logo

HM246~Never-Underestimate-The-Power-Of-Stupid-People-Posters

Suntem un popor de barfitori, de amatori de „Senzational! Direct in direct!”, cancanuri si alte nimicuri spumoase. Asa se explica faptul ca cele mai bine vandute ziare de la noi sunt cele axate pe aceste placeri vinovate ale romanilor. Nu dau nume ca le stiti.

Citesc deunazi ca Eva Kent se linge pe degete in masina dupa ce ingurgiteaza cartofi prajiti. Pozele doveditoare ne arata o panarama care pozeaza provocator pentru un ziarist (ca nu pot sa ii zic paparazzi din moment ce a stabilit cu duduia sa o pozeze). Asta nu pot sa inteleg, care e frate rostul aici? Asta e o stire care indobitoceste, care nu iti imbogateste cu nimic bagajul de cunostinte si nici macar nu e demna de o stire mondena. Ok, barbatii vor zice ca foloseste la ceva, dar asta e alta treaba ;).

Si se continua cu alte „stiri” din astea banale. Tot felul de femei usoare care se chinuie sa se mentina pe sticla apar cu tot felul de nimicuri, uneia i-a fost luata masina de fostul sot (baiat destept zic eu), una s-a batut cu alta pe strada, etc. Pana la urma asta nici nu se poate numi meserie de jurnalist. Nu stiu cum poti „crea” o astfel de stire.

In fine, in Romania totul e permis.

Tyra Banks adora sa stea goala prin casa. Am trecut la alt „tabloid” autohton. Oau! ce tare! Si un articol absolut fabulos: „Femeile fac sex ca sa slabeasca!” Asta sigur a fost scris de vreun „specialist”  frustrat (femeie, barbat nu conteaza). Da, clar, femeile fac sex sa slabeasca pentru ca toate suntem grase si nici uneia dintre noi nu ii place sa faca sex…deloc. Si daca nu am avea acele kilograme in plus, nici nu ne-am gandi macar! Hai sa fim seriosi. Ma intreb ce reactie au barbatii la articolul asta? Tare as vrea sa stiu. Si in plus femeile stiu ca barbatilor le plac femeile mai „sanatoase” un pic ;).

Dana Rogoz isi sarbatoreste ziua o data cu cainele ei. Asta e chiar mai tare decat aia cu sexu’. Si nu-mi spune, isi vor face ziua impreuna, vor avea amandoi torturi si vor primi cadouri multe.

Inchei mai bine aici ca sunt multe de genul asta. Nu cred ca vom ajunge sa vedem vreodata un ziar financiar in topul celor mai bine vandute (si poate iarasi ar fi ciudat), pentru ca  suntem mult prea superficiali, mult prea ignoranti.

Parerea mea!

farmacie_bihor_215_20080228143242_515

Ma duc la farmacie. Ca tot  omu’. Se mai defecteaza cate  ceva si deh! trebuie sa  repari. Dar de data asta nu.  Nu m-am dus sa-mi iau  vreun remediu. Am intrat  mai mult sa ma benoclez la  produsele cosmetice din ce  in ce mai prezente in toate farmaciile, cu gandul de a-mi achizitiona ceva, desigur.

Ma invart printre rafturi, ma  gandesc, ma razgandesc  (femeie sunt) si pana la  urma iau cateva produse si  ma indrept spre casa. Platesc si ii multumesc frumos farmacistei iar aceasta imi raspunde „Multa sanatate!”.

Stai asa ca nu se leaga. Nu am luat nici un medicament si nici bolnava nu par :D. Adica, bun, e o rutina si femeia sta zilnic in spatele „tejghelei” si vinde leacuri si potiuni si la sfarsit isi spune incantatia dar mai sunt si persoane sanatoase, ca mine 😀 , care vin pentru nu stiu ce cosmeticale care nu se gasesc pretutindeni. Plus ca femeia avea o fata acra.

In multe farmacii am vazut astfel de fete. Si par mereu suparate. Le intrebi cate ceva despre medicamente si se rastesc de parca toata lumea ar sti 4569895425 de medicamente, ca ele. E  si o lumina difuza in farmacii, iar tanticile astea imbracate in alb si cu minele serioase spunandu-ti multa sanatate chiar si cand iei o apa termala, iti dau de gandit.

Stiu ca nu e usor sa stii pe deasupra 4569895425 de medicamente sau sa te gandesti ca mai bine ai fi dat la ASE, insa, ai putea spune „multa sanatate” mai vioi un pic. Bine, acum nici ca tanticile din supermarketuri, cu gura pana la urechi, aproape fortat un  „o zi buna, va mai asteptam pe la noi”, ca nu e deloc adecvat.

