Arhivă pentru Decembrie, 2009

La multi aaaaani!

Posted: 31 Decembrie 2009 in Random
Etichete:, , ,

Astazi sunt feng shui, vorba unui prieten. Sau zen sau cum vreti voi :). Astept destrabalarea de diseara cand vom pasi in 2010. Si cu siguranta o sa ii fac o primire cum trebuie noului an :). Va fi un an mai bun cu siguranta!!!

Sper sa fim mai buni, mai intelegatori, mai… noi insine. In fiecare an astept o schimbare in viata mea si 2010 mi-o va aduce. Acum sunt sigura si chiar de nu va fi sa fie cel putin voi incerca sa trec peste toate mai usor.

La multi ani!!!!

Sunt pornita rau!!

Posted: 29 Decembrie 2009 in Soul shaker
Etichete:, , , , ,

E atat de ciudata discrepanta dintre cum ma vad eu si cum ma vad ceilalti. Cat de mare este diferenta. Cat de ciudat ma simt uneori; ca o impostoare. Dau impresia ca sunt atat de puternica, ca nu ma atinge nimic, nonconformista, mereu cu zambetul pe buze si nebuna. Asa ma vad ceilalti. Si cat de trista pot fi in interior.

M-am reintalnit cu niste colegi din liceu. Mereu e o bucurie sa ii revad chiar si pe cei care nu mi-au fost foarte apropiati. Si dintr-o data o veselie exuberanta m-a cuprins si am redevenit eu, cea enregica, in ciuda starii de apatie de doar cateva momente inainte. E ciudat efectul asta spontan pe care mi l-a oferit revederea lor. Dar m-am simtit atat de bine. Si am devenit atat de zgomotoasa si de exagerata iar ei erau asa de bucurosi sa ma vada neschimbata. Cel putin eu asta am simit. A fost extraordinar.

De altfel e ciudat cum un singur om poate sa ma ingenuncheze desi eu eram convinsa ca nu are nici un efect asupra mea. E ciudat cum ma insel in privinta mea atat de radical. E atat de trist ca oamenii ma ranesc fara sa tina cont de nimic. Nimeni nu tine cont de ceea ce ofer, de libertatea cu care ma manifest, de usurinta cu care iert, de daruirea totala. Toti aleg sa ma cenzureze, sa ma limiteze si apoi se intreaba de ce nu sunt pe aceeasi lungime de unda. Pentru ca eu nu functionez cu limite! D-aia!

Oamenii ar trebui lasati asa cum sunt, cu personalitatea lor, cu ceea ce ii caracterizeaza. Nu suport chestiile de genul „te vede lumea” sau „ce-o sa creada lumea”. Mi-e fix indiferent, lumea n-o sa-mi vrea niciodata binele si daca o sa aleg sa fac parte din turma asta a lor docila tot nu va fi bine, tot imi vor gasi ceva de imputat. Si de asta aleg sa ma exprim cum vreau si da! vorbesc tare rad si mai tare, zgudui podelele, pun pasiune in absolut tot si nu mi-e frica si nici nu ma ascund. Si ce daca! Si ce daca voi credeti ca sunt vreo depravata, ca sunt mai stiu eu cum. Nu ma intereseaza parerile voastre pentru ca nu imi sunteti prieteni apropiati, sunteti niste ipocriti, toti!! Parerile prietenilor apropiati le iau in calcul insa prietenii apropiati sunt atat de putini si in plus acestia nu mi-au interzis niciodata sa rad sau sa ma distrez. Au fost alaturi de mine.

Nu mi-e frica de „ce zice lumea”. Nu mi-e frica pentru ca am o viata, una singura si o traiesc fix cum vreau. Fie ca va place sau nu! Si in momentul asta as spune toate lucrurile astea urland, as iesi in mijlocul strazii si as tipa in gura mare ca nu-mi pasa. Pentru ca eu nu fac parte din cercul asta al prejudecatilor, eu nu judec pe nedrept pentru ca sunt o exceptie si nu va ganditi ca ma laud, nu sunt o exceptie de intelepciune ci sunt un om judecat. Pe nedrept uneori. Si nu pozez in victima, deja m-am obisnuit. Si pana la urma nu ma intereseaza nici cum interpretati tot ce am scris eu aici. NU!

