Arhivă pentru Octombrie, 2010

O seara frumoasa!

Posted: 27 Octombrie 2010 in Random
Etichete:, , , , ,

Ultimele zile au fost foarte pline de fericire pentru mine. Fericirea, pentru mine, consta in lucruri simple. Nu-mi trebuiesc evenimente extraordinare pentru a ma simti implinita. Daca am prietenii aproape si dispozitia necesara, nici ca-mi trebuie mai mult. Pot spune ca sunt foarte norocoasa. Am niste prietene extraordinare si fiecare intalnire cu ele ma face sa uit de toate lucrurile triste sau de orice alte framantari. Le iubesc pur si simplu si o declar mereu sus si tare!

Asta-seara am facut o mica reuniune, asa fara prea multe pretentii si fara un motiv anume. Nu ne trebuiesc motive pentru a ne vedea si pentru a iesi din cotidian. Si a fost ca de obicei veselie maxima. N-o sa divulg acum modurile noastre de a ne destrabala dar de multi ani avem aceasta traditie. E frumos ca ne cunoastem de atata timp si ne simtim atat de in largul nostru impreuna, ne sprijinim, ne intelegem, e cat se poate de frumos. Prieteniile astea conteaza cel mai mult. Cand nimeni nu e aproape, prietenii sunt si sunt cat se poate de adevarati.

Ce e si mai frumos e ca suntem personalitati diferite si cu toate astea ne intelegem cat se poate de bine. Poate asta ne tine cel mai mult impreuna. Eu sunt intr-un anumit fel, am felul meu de a gandi si ele pe al lor dar impreuna suntem pe aceeasi lungime de unda. Imi voi aloca timp sa ma ocup de fiecare in parte, in urmatoarele posturi. Oricum alaturi de ele e totul bine si ele ma iubesc asa cum sunt, cu toate ale mele si nu sunt o persoana tocmai usor de suportat. Pentru asta le mai multumesc inca o data.

Avem atatea intamplari amuzante impreuna, atatea amintiri frumoase. Am fost impreuna inca din timpul liceului si de atunci am ramas la fel de unite. O traditie foarte frumoasa a noastra e aceea ca atunci cand e ziua uneia dintre noi o sarbatorim intotdeauna impreuna, chiar daca suntem sau nu in acelasi loc, daca avem sau nu alte treburi sau obligatii. Inca din liceu. Daca nu se intampla sa putem in ziua respectiva recuperam in alta zi. Eu de exemplu acum 3 ani, eram intr-o relatie dar am ales sa sarbatoresc cu ele si apoi cu prietenul meu. M-am vazut cu ele intai, ne-am distrat si seara am petrecut alaturi de prietenul meu si… mi-am dat seama ca ele sunt mult mai importante. Ca oricine ar fi langa mine, prietenia lor conteaza mult mai mult. Pentru ca tot ele au fost alaturi de mine atunci cand m-am despartit. Relatiile incep si se termina, insa ele sunt mereu aproape si de ele am nevoie cand sunt trista. Da, nevoia sa le vad cum sunt alaturi de mine, cum ma incurajeaza, cum se razvratesc si ele impotriva acelora care ma supara. Si n-ati vrea sa stiti cum se razvratesc fetele mele.

Simt ca totusi nu pot descrie totul, ca nu pot exprima tot insa ele ma inteleg si inteleg mult mai multe.

In afara de faptul ca ne-am vazut si ne-am mai destresat, s-a mai intamplat ceva amuzant. Una dintre prietenele mele locuieste impreuna cu mine. Asa ca am plecat impreuna spre casa. Trebuie sa mentionez ca stam impreuna cu fratele meu si inca 2 baieti. Eu nu aveam nici un fel de chei la mine, ca sunt aiurita de felul meu si nici ea. Ajungem in fata blocului si sunam tovarasii sa ne deschida. Cand, surpriza! Ceilalti doi colegi erau si ei in fata usii la fel de aiuriti ca si noi (adica fara chei) pentru ca frati-miu era plecat la fotbal si, normal, incuiase. El s-a gandit ca noi, ca niste oameni normali, avem cheile la noi. Nu s-a gandit bine, noi nu suntem niste oameni obisnuiti. Asa ca am stat ca patru aiuriti in fata usii sunandu-l pe frati-miu, care, fiind la fotbal, nici nu avea telefonul langa el. Nu stiu cum s-a potrivit asta, sa fim plecati si sa ne reunim in fata usii fara chei… toti! Dar a fost foarte amuzant asteptandu-l doua ore pe frati-miu in scara. Va imaginati cum se uitau vecinii la noi, asezati pe-acolo si cu o sticla de vin :D. Dar trebuia sa ne ocupam timpul cu ceva.