In fine, am trecut pe la farmacie si in cazuri in care am avut nevoie de alinare medicamentoasa si probabil atunci chiar nu am remarcat aceasta expresie avand in vedere starea in care ma aflam, insa nici nu tin minte sa imi fi produs vreo reactie.

Asa ca, multa sanatate!

Poate in ultima vreme am fost intoxicati cu tot felul de picanterii si nascociri despre Michael Jackson. Poate subiectul este epuizat. Dar cum? In tabloide, in scandaluri, in fapte care nu reflecta si nu aduc vreun merit celui care a fost si va ramane pentru foarte mult timp „The King of Pop”.

Ar trebui sa ne indreptam privirea asupra mostenirii pe care ne-a lasat-o (si chiar si cel mai ignorant dintre oameni poate spune macar o piesa a lui), nu aspura vietii lui personale. Cati dintre noi pot spune cu mana pe inima ca sunt fara pata? Si, extrem de important, cati dintre noi au realizat atat de mult?

Se remarca o caracteristica comuna oamenilor de geniu. Cu cat este mai mare rolul lor in a scrie istorie, cu atat mai zbuciumata este viata lor personala. Exemple sunt: Elvis, Marylin Monroe, Kurt Cobain si pot continua. Insa ceea ce au lasat in urma si-a pus amprenta asupra multor generatii posterioare.

Sfarsitul acestor oameni este deseori inconjurat in mister, media de varsta este destul de scazuta insa lucrurile astea nu fac decat sa mareasca impactul pe care il au asupra oamenilor. Daca Michael ar fi murit la 80 de ani, de batranete, ce mai scriau tabloidele, ce mai vanau paparazzi, cata importanta ar mai fi avut?

Este un pret pentru acesti oameni. Si nu e deloc usor, nu e deloc simplu; e un sacrificiu pe care nu ei il aleg, ci, le este impus. Se expun zilnic ochiului necrutator al opiniei publice si nu mai pot actiona natural, nu mai pot fi liberi si din dorinta de a multumi pe toata lumea sfarsesc prin a fi cat mai excentrici, cat mai presati de ceea ce se intampla, cat mai chinuiti.

Dar haideti sa ignoram toate astea si sa lasam mediocritatea sa primeze; haideti sa ne infruptam din toate  nascocirile, din toate josniciile si exagerarile care se pot spune despre un om expus sau haideti sa aducem un infim omagiu.

maimute-politica-guvern1Cand se aduce vorba despre acest subiect se face inevitabil o legatura cu prostitutia. Dar exista o meserie mai veche…veche de atat de mult timp…de cand omul preistoric incerca prin toate faptele sale sa fie mai presus de ceilalti, cand castiga, luptandu-se cu fiarele salbatice, respectul celorlalti. Sau cel putin asa  se prezinta in filme. Cel care, mai tarziu, a devenit seful si oranduitorul gospodariei sale. O meserie izvorata din dorinta de organizare, din dorinta de a face sa mearga lucrurile proprii si cele din jurul lui. O meserie care de mult nu mai are aceeasi insemnatate, care nu organizeaza ci produce haos, care nu mai slujeste intreaga comunitate, ci doar trupuri seci si egoiste. A devenit o meserie care  “scoate la produs”.

Referire, fara doar si poate, la politica, fara a  generaliza, raportandu-ne strict la politica romaneasca, fundamental deosebita de a altor tari, ca o prostituata de joasa speta printre celelalte curtezane ispititoare. O meserie care vinde, care transforma totul intr-o marfa pentru un singur si preamarit scop: banii.

Probabil sunt mai multe prostituate care simt placere si se indeletnicesc de buna exercitare a meseriei mai temeinic decat multi oameni politici. Ambele meserii se practica de la sau pana la o anumita varsta, nu trebuie experienta, se  capata pe parcurs, nu trebuie placuta, induce obisnuinta, impune doar o igienizarei din cand in cand.

Si iese pe traseu, cu gandul inevitabil la  castig, stiind ca trebuie sa fie convingatoare si sa elimine concurenta, trebuie sa aiba propriul teritoriu, sa fii temuta printre ceilalti. Asta daca este pe cont propriu. Daca, in schimb, are un “peste” (a se citi partid) in spate, atunci o vinde el, o promoveaza el, doar e in interesul lui. Trebuie numai sa zambeasca pervers, sa promita, chiar si din priviri, lucruri nemaivazute, satisfactie garantata pe care sa dea impresia ca stie s-o ofere. Si clientii se ivesc, atrasi de o speranta veche si neimplinita, de o inflacarare aproape dureroasa de a-si procura putina satisfactie, de o convingere aproape impusa ca o sa fie mai bine.