Ma enerveaza toate handicapurile astea, toata lipsa de comunicare care ne-ar face niste oameni mai buni. Cat de greu e sa ne exprimam unii fata de altii, cat de superficiali, de prefacuti suntem. In ce minciuna traim! Cat de nervoasa am devenit :).

Si orasul asta obscur si parsiv in care in ultima vreme am revenit destul de des. Orasul natal. Pfff! Mi-e lehamite de el si de toata barfa si prefacatoria de aici. Numai snobi si oameni de cea mai joasa speta care nu stiu decat sa te judece. Sunt atat de putine exceptii, atat de putini oameni pe care imi place sa ii revad. Ma bucur totusi ca exista acesti oameni. In rest numai clevetiri rautacioase, numai inselatorie. Nu ma leaga nimic de aici, nu am nici o radacina, nimic. Am avut parte numai de suferinta si de refuz. Sunt si lucruri bune imi veti spune, iar eu va voi spune ca anumiti oameni mi-au facut viata frumoasa aici, oameni care mi-au fost alaturi si pe care ii pot chema si in alte locuri, in alt decor. Va voi spune ca oamenii te fac sa te simti bine, oamenii de calitate, nu conteaza locul. Si voi mai spune ca in locul asta sunt prea multi oameni care ma fac sa ma simt prost. Prea multi care nu au loc de mine si care arata cu degetul la defectele mele. La cicatricile mele. Uita de prietenie, de orice si judeca aiurea. As vrea candva sa revin, sa vad o schimbare, sa revin eu schimbata sa vad reactiile, sa vad false prietenii. Dar nu are rost.

Ma puteti numi frustrata, ma puteti numi oricum dar am o gura si vorbesc cu ea, am un suflet si nu il ingradesc, il eliberez, am un creier si il folosesc. Ma exprim pentru ca asa e bine, asa ar trebui sa fie. Vreau ca totul sa fie clar.

Nu vreau nimic pe lumea asta decat intelegere, prieteni buni, libertate si multa ambitie. Nu am nici un interes material din partea altora si tot ce vreau sa am pentru mine vreau sa fie obtinut de mine! Imi place sa daruiesc si ma face fericita chiar daca nu primesc nimic in schimb.

Si inca ceva: mintea mi-e libera, sufletul e la locul lui si nu sunt proasta daca iubesc si daca ii tratez asa cum trebuie pe cei din jurul meu. Nu cred ca daca esti bun esti prost, refuz sa cred o asemenea aberatie, desi as avea destule motive.

SUNT UN OM LIBER!!!!

„In My Secret Life”

I saw you this morning.
You were moving so fast.
Can’t seem to loosen my grip
On the past.
And I miss you so much.
There’s no one in sight.
And we’re still making love
In My Secret Life.

I smile when I’m angry.
I cheat and I lie.
I do what I have to do
To get by.
But I know what is wrong,
And I know what is right.
And I’d die for the truth
In My Secret Life.

Hold on, hold on, my brother.
My sister, hold on tight.
I finally got my orders.
I’ll be marching through the morning,
Marching through the night,
Moving cross the borders
Of My Secret Life.

Looked through the paper.
Makes you want to cry.
Nobody cares if the people
Live or die.
And the dealer wants you thinking
That it’s either black or white.
Thank G-d it’s not that simple
In My Secret Life.

I bite my lip.
I buy what I’m told:
From the latest hit,
To the wisdom of old.
But I’m always alone.
And my heart is like ice.
And it’s crowded and cold
In My Secret Life.

Despre inselat… hmmm. Complicat. Diferit de la caz la caz. Genetic poate.

