Arhivă pentru Aprilie, 2010

Un pic cam baietoasa din fire si destul de pasionata de lucruri mai degraba masculine, am ajuns intr-un final la un meci de fotbal. Era o dorinta mai veche de-a mea insa nimanui nu prea ii suradea ideea sa ma initieze si pe mine intr-un astfel de eveniment. Dar iata ca niste oameni cu suflet mare mi-au indeplinit aceasta dorinta. Am fost la meciul Steaua – Politehnica Timisoara, fiind fana a celei dintai. Am fost la peluza I si spre bucuria mea mai erau ceva fete.

Toate bune si frumoase, atmosfera placuta pentru inceput, au iesit baietii la incalzire, aplauze pentru Zapata, fluiere pentru Tatarusanu, reprosuri, injurii etc. Se preconiza un protest impotriva lui Gigi. Ma asteptam sa vad bannere, steaguri, o organizare oarecare avand in vedere ca se iesise in strada cu o zi in urma. Aflu cateva lucruri despre niste persoane „importante” pe acolo, cateva detalii si astept inceperea meciului. Galeria a inceput sa cante, se scandau diverse injurii echipei adverse, patronului, se eliminau diverse frustrari adunate de ceva timp.

Incepe si meciul si spre surprinderea mea putini de acolo privesc atenti la meci. Caterinca e in floare. Se si canta dar dezorganizarea isi spune cuvantul. Nu era ceea ce vazusem eu si ce asteptam de fapt. E adevarat ca la primul gol al Stelei mi s-a facut pielea de gaina si m-am bucurat si eu la fel de zgomotos ca cei din jurul meu. Insa in timpul bucuriei mele o fumigena a aterizat la picioarele mele si a trebuit s-o tai de acolo. Nu stiam ca asa se bucura oamenii. Ma rog mi-am vazut mai departe de treaba, am tipat, am batut din palme, ma rog, m-am comportat si eu ca un suporter insa galeriei clar ii lipsea vlaga. Ma asteptam ca dupa acel gol sa se insufleteasca. Tribuna a II-a era mai activa. Am aflat apoi ca cei de la tribuna II si cu cei de la peluza I nu prea se suporta. In opinia mea ciudat, din moment ce iubesti aceeasi echipa. Insa ma uit la tribuna I si imi dau seama unde se afla de fapt omul mai civilizat.

Ce vad in jurul meu la peluza I sunt oameni nu prea insufletiti, urcati cu picioarele pe scaune (ca si mine de altfel, ca nu prea puteam sa vad de ei) si glumind unul pe seama altuia, deloc atenti la joc. Ma gandesc la meciurile din afara… hai sa zicem Manchester. Nu exagerez deloc, ca si Manchester in Anglia, Steaua este cea mai iubita echipa din Romania. Si fac aceasta comparatie fugara si vad un stadion fara garduri si fara plase, vad oamenii stand foarte aproape de marginea stadionului si fortele de ordine abia sesizabile. Apoi mai arunc o privire in jurul meu si vad cum fuge o parte din tribuna a II-a. Incep luptele cu fortele de ordine si scaune zboara in toate directiile. Si vad cum nimeni nu se mai uita de fapt la cei ce alearga in teren. Si ma gandesc ca echipa asta nu merita asa ceva, sportul in general nu merita asa ceva, oamenii nu se pot comporta asa.

Tot timpul m-am uitat la cei din jurul meu cum se intrebau cine a dat gol, ce s-a intamplat, am surprins un tip in timp ce arunca o fumigena in fata mea (nepasandu-i ca sunt fata), apoi bubuitura unei petarde. Am vazut arzandu-se un tricou apartinand unui jucator de la Dinamo, am vazut cum un pompier nu a stins acel foc, nu a intervenit absolut deloc. Am vazut o debandada atat de mare si am auzit oamenii de acolo exprimandu-se trivial, obscen. Si mi-am dat seama ca oamenii astia nu realizeaza de fapt ca acest comportament de vandali nu aduce nici un rezultat bun. Daca sunt atat de suparati pe patron sau pe echipa sau pe mai stiu eu cine, sa nu mai vina pe stadion. Astfel, clubul nu ar mai avea acest sprijin material din partea suporterilor si dupa cum stim banii invart tot.