De cate ori nu auzim: “Politica este o tarfa”? Dar, e una  de mahala, e una fara clientela aleasa, e in cautare necontenita de clienti de orice fel, pe care ii primeste fara repulsie, fara dorinta, fara a privi, doar pentru ca altceva nu stie sa faca. E o tarfa saraca cu duhul, trista, obscena spre ridicol. A uitat de constiinta, de onoare, de respect de sine. Nu are nici un fel de aspiratii, e doar materialista.

Politica romaneasca este expirata pentru ca se autoconsuma, e plina de bube si cicatrici pentru ca se automutileaza. Politica romaneasca este o cocota care se preface ca e cucoana, dar se preface dezgustator de prost, mimeaza dar nu stie ce mimeaza. Pe langa celelalte curtezane europene, rosii in obraji, cu forme pline, ademenitoare, pare o starpitura. Si pe cand curtezanele traiesc bine din meseria lor si pentru meseria lor, in tihna si bunastare, cealalta, trufasa si fatarnica se preface ca e multumita, se preface ca nu vede ca nu e dorita, ca ea doar se insinueaza neinvitata in vietile oamenilor intr-un moment de slabiciune. Este, insa, o prezenta, ca un pacat care te macina, care te face sa vezi regretele, care le accentueaza, un gunoi trupesc in suflet, ca o scama pe care o porti pretutindeni.

Si pentru celelalte curtezane starneste mila sau rasul zeflemitor. E doar o amatoare care stie ca nu poate fi la fel de buna, dar care continua sa isi ofere serviciile. Nu stie sa se faca placuta, e prea stangace, prea vulgara si prea dispretuita.

Sunt meserii vechi amandoua, care nu vor disparea, probabil, niciodata. Meserii, care prin natura lor blamata, atrag. Atrag in felul ala obscur si mojic al jocurilor de alba-neagra sau barbut; cine stie, poate iesi castigator, dar, cel mai adesea, iesi pacalit. E ca un pact cu Diavolul, el te ajuta, tu ii vinzi sufletul.

Si se ajunge la o singura concluzie, aceea ca politica si prostitutia sunt reginele neincoronate ale burlescului.

Articol refacut din „Saptaman Giurgiuveana”. Unul dintre editoriale mele 😉

Ambitioneaza-te!

Posted: 9 septembrie 2009 in Random
Etichete:, , , , , , ,

sosea1Am inceput sa scriu de plictiseala probabil sau pentru ca imi place sa scriu, sau pentru ca un vis de-al meu e sa ajung jurnalist, sau poate cate putin din fiecare. Si am scris lucruri destul de banale si care pentru cei apropiati mie ar putea fi interesante, insa, pentru ceilalti nu pot fi decat…banale. Am avut o discutie revelatoare aseara (ce a inclus si o dusca de coniac :D) cu o persoana apropiata mie, care  mi-a deschis ochii. Daca vreau un lucru cu adevarat sa nu-mi fie frica de ce o sa intampin incercand sa-l realizez.

O sa ma ia peste picior pentru exprimarea asta, stiu sigur. Oricum, am cochetat cu jurnalismul (la un nivel destul de neprofesionist) si am zis sa imi incerc stiloul si aici, poate…cine stie, vorba-aia.

Si vreau sa ma apuc de treaba.

Apropo, sunt „un pisoi, la vreun metru’ si-un stilou” (multumesc prietenului de mai sus), la vreo 22 de primaveri, par spalacit dar cu personalitate, ochi verzi-albastri, nas maricel (deh! e semn de autoritate :P), gura mare (in sensul ca trancane mult), posterior proeminent (sanatoasa dom’le)  si cum au zis unii „cu coae frate!”