Voi incepe cu barbatii. Ei sunt mai usor de analizat la acest capitol. La ei e simplu. Vad o tipa „buna”, vor sa o aiba. Nu conteaza in ce circumstante se gasesc, ei vor sa isi duca misiunea la capat. Si poate nu veti fi de acord, dar chiar nu ii putem invinui. Bine ii putem invinui si le putem face un scandal monstru dar nu vom avea rezultatele sperate, asa ca…

De ce zic ca nu ii putem invinui? Deja vad cateva fete ridicand dezaprobator din spranceana. Pentru ca nu poti invinui un copil ca vrea dulciuri, cam asa functioneaza si un barbat. Stim toate ca ei se maturizeaza mult mai greu decat noi, ca le place libertatea mai mult decat noua, ca rar gasesti cate unul cu capul pe umeri. Si parca aia cu capul pe umeri nu au nici un farmec, nu? Daca nu te chinuie, daca nu plangi din cauza lui, daca nu te raneste parca nu are farmec. Paradoxal, stiu.

In plus ei vad o femeie, care sa zicem ca ii atrage… carnal. Daca tipa e dispusa e dispus si el. Doar ca se duce isi face treaba si se intoarce acasa ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Rar mai pastreaza o legatura cu respectiva. Cam asta e tiparul. Uneori partenera respectivului nici nu afla si acum eu sunt de acord. Daca pe un barbat il duce mintea sa insele fara sa lase urme, fara sa afle alte persoane din anturajul comun, fara sa se schimbe fata de partenera lui, intr-un cuvant sa fie cat se poate de discret, atunci jos palaria!

Doar ca multi fac greseli fie ca nu le pasa prea mult, fie din vanitate, fie din neglijenta, fie din neatentia si putina maturitate de care dau dovada. Si regreta apoi, pentru ca realizeaza ca o noapte, un moft, le strica o relatie frumoasa. Insa eu cred ca ei nu poarta o vina atat de mare si o sa ma exemplific un pic mai incolo. Oricum din moment ce un barbat care inseala se intoarce tot la partenera lui atunci inseamna ca a ales deja unde e mai bine. El de fapt stie ce vrea insa mai vrea si putina diversitate din cand in cand. Si barbatii sunt capabili de sentimente extrem de puternice insa sunt un pic superficiali.

E randul femeilor si aici povestea ia o alta turnura. Daca la barbati e vorba de lipsa de maturitate sau de impulsurile primite de „creierul” din pantaloni, la femeie e mult mai grav. O femeie nu va insela niciodata fara sa simta ceva, fara sa ii placa putin macar, fara sa se simta atrasa. Femeile nu se simt atat de atrase fizic precum barbatii, nu vad un barbat pe strada  si isi zic in gand ” vai, ce-as face dragoste cu el!” (sau poate rar). Pentru o femeie inselatul implica anumite lipsuri, anumite frustrari. O femeie care nu mai primeste atentie se stinge incet incet. Si foarte rar cauta ea in alta parte, insa daca se iveste cineva care sa ii arate apreciere incepe si ea sa emita semnale. Femeile inseala greu, mai ales daca sunt angrenate in relatii de durata, mai ales daca iubesc. Femeile tin la o relatie si fac orice sa o faca sa mearga, iarta multe, inteleg multe.

Nu vorbesc de femeile promiscue, de cele fara principii care inseala doar ca se cred femei fatale. Femeile astea nu stiu niciodata ce vor. Ba vor bani, ba se considera prea bune pentru cel de langa ele, ba vor sa faca pe cuceritoarele, sa-si testeze farmecele pe diversi indivizi. Sunt atatea femei care lasa in urma o relatie pentru bani, pentru ca ele cred ca daca un alt barbat le ofera o tura de cumparaturi la Paris si mai stiu eu ce zorzoane, Vuittoane, blanuri, croaziere, atunci sunt cu adevarat implinite. Ce nu realizeaza ele e faptul ca barbatii potenti financiar sunt foarte alunecosi, ca se poarta frumos exact cum se poarta orice barbat la inceput, ca apoi, in cele mai multe cazuri, sa ajunga sa le injoseasca, sa le trateze ca pe un obiect. Un astfel de barbat te impodobeste ca pe un brad de Craciun dar nu stie adevarata ta semnificatie. Asta pentru femeile carora le place sa fie tratate ca niste obiecte, care aleg sa nu arate ca au ceva in cap (majoritatea insa nu au) si care apoi regreta fericirea pe care au trait-o langa un barbat necotat la bursa.