Se pare ca mereu am parte de traznai din astea si asta nu poate decat sa ma faca sa ma simt bine. Imi voi aduce mereu aminte cu placere de astfel de momente. Asa ca pentru a te simti bine nu trebuie sa ai aproape decat prieteni apropiati… si eventual o sticla de vin bun. Noroc!

Dupa cum spuneam si pe la incepututile acestui blog sunt o mare devoratoare de filme… bune. Bune in opinia mea. Le aleg dupa criteriile mele si as vrea sa le impartasesc si aici. Nu ma pricep prea bine la descrieri, dar asta e… e blogul meu 😀

The Godfather (1972, 1974, 1990) – L-am revazut de curand si desi partea a doua este cea mai laudata mie mi-au placut toate 3. Este o adevarata capodopera a cinematografiei iar actorii sunt pur si simplu extraordinari. Merita mereu revazut. „I’ll make you an offer that you can’t refuse”… daca ma intelegeti.

The Shawshank Redemption (1994) – Daca nu stiti ce inseamna speranta uitati-va la filmul asta. Nu degeaba este pe primul loc in topul celor mai bune filme facute vreodata. Pur si simplu genial. Ii iubesc pe Morgan Freeman si pe Tim Robbins in rolurile astea. Mereu o placere deosebita sa il revad.

The Pianist (2002) – Subiectul este unul care pe mine ma ingorzeste. Numai simpla idee ca asa ceva s-a intamplat, ca a fost chiar mai rau ma face sa ma cutremur. Ma bucur ca nu am trait astfel de vremuri, insa e groaznic ca au existat astfel de oameni si astfel de torturi. Un film pe care nu-l pot descrie si un actor foarte talentat, Adrien Brody.

The Machinist (2004) – Imi place Christian Bale (si The Dark Knight mi-a placut foarte mult) iar in filmul asta face un rol foarte bun. Ideea in sine este o adevarata lectie. Pentru cine are constiinta. Pentru orice subconstient.

Crash (2004) – Filmul asta inseamna viata si cat de marsava poate fi ea. Cum aduce impreuna tot felul de destine pentru a-si rade de unii, pentru a-i distruge pe altii, pentru a-i uni pe altii. Mult mai mult decat coincidenta. Distributia si ea deosebita.

The Notebook (2004) – Probabil il stiti cu totii. O poveste care nu are cum sa te lase pasiv. Poate iubirea asta chiar exista, iar daca e asa inseamna ca nu e totul pierdut. Superb!

Closer (2004) – Pentru o distributie foarte buna si niste povesti tare incalcite. Pentru situatii comode sau mai putin comode in care s-ar putea afla fiecare dintre noi. Pentru o doza mai reala de dragoste… in diferite forme.

The Eternal Sunshine of A Spotless Mind (2004) – Unul dintre favoritele mele in primmul rand pentru actori, Kate Winslet (si The Reader mi-a placut mult) si Jim Carrey, unul dintre preferatii mei. Filmul este pur si simplu fantastic.

Match Point (2005) – Omul inainte de toate trebuie sa aiba noroc… Asta e ideea filmului. O sa vedeti de ce.

Changeling (2008) – Clint Eastwood stie sa faca filme! Grozave! Personal, nu-mi place Angelina Jolie dar aici face un rol foarte bun. Subiectul este si el pe masura.

What Happens In Vegas (2008) – Comedioara asta poate nu e cine stie ce, dar pe mine ma binedispune de fiecare data cand o revad. Imi place pur si simplu.

Revolutionary Road (2008) – Nu stiu sa astern aici senzatia pe care mi-a lasat-o filmul asta. Nu il pot descrie, imi place, nici nu stiu ce trezeste in mine, nici nu stiu cum ma face sa ma simt. Pentru ca sunt multe sentimente contradictorii. Cum am mai spus imi place Kate Winslet iar despre Leonardo DiCaprio ca si actor nu pot sa am decat cuvinte de lauda.

The Blind Side (2009) – Imi place Sandra Bullock pentru ca este naturala. Imi place povestea pentru ca are happy-end, pentru ca te faci sa speri, sa mai crezi in bunatatea oamenilor.

Precious (2009) – Pe mine ma cutremura filmele astea. Am plans… si, sincer, nu cred ca il mai pot revedea. E prea dur. Mult prea dur.

Inglorious Basterds (2009) – Quentin Tarantino e unul dintre regizorii mei preferati. Pentru ca e original, unic (vezi si Pulp Fiction si Kill Bill). Iar originalitatea si imaginatia lui fac din orice film ceva deosebit.