Asa ca deal with it! Brb…

Cineva mi-a zis ieri, cand i-am aratat ce am scris pe aici, ca nu prea ma caracterizeaza si ca e un pic cam trist pentru felul meu de-a fi. Eu, sincer, am scris destul de binedispusa, insa sunt unele situatii de zi cu zi care te fac uneori sa cedezi frustrarilor de tot felu’…si deh! om sunt si eu. Ii multumesc totusi inculpatului (oh da! aici am un ton caterincos de-a dreptul) ca mi-a dat un pic peste nas si m-a indemnat sa uit problemele de zi cu zi.
Asa, ca fapt divers, mi-am reparat calculatorul, eu cu manutele astea doua. Acum beneficiez de o „tunaciune” de calculator…nooooot! Cel putin pot sa imi fac treaba cu el fara sa imi raresc podoaba capilara. Multumesc bunului Dumnezeu al calculatoarelor!
…As vrea sa scriu ceva „funny” cum se zice, dar frate tot din mizeriile de zi cu zi gasesti sursa de zeflemea. Tot din frustrarile create de colegi, de sefi (oh da!), de RATB, de dobitocul care trece cu masina prin baltoace si te stropeste pe pantaloni (bine ca ma intorceam acasa si nu plecam undeva). Chestiile astea te fac sa te duci acasa si sa zici „Sa-mi bag p..a-n ea de zi de c…t!” si frati-tu sa se uite la tine si sa zica „Mai taci dreacu’!” si nu ai cum sa nu te gandesti „Hai frate, ca nu e chiar asa rau…” 😀

E clar, imi trebuie un subiect, trebuie sa ma leg de ceva si cred ca tocmai am gasit.
E ceva de speriat dom’le cu retelele astea de socializare gen Hi5, Facebook, Netlog, Twitter and so on. Adica ceea ce au cel mai des in comun sunt fetiscanele alea cu mii de view-uri, mii de prieteni si sute de poze cu ele semi-nud si musai o descriere intelectuala langa. Nu stiu daca le pot numi pitzipoance pe toate si nu stiu daca nu pot, cert e ca fetele astea vad in treaba asta o ocazie prielnica de a-si arata cat mai multa piele si, cred ele, pe langa asta, inteligenta.
Adica tocmai ma uitam pe Hi5, unde am si eu cont dar nu-mi expun „atuurile”, din aceasta cauza neavand prea multe view-uri sau prea multi prieteni, si vad o fetiscana de vreo 16 ani (aratand desigur mai matura) care are o poza cu ea bine rumenita la soare, adoptand desigur regulile unei sesiuni foto reusite, gen, burta trasa, pieptu-n fata, botu’ tuguiat, si dedsubtul pozei stand scris „intalnirea unei femei cu sine este un amuzament cu implicatii serioase”…
Nu zau! Si ai avut tu intalnirea asta? Serios?! Nu ca as fi eu mai mare (dar nici 16 ani nu mai am) dar amintirile pe care le am de pe la 16 ani nu includ intalniri din astea cu femeia din mine, care, by the way, era o mucoasa pe atunci si nu a suferit mari schimbari nici in ziua de azi. Chiar mi-a inveselit ziua, auzi „amuzament cu implicatii serioase”…ptiu drace! Copii din ziua de azi se uita prea mult la televizor, stau prea mult in fata calculatorului, se reguleaza prea devreme si apoi cred ca au descoperit femeia/barbatul din ei.
Nu, nu sunt vreo incuiata, chiar nu. Lucrurile de mai sus nu sunt spuse pe un ton ,gen, parintesc, in nici un caz, sunt doar niste constatari sesizate de la o generatie la alta si sunt adevarate. Fata de noi astia mai mari cum se zice, astia mai mici se uita mai mult la televizor pentru ca au mult mai mult acces decat noi, stau mult mai mult timp in fata calculatorului pentru ca, spre deosebire de noi la vremea lor, ei au unul si au si internet si se reguleaza mai devreme ca stau cu ochii toata ziua pe spyce tv si redtube.com. Da, ce credeati, ca dau search dupa referate?

Exagerez desigur, pentru ca asta mi-e natura, dar…si exista un dar…copii astia trec prea repede niste etape, peste perioada aia de inocenta prelungita pe care au avut-o alte generatii.

Adica eu sunt curioasa cum poate o „femeie” de 16 ani sa se intalneasca cu sine (daca e sa o luam mot-a-mot) si mai ales ce are sa isi spuna, ce trairi, ce intamplari, ce experiente are sa isi imparataseasca cu ea insasi. Sau nu judec eu bine, nu pun problema cum trebuie; e posibil dar…neah! Dar e ciudat cum fetiscanele astea au fleru’ asta dom’le…vad ele o fraza mai pompoasa (in cazul gagicutei de 16 ani nu cred ca a inteles vreo iota) si si-o pun status, si-o pun pe Hi5 si mai stiu eu unde sa vada lumea cat de profunde sunt ele (si in cele mai multe cazuri o poti spune in centimetri, dar fie).
Nu am de gand totusi sa continuu comparatia intre generatii, bla bla, desi am inceput-o. A fost asa ca o constatare si ca un subiect pentru azi ca tot m-am plictisit intr-un mare fel.
Iubiti-va mult!