De asta ziceam mai sus ca la barbati e de inteles, pentru ca ei daca inseala nu o fac neaparat ca au ceva sentimente (nici chiar infime) insa femeile au aproape intotdeauna (cu exceptia obiectelor de mai sus). Femeile daca inseala zdruncina relatia din temelii si rar sunt iertate. Pentru un barbat e extraordinar de greu sa se gandeasca la faptul ca un alt barbat a avut „femeia lui”. E instinctul ala de mascul. Femeile in schimb se gandesc ce a avut respectiva, daca  a fost mai frumoasa, mai nu stiu cum… framantari din astea feminine. E mult mai apasator pentru un barbat gandul asta.

Eu una nu fac un capat de tara din inselat. Din partea lui. Nu ma afecteaza atat de tare atata timp cat se poarat frumos cu mine, imi da atentia necesara si ramane langa mine. Alegerea lui e clara in acest context. Asta nu inseamna insa ca sunt de acord. Sunt doar realista, stiu ca exista la un moment dat rutina, stiu ca nu e totul roz intr-o relatie insa mai stiu ca daca exista vointa si intelegere, fara orgolii exagerate totul se termina frumos. Fiecare are nevoie de libertatea lui, cu atat mai mult barbatii. Cat despre gelozie, nici nu poate fi vorba, e o pierdere de timp si de celule nervoase sa stai sa te framanti in legatura cu niste lucruri pe care, daca stai bine sa te gandesti, uneori chiar nu le poti evita.

Asa ca eu conchid ca daca neaparat vrei sa inseli fa-o cu cap si foarte mare discretie (asta pentru masculii cu libido ridicat),  iar (pentru femei, amatoare de hartii) daca nu esti multumita de situatia financiara a partenerului tau, trimite o poza la „fata de la pagina x” si sigur va sari un magnat cu banii pe tine, ca deh!, nu se vede in poze ce desteapta esti.

Ma simt bine azi. Foarte bine. Si rad, am un zambet permanent pe fata pe care oricat m-as stradui nu prea pot sa il sterg. Am si unele framantari, insa m-am decis sa le pun deoparte. Vorba aia „Shit happens!” 🙂

De mult nu am mai avut asa o stare, oarecum de serenitate. E ca si cum azi nimic nu ma poate atinge.

*

Tocmai a venit un domn sa ma roage sa il ajut cu niste hartii. Va fi dat afara. Imi spune ca are 7 copii, ca e de la tara, ca s-a imprumutat la banca si acum ca nu mai are salariu ii e foarte greu. Se cearta din ce in ce mai mult cu sotia lui. Are niste ochi albastri albastri. Riduri adanci si o privire tare blanda. Privirea omului resemnat. Mainile crapate de ani intregi de munca. Vocea la fel de blanda, bunul simt al omului invatat cu greul.

Il ascult cum isi deschide sufletul in fata mea, desi nu stiu cum se numeste si banuiesc ca nici el si nici nu-mi amintesc sa fi schimbat mai mult de cateva cuvinte vreodata, si starea mea de bucurie se schimba intr-una de compasiune, de induiosare. Ma gandesc ca viata e atat de nedreapta cu unii oameni. Ma gandesc ca e atat de nedrept, atat de inegal destinul asta. Ma gandesc ca eu nu ar trebui sa ma plang; comparandu-ma cu domnul in cauza sunt privilegiata.

Ma gandesc la simplitatea cu care spune totul, la tonul cald al vocii si chiar se simte tot ceea ce il apasa. Vrea sa le ofere copiilor lui un viitor sigur si acum nu stie daca mai poate. Imi spune ca doar pentru ei traieste si ma gandesc cat de norocosi sunt copii lui sa aiba un asa tata. Asta este exemplul ideal de parinte in opinia mea. Care da tot. Si stiu de ce zic asta. Dar nu mai vreau sa reduc totul la mine. Azi nu!