500 Days of Summer (2009) – Filmul asta e altceva. E inteligent, e deosebit, e atipic. Iti da sentimentul noului inceput.

Shutter Island (2010) – Nu pot sa spun decat ca mi-a placut foarte, foarte mult. Imi plac mult filmele care ma fac sa le revad si care ma bulverseaza, iar asta e unul dintre ele. Despre Leonardo DiCaprio deja nu mai trebuie sa spun nimic.

Inception (2010) – Cred ca ori de cate ori ma voi uita la filmul asta voi descoperi ceva nou. Iar asta e de ajuns, pe langa faptul ca m-a bagat in ceata total si mi-a luat ceva vreme sa ma dezmeticesc. Unul dintre preferatele mele, imi pune creierul la incercare.

Grown Ups (2010) – Filmul asta ma binedispune. Realmente. Si daca ma binedispune asa de mult e o preferinta de-a mea. Adam Sandler makes me happy!

Alice in Wonderland (2010) & The Imaginarium of Doctor Parnassus (2009) – Le-am pus pe amandoua pentru ca fac oarecum parte din acelasi gen. Imi place imaginatia, fantezia iar filmele astea te poarta spre altceva… e o senzatie placuta, noua, provocatoare. Incepe si imaginatia mea s-o ia razna…

” – Iubesti o femeie…

Vorbea raspicat, de-abia incepea sa i se infierbante sangele si se uita la perete peste capu’ meu, si-mi venea sa ma intorc sa vad ce se intampla atat de interesant acolo in spate.

– Inainte – si se opri- inainte, ai iubit alte femei?

– Da, domnule colonel.

– Bun. Spune-mi ceva despre femeile pe care le-ai cunoscut.

– Ce sa va spun?! Erau femei… femei ca toate femeile. Nu ma pricep sa povestesc.

– Erau frumoase?

– Unele, da, erau, da’ toate apartin trecutului.

– Femeile trecutului. Bine zis. Frumoasele femei care au zapacit lumea. Soldat Predescu, eu, cand ma gandesc cateodata la trecut, vad numai frumoasele femei ale trecutului. Barbatii mor si uitarea-i astupa de o mie de ori. Femeile frumoase, insa, se pastreaza tot timpul in noi. Ele nu dispar niciodata definitiv, numai noi suntem trecatori si avem o singura mangaiere, da’ si aia prea tarize: atunci cand murim acasa, randunelele de sub streasina fug si-si fac cuibul in alta parte.

– Cand moare o femeie, nu fug, domnule colonel?

– Dupa cate stiu eu, nu. In tinerete am trait la tara si ma pricep la chestii din astea. Femeile frumoase nu dispar, pentru ca se continua cu fetele frumoase carora le dau nastere. Ceea ce n-a putut face femeia de demult va face in mod sigur femeia care vine. Carnea femeii care vine are de indeplinit exact ceea ce carnea femeii care a murit n-a apucat sa faca, sa faramante, sa domoleasca, sa usture, sa friga, sa usuce…”

Fanus Neagu, Ingerul a strigat.

Nu ma uit la televizor. Refuz. Sau daca ma uit, e pentru un meci sau stiri. In general aleg alte surse pentru a ma informa. Nu televizorul. Si acest refuz e mereu incurajat, are mereu baze din ce in ce mai puternice.

Saptamana care tocmai s-a incheiat am petrecut-o acasa, nu in Bucuresti si am fost oarecum nevoita sa deschid televizorul. Si tot butonand imi dadeam seama de doua lucruri:

1. Nu ai la ce sa te uiti, fir-ar al naibii! Un film bun nu poti vedea, nimic interesant!

2. Paine si circ! La asta se rezuma distractia romanului. Mult circ! Dezgustator!

Butonez si vad un scandal ieftin pe seama domnului Iurie Darie. Asta m-a deranjat cel mai mult. Teribil. Omul ala e unul dintre putinii nostri mari actori. E un om care are in spate o cariera adevarata, un om extraordinar de talentat. Pe deasupra mai este si bolnav. Cine se cred toti papitoii astia ieftini care fac cica „televiziune” si „jurnalism” sa atinga imaginea acestui om. Nu mai aveti pipite pe care sa le aduceti in lumina reflectoarelor? Nu mai aveti barbati cu bani care le agata pe aceste gonflabile si le umfla in timp ce-si conduc masinile lor scumpe? Ati ajuns sa faceti rating pe seama unui mare si onorabil actor? Este de seama bunicilor sau parintilor nostri, merita macar respectul varstei. Nu conteaza ce a facut, nu conteaza cu ce a gresit pentru ca omul asta nu e vreun mosier razgaiat de la Izvorani, e o figura importanta a cinematografiei noastre. Nu cred ca a deranjat vreodata pe cineva, nu are o cariera bazata pe minciuni, a ajuns undeva prin munca, prin talent.