Si zic…

Posted: 8 septembrie 2009 in Random
Etichete:, , , , , , ,

Si zic…
Mama ce imi vine sa zic! Si cate sa zic! Si nu le zic niciodata, nu spun niciodata ceea ce as vrea de fapt, ceea ce ar trebui…insa cuvintele ruleaza in capul meu intr-o invalmaseala de nedescris.
Si azi zic (in sinea mea desigur) hai sa scriu daca tot nu zic. Hai sa-mi eliberez frustrarile, care in ultima vreme sunt din ce in ce mai dese si sa astern ceva pe hartia asta virtuala…ca deh! toata lumea bloggareste azi….si oricum am destul timp sa fac asta la munca…si sper ca sefa mea nu va gasi in vecii vecilor acest blog…si stiu ca probabil nu ma voi tine de el…insa pe moment pare o idee buna…
Ah da, trebuie sa spun ceva despre mine…sa ma autocaracterizez, insa eu sunt prea critica in ceea ce priveste persoana mea si nu am chef sa ma si autodemoralizez. Ce mai conteaza cum sunt? Adica deja v-ati facut o vaga parere. Ar conta daca as zice ca sunt sociabila, optimista si am ochii verzi-albastri? Oricum din randurile de mai sus reiese ideea de frustrare care se cam bate cap in cap cu descrierea laconica din fraza anterioara.
Evit sa mai fac vreo descriere…a mea.
Poate ar trebui sa fac o mica precizare legat de titlul blogului. Nu nu are nici o legatura cu The Ting Things desi m-am gandit la ei cand il scriam. Se refera strict la insemnatatea sa „Ala nu este numele meu!”. De fapt ar fi trebuit sa zic „That’s not my fuckin’ name!!!” si asta pentru ca numele meu desi face subiectul unui roman destul de cunoscut al unui scriitor arhicunoscut este intotdeauna stalcit si pocit in toate directiile. E foarte nasol cand primesti acasa o hartie, sau cand primesti un mail sau un telefon si iti vezi/auzi numele batjocorit. Si nu mi se pare amuzant…oh nu! pentru ca nu sunt cazuri izolate. Aproape zilnic trebuie sa imi repet numele de 2-3 ori cand il spun cuiva si chiar si atunci nu sunt sigura daca l-a inteles si ma gandesc cu oroare la mail-ul pe care o sa mi-l trimita. In atentia Doamnei … (That’s not my fuckin’ name).
Si nu, nu sunt doamna dar este mai comod sa nu intrebe ce stare civila posed. As prefera sincer sa scrie acolo doar numele meu ravasit fara sa mai vad si Doamna inainte pentru ca agraveaza si mai tare starea de iritare pe care o am chiar inainte de a deschide mail-ul. Eu ma gandesc, asa in sinea mea, ca daca nu as intelege un nume sau nu as fi foarte sigura ca l-am inteles, nu m-as apuca sa scriu un mail catre acea persoana batjocorindu-i numele; as prefera sa ii mentionez functia sau, daca nu o stiu, sa aduc in discutie conversatia telefonica…oricum ceva care sa il scape pe destinatarul meu de stari de ras, iritare (cine stie, poate sunt si altii iritati de chestia asta) sau mai stiu eu ce trairi interioare.
Da ati ghicit! Am o mare problema cu numele meu. Aha…Ma enerveaza, ma exaspereaza cand il vad stalcit pe hartie sau pe ecran sau prin cablul telefonic, si asta nu pentru ca imi pasa de el (oricum la un moment dat o sa scap de el) ci pentru ca este urat…este un nume de familie urat si mai este si al tatalui meu care este despartit de mama mea si pe care nu il cunosc mai deloc si care este un … si un … si etc.
E si un nume destul de rar. Rar si urat…proasta combinatie. Si suna urat…multe consoane dure. In tot ASE-ul am mai gasit o ratacita cu acelasi nume. Si ma streseaza ca trebuie sa il scriu, sa ma identific prin el. Culmea e ca detest atat de tare acest nume dar atunci cand ma semnez nu incerc sa maschez orice prezenta a lui facand o mazgalitura demna de vreun doctor…nuuuu…il scriu intreg, poate chiar pompos, ostentativ.
Nuuuu, in nici un caz nu il spun. E pe undeva pe aici…dar eu nu il astern aici, clar! E o problema la mansarda undeva, recunosc…dar deh! fiecare cu ce-l doare. Fair enough.
Asa ca mie mi-a parut bine… nu stiu daca si voua 😉