Acum nu mai pot reveni la starea de dinainte, o pastrez totusi, inca imi mai flutura un zambet discret pe buze.

Sunt atatea lucruri care imi fac o placere teribila… Sunt momente care ma inspira oarecum, care ma fac sa fiu o cu totul alta persoana…

Imi place uneori cand sunt foarte fericita sa stau singura, eu cu mine, si sa analizez toate cauzele acelei fericiri, sa vad tot ceea ce implica, toate rezonantele pe care mi le insufla. Imi place ca in analiza asta sa amplific, sa-mi las imaginatia sa zboare libera, sa continuu sa-mi imaginez efectele starii mele de moment si atunci are cu adevarat o insemnatate aparte, atunci stiu ca-mi va ramane adanc intiparita in suflet.

Imi place sa alunec in anumite ganduri, in anumite fantezii numai de mine stiute, sa-mi creez o stare aparte de reverie, imi place sa imi imaginez anumite situatii si felul in care ma comport atunci.

Imi place sa anticipez anumite momente; imi place sa ma trezesc in anumite situatii pe care mi le-am inchipuit de nenumarate ori pana atunci, in felurite moduri. Imi plac si situatiile neasteptate, inopinante pentru ca atunci reactionez intr-adevar dupa cum dicteaza momentul.

Imi place sa-mi analizez greselile si sa astept ocazia propice pentru a le indrepta. Uneori nu vine, e drept, si greseala aia ajunge sa ma macine groaznic. Am o perceptie teribila a greselilor mele, carora uneori le atribui o insemnatate catastrofala, ca apoi sa realizez ca si greselile au rostul lor.

Imi place ca atunci cand ma cuibaresc in pat sa ma gandesc la o anumita persoana, sa o reconturez in imaginatia mea, sa rememorez fiecare moment petrecut impreuna. Imi place sa atribui anumitor gesturi si cuvinte ale acelei persoane intelesuri numai de mine stiute, nuante numai de mine alese… sa adorm cuminte, cu zambetul pe buze…

Imi place sa scriu si sa pun in fiecare cuvant o parte din mine. Imi place sa scriu printre randuri si mi-ar placea ca cineva sa poate descoperi ceea ce am ascuns printre toate cuvintele astea. Sa vada cat de mult ma expun prin ele, cat de mult poate sa descopere din mine, cata vulnerabilitate las sa se vada. Imi pare rau totusi ca nu pot atribui si gesturilor mele aceeasi caldura, aceeasi amprenta personala.

Imi place sa vad prin oameni, sa vad dincolo de ceea ce incearca sa afiseze. Uneori nu reusesc si ceea ce vad e diametral opus cu ceea ce este de fapt si atunci percep totul ca o dezamagire, pentru ca ajung ori sa subestimez ori sa supraestimez.

Imi place sa iubesc pentru ca ma vindeca, pentru ca ma urca deasupra norilor, pentru ca nimic nu mai poate sa ma atinga si tot ceea ce fac are o cu totul si cu totul alta insemnatate decat avea pana atunci. Pentru ca iubirea ma face sa ma trezesc dimineata cu un zambet tamp pe fata, cu o stare de aiureala completa, cu fluturasi in stomac. Imi place sa colorez persoana iubita in culorile curcubeului, sa o vad zambind mereu, sa fiu langa ea cand ii este greu, sa ma transpun si eu in situatia in care este, sa cautam impreuna o rezolvare. Astept acelasi lucru de la persoana aceea si mereu dezamagirea e crunta.

Imi place ca ceea ce fac sa aiba ecou, sa lase o urma, sa fie apreciat si de aceea pun foarte mult suflet. Nu sunt capabila sa fac mereu asta dar cand reusesc e cu atat mai satisfacator.