Mi-a provocat scarba pur si simplu toata treaba asta. Ii vad pe unii stand pe scaun in fata unui moderator de doi bani si razand pe seama domnului Iurie Darie. Rusine! Asta chiar este o rusine. Oameni care nu au nimic in spate sau in cap vin si isi dau cu parerea asupra acestui subiect. Rusinos!

Alta treaba de genul, a fost „scandalul” care-i implica pe Corina Chiriac si Ovidiu Lipan Tandarica. Nu mai are rost sa spun nimic, pentru ca in primul rand mi-e prea greata. Oamenii au avut o relatie, oamenii astia s-au iubit. Si chiar daca a fost altfel care-i marea problema? S-a pierdut orice fel de respect!

Asta a fost apogeul magariei! Ma asteptam, desigur, atunci cand am deschis televizorul, sa vad pipite peste pipite si alte specimene de genul asta dar nu batjocura asta. Ne batjocorim valorile noastre.

Din capitolul asta cu gonflabile si alte alea am vazut destul. De pe un program pe altul vedeam din ce in ce mai multa prostie. Noua Nicoleta Luciu… (aici va rog sa-mi permiteti o pauza sa-mi bag un deget pe gat… gata). Ordinara asta a fost dansatoare in Japonia, a fost „cuplata” cu un mafiot japonez si apoi sub pretextul ca vine in tara sa-si reinnoiasca viza decide ea cu neuronul ei sa il paraseasca. Cu alte cuvinte a fugit mancand pamantul cum a gasit o iesire, satula probabil de prostitutie si bataie. Am uitat sa mentionez ca respectiva chiar arata ca o gonflabila. Are niste silicoane care ar fi ajutat-o sa supravietuiasca Titanicului cu brio, e vulgara asa cum ar trebui sa fie o dansatoare de bodega si a iesit in lumina reflectoarelor ca sa se despoaie, ceea ce nu ma indoiesc ca stie sa faca foarte bine. In plus cred ca s-a saturat sa tot suga jumatati de masura asa ca a venit pe-aici in cautare de vreun fotbalist mai potent cu neuronul pereche aferent. Nimic mai mult.

Mut si vad treaba aia scarboasa cu Virinel si cu parasutele lui. Ma incearca instant un sentiment de sila cand il vad cum molfaie tatele aleia. Asa ceva chiar nu as fi vrut sa vad. Sincer! Apoi dau peste o anonima, fosta nevasta a lui Dragulescu, care vine la o emisiune de rahat sa arate cum si-a pus ea silicon in buze. In buza de sus mai precis, ca in buza de jos n-am vazut nici o miscare. Oricum n-a ajutat-o deloc. Eu sincer as vrea sa le vad pe fetele astea cand se duc la veceu, dar asta e, n-a fost sa fie! Poate data viitoare am mai mult noroc. Ma rog, eu in prostia mea ma intreb: „Cum poate asta sa fie un subiect de emisiune?”. Faptul ca iti pui silicon in buze e de importanta nationala? Apropo, duduie, de ce arati ca ti-ai pus silicon in bot, sa te vada fostu’ barbat, sa se oripileze mai mult si sa-si multumeasca pentru faptul ca te-a caftit cand a avut ocazia sau ca acum ai un bot mai futa… mai mare? Una din doua trebuie sa fie.

Trecand si peste asta o vad pe fotomodelista Laurette (cum n-o stiti pe Laurette, a futu… pardon violat-o Ogica, gigolo de loterie si de atunci ea e celebra) ca e mot-cocot la sarbatoarea Tamaioasei de la Pietroasa. Laurette asta e de culoare… mda au dreptate cei care au trimis-o acolo; e perfecta pentru a reprezenta o sarbatoare romaneasca. Va felicit! Fusta scurta, cracii la vedere si iat-o pe Laurette cum ne povesteste ca a chemat-o ma-sa sa culeaga via si ea nu s-a dus, plus multe alte tampenii. Nu degeaba a facut-o Garcea in toate directiile. Cutati opinia lui despre ea, e misto de tot.