Dar stiu ca ce as fi vrut eu sa vad, vedeam doar daca eram pe Old Trafford. Eu de fapt eram pe Ghencea si asistam la un meci dezolant. Si multi vor spune ca habar nu am de ce s-a intamplat acolo, sau ca nu stiu cat de suparati sunt fanii. Atunci sa stea acasa si nu sa vandalizeze stadionul. Trist, foarte trist. Voi asista si la urmatorul meci, voi sta la tribuna I de data asta si ma voi bucura asa cum trebuie, fara sa ma feresc de fumigene sau petarde.

Nu m-a descurajat insa atmosfera. E tipic romaneasca. Stiu unde traiesc. Insa imaginea aia dezolanta a spectacolului, lipsa magiei aferente, lipsa puterii sportului de a unii oamenii (in acest caz) mi-a lasat o senzatie de amaraciune.

Anunțuri

Lectura…

Posted: 5 Aprilie 2010 in What I like
Etichete:, , , , , ,

„- Parea fericita, de aceea era sa se opreasca. Sunt pe lume si oameni fericiti. Macar pentru o zi, macar pentru un ceas, fericiti. Atunci nu pot sa stranga fericirea aceasta in ei, avari, asa cum iti inchizi cu lacat o durere. Fericirea se cere spusa… Se cere impartasita. Altfel, e tot asa de insuportabila ca o suferinta. Poate, intr-adevar, era fericita doamna Buhus si avea nevoie sa imprastie in jurul ei fericire…

– Ce frumos vorbesti tu, Leon, cateodata! Cum vezi tu lucrurile altfel de cum le vad altii!… Ce frumos!…

– Nimic nu este frumos in sine pe lume, Nadia, frumos ori urat. Acestea sunt numai reflexe, interpretari ale noastre. Poate numai conventii. Ce ni se pare noua frumos e culmea urateniei pentru un chinez. Ce li se pare lor frumos, e culmea ridicolului pentru noi. Nimic nu e frumos nici urat in absolut, in abstract, in afara de noi. O ninsoare ca aceasta e frumoasa in sine? Un apus de soare, e frumos in sine? O floare, un fluture, o pasare, o dumbrava, sunt frumoase in afara de noi? Pe lume sunt numai dureri si numai fericiri. Acestea au fost pentru toti, intotdeauna aceleasi… Si sunt aceleasi oriunde pe fata pamantului…

-Cum? Nici ninsoarea aceasta? Nici zapada aceasta? Nici dimineata aceasta? sopti Nadia cu o usoara dojana. Nu sunt o frumusete?

Inconstient, prinsese ea bratul barbatului acum si strangand florile surorilor moarte la piept cu cealalta mana, ridicase ochii intrebatori spre privirea ciudat dureroasa, spre obrazul ciudat impietrit al tovarasului.

– Pentru doamna Buhus poate sa fie intr-adevar frumoasa aceasta ninsoare. Pentru astazi si poate numai pentru un ceas. Fiindca o vede cu ochii ei fericiti de acuma… Dar pentru altii? Pentru atatia? Poate chiar pentru ea, peste un ceas sau deseara?… Cateodata, ceea ce numim noi frumusete e o durere mai mult, Nadia, o suferinta. Si nu se pot numi frumuseti acelea care-ti produc o durere. Sunt numai o tortura mai savanta.

– Ce bizar vorbesti tu, Leon!

– Nimic nu este bizar, Nadia. Totul e inspaimantator de simplu si de comun. Fiindca totul se poate intampla oricui, oricand, altfel. Depinde de clipa; de ceea ce purtam fiecare in noi. Un om cu oarecare lectura urca pe Vezuviu, cu un tumult de emotii. Un vitel paste… Vezuviul e acelasi!”

Am ajuns la acest pasaj care mi-a placut extrem de mult si m-am gandit sa il astern si aici…

Cezar Petrescu, Oras patriarhal