Imi plac persoanele in preajma carora ma simt in largul meu. Sunt atat de putine totusi. Sunt atat de putine care imi inteleg toate trairile, care nu ma judeca la prima greseala, la prima gafa, care realizeaza ca toate astea fac parte din mine, ca asta ma defineste. Imi place senzatia de complicitate pe care nu ti-o poate oferi decat o persoana foarte apropiata. Imi place sa fiu rasfatata, sa rad cu pofta cu tot cu rasul asta al meu strident. Sa ma accepte asa cum sunt, sa nu ma schimbe pentru ca stiu deja cum sa ma adaptez, stiu de la inceput cum trebuie sa fiu. Doar ca putini vad si inteleg asta.

Imi place sa traiesc orice situatie cu implicare si chiar daca par indiferenta, interiorul meu se framanta din orice nimic. Imi place sa ajut oamenii din jurul meu daca pot, imi place sa respect pe ceilalti pentru simplul fapt ca pot invata ceva de la ei, pentru ca imi place sa ascult opinii diferite de ale mele ca apoi sa le analizez. Imi place sa inteleg, sa stiu, sa aflu cat mai multe pentru ca ma dezvolta spiritual.

Imi place sa fac lucruri iesite din comun uneori, sau care par asa doar in opinia mea. Imi place sa ma distrez, sa dansez pentru ca atunci ma simt libera, evadez din cotidian, din toate problemele, din tot ceea ce e rau in acel moment. Imi place sa cultiv anumite pasiuni pentru ca imi aduc o simpla si neconditionata placere.

Imi place stau de vorba cu fratele meu, care este un om extraordinar si care este probabil singurul care ma iubeste si ma inteleg asa cum ar trebui, care ma cunoaste, ma sprijina, imi insufla starea lui permanenta de veselie, optimismul lui binefecator. Imi place ca desi am fost separati atata timp legatura noastra a fost mereu puternica, extraordinara chiar si sper ca viata sa nu ne schimbe niciodata. Pentru ca el e langa mine oricand si chiar daca imi lipsesc o multime de lucruri el reuseste sa ma ridice, sa ma faca sa sper in continuare.

Imi place sa cred ca am invatat mult pana acum si ca voi mai invata, ca nu ma voi lasa influentata de alti factori (negativi) si ca intr-o buna zi totul (sau macar o parte) va fi asa cum imi imaginez.

Oameni…

Posted: 11 Decembrie 2009 in Random
Etichete:, , , , ,

Sunt momente in care un simplu cuvant, o simpla privire, o simpla atingere ma arunca intr-o stare de bucurie exagerata, de fericire aproape completa. Sunt cei din jurul meu, sunt cei de pe strada, sunt colegi de munca, sunt simple cunostinte care au diferite „efecte” asupra mea. Oameni…

Sunt oameni care m-au ridicat, care mi-au insuflat ideea de libertate, de evadare. Acei oameni ale caror sfaturi sunt de fapt imperative, care te ghideaza in viata. Sunt oameni care au plans cu mine, langa mine, neputinciosi ca si mine. Sunt oameni care m-au iertat, care mi-au dat sansa dupa sansa si a caror bunatate nu am inteles-o. Sunt oameni care mi-au ras in fata, egoist, sec, oameni de la care nu ma asteptam, care m-au ingenuncheat. Sunt oameni care nu au asteptat sa ma auda vorbind, sau sa ma vada razand, sau sa vada macar o particica din mine ci m-au catalogat instant. Sunt oameni pe care as fi vrut sa ii cunosc mai bine, sunt oameni care au refuzat iubirea mea si pe care i-am venerat in secret pana s-a stins orice urma…

Sunt oameni carora le-am refuzat eu iubirea… Am refuzat iubirea unor oameni extraordinari, a unor oameni mult mai completi si mai sinceri decat mine. A unor oameni care mi-au iubit zambetul, ochii, parul, sufletul, mintea. A unor oameni care mi-au marturisit ca ma iubesc fara sa fi facut vreodata mai mult decat sa ma priveasca. Am refuzat iubirea unor oameni care mi-au marturisit ca peste ani si ani ar putea sa imi contureze chipul cu cea mai mare precizie, care mi-au spus ca simpla mea prezenta le face cel mai mare bine si ca zambetul meu le lumineaza ziua. Ca viata lor ar fi fost mai goala daca nu m-ar fi cunoascut. Si nu am crezut cele mai frumoase cuvinte pe care le-am auzit pana acum, dar am vazut o expresie, un semn din partea lor care mi-a aratat ca asa e.