Ce am vazut si mi-a placut a fost cum a luat-o Botezatu la misto pe Bianca in direct la Capatos. Pe langa faptul ca a intoxicat presa, operata asta, se mai si crede vreo inteligenta. Nu stiu daca a observat cineva ca are sprancenele intinse pe jumatate de frunte si ca buza de jos, plina de silicon, ii sta sa cada. Nu zic nimic in rest, e buna frate, dar nu e de ajuns. Asa ca vine Botezatu in emisiune si o trateaza ca pe o panarama. Pe buna dreptate acum. E bine macar ca ea si Cristea fac echipa buna, ala se pozeaza nud in fata calculatorului si ea tanjeste dupa atentia lui Botezatu. Buna echipa, invincibila! Si nu, nici pe Botezatu nu-l consider vreun sfant sau vreun exemplu dar macar i-a aratat unde ii e locul. Si locul ei nu e atat de sus pe cat credea ea.

Ma rog, cam asta a fost tot ceea ce am putut sa vad fara sa fie nevoie sa ma oripilez definitiv. Si a fost de ajuns!

 

Ma enerveaza cand cineva imi spune ce ar trebui sa fac. Cum ar trebui sa ma comport. Sunt pur si simplu eu. Am niste valori numai ale mele. Am deja o varsta la care mi-am sedimentat principiile si valorile. Si nu accept pentru nimic in lume sfaturi de la oameni care gresesc fata de mine. Alegerile mele sunt doar ale mele. Ca doar d-aia exist. Sa am si eu pareri, sa am decizii, sa gresesc, sa-mi repar greselile si tot asa ca intr-un cerc vicios.

Nu voi lua niciodata in seama parerile oamenilor care nu au fost cinstiti cu mine. Nu accept sa aiba pretentii de la mine. De la oameni care ma cunosc mult prea putin. E simplu. Fiecare cu gandurile, cu deciziile si personalitatea lui. Ce pentru altii inseamna greseala poate pentru mine a insemnat cea mai buna decizie in acel moment. Am dreptul sa o sustin sau sa o regret. Traim prin deciziile noastre. De-aia exista liberul arbitru. Sa-l folosim. Sa nu ducem o viata anosta ghidati dupa niste reguli de lemn. Avem dreptul asta de a le ignora uneori. Pentru ca altfel ar fi totul anost.

Imaginati-va in ce lume ideala am trai daca nimeni nu ar minti. Dar traim intr-o astfel de lume? Aruncati o privire in jur si sigur veti descoperi contrariul. Nu degeaba s-a deschis Cutia Pandorei. Sa ne prabusim intr-o mare de profunda… umanitate. Astia-s oamenii. Cu bune si rele. Mai multe rele sau mai multe bune.

Avem o constiinta si atata timp cat putem trai impacati cu ea, e perfect. Suntem centrul universului nostru. Viata de zi cu zi se masoara in deciziile luate pentru noi in primul rand. Ne gandim zilnic ce sa facem sa fim fericiti, sa ne fie bine, sa ne rezolvam problemele. Fericirea MEA, binele MEU, problemele MELE. E simplu, oricat am incerca sa demonstram contrariul. Ne trezim dimineata pentru serviciul nostru, pentru banii nostri, pentru ce e al nostru.

Cele mai multe decizii ne vizeaza pe noi. Strict. Abia apoi pe cei din jur. Bineinteles ca depinde acum ce fel de persoane suntem. Trebuie mereu pus in balanta daca deciziile noastre vor afecta in mod negativ pe cei din jur. Dar pentru asta exista compromisurile si victimele colaterale. Uneori se intampla pur si simplu. E de neevitat. Sau nu… Depinde cat de mult incercam sa avem constiinta impacata. Iar cand acest calau e impacat si nu ridica amenintator securea sa ne zboare capul e totul bine. Al meu e calm, isi ascute taisul. Pentru greseli mult mai mari pe care le voi face.

Oricat ne-am dori sa nu gresim… neah, nu se intampla. Socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Gresim, asa ne e dat. Iar eu nu fac exceptie.

Ca sa intelegeti mai bine, incerc sa trimit un mesaj codat in legatura cu o presupusa greseala a mea. O anumita lipsa de discretie. Ei bine, nu regret mica mea indiscretie. A fost pur si simplu necesara pentru a-mi satisface 0 mica vanitate. E simplu. E si vanitatea asta un defect. Il am si eu. Nu e de dimensiuni mari. E pur si simplu o forma de aparare uneori pentru a nu fi calcata in picioare. Am destula rabdare dar cand aceasta rabdare imi este rasplatita cu tot felul de tampenii, vanitatea mea draguta isi arata dintii. Nimic deosebit in asta.

Oricum ar fi nu sunt o persoana razbunatoare. Iar raul pe care il poate face un om cand vrea poate sa capete dimensiuni periculoase. Asa ca aleg mereu sa am o limita. Nu fac rau de dragul de