Mi-a fost dat sa aud lucruri extraordinar de frumoase  numai din partea celor care au avut parte doar de o atingere, de o privire, de un zambet al meu, de un hohot de ras. Si pe acesti oameni i-am tradat, cel putin asa simt, le-am refuzat privirea, le-am intors spatele… insa in timp m-au cautat si mi-au spus ca m-au iertat… abia atunci a fost greu si pentru mine, cand mi-am dat seama ca as fi putut fi atat de norocoasa sa simt ceva atat de sincer. Insa am mers mai departe, lasand in urma mea oameni mai tristi.

Si eu iubesc unii oameni pentru detalii, pentru ceea ce imi place mie la ei. Sunt oameni carora le iubesc si eu privirea, zambetul, atingerea, sclipirea din ochi, grimasele, felul de a vorbi, inflexiunile vocii. Sunt persoane care inseamna atat de mult pentru mine. Sunt oameni care sunt departe de mine acum si care m-au lasat cu regretul ca nu mi-am facut timp pentru ei la momentul potrivit. Sunt oameni carora imi place sa ma dedic, sa ii venerez, sa le pastrez imaginea in minte pentru totdeauna.

Sunt oameni care m-au distrus atat de tare, care m-au zdrobit, m-au incendiat, m-au tratat ca pe un nimic  si in urma carora am ramas cu cicatrici adanci in suflet. Cicatrici care m-au inrait impotriva oamenilor care nu merita. Le-am ascuns in timp dar ma intuneca de fiecare data cand ma gandesc. Sunt oameni cu care si eu m-am purtat nedrept insa am regretat si am incercat sa ma revansez. Regret uneori ca nu sunt un om mai bun cu cei din jurul meu; mi se pare ca nu fac de ajuns. Imi place sa le spun lucruri frumoase oamenilor apropiati mie, sa le multumesc pentru orice nimic, sa intaresc legatura dintre noi. Nu pot sa vorbesc cu cineva fara sa il ating la un moment dat; o simpla atingere care sa creeza o cat de mica legatura.

Sunt oameni care m-au ridicat atat de mult printr-un cuvant. Sunt oameni care au avut rabdarea unei conversatii si care apoi mi-au marturisit ca i-am surprins. Sunt oameni care mi-au spus ca nu au mai vazut pe cineva ca mine, sunt oameni care vad in mine calitatile pe care as vrea eu sa le vada, care au aceasta intuitie de a descoperi in mine exact ceea ce vreau. Sunt oameni care cred in mine, carora le place ca pun suflet, ca ma epuizez, ca sunt in stare sa dau tot daca cred in ceva, care nu incearca sa ma opreasca, nu incearca sa ma cenzureze ci sa ma faca sa merg mai departe. Sunt oameni care mi-au zis ca sunt ca un vulcan gata sa erupa. Sunt oameni care isi opresc privirea aspura mea mai mult de o secunda si apoi zambesc. M-am bucurat intotdeaunade toate lucrurile astea, intotdeauna.

Sunt oameni care au cunoscut extrem de mult din mine si care nu au apreciat nimic, ba mai mult, au profitat. Sunt si oameni care imi creeaza anxietate, oameni in fata carora nici macar nu pot sa respir cum trebuie, oameni care ma sperie, care ma intristeaza, care ma dezamagesc… sunt oameni. Nu am avut intentia de a sublinia calitatile mele (ar fi fost in van pentru cine nu ma cunoaste si nu numai) ci de a incerca sa conturez efectul pe care oamenii il imprima asupra mea, asupra a tot ceea ce sunt. Incerc sa inteleg si sa iau ca atare tot ceea ce oamenii imi ofera si sunt constienta ca ei nu vor sti niciodata cum ii privesc eu, ce imi place mie sa vad la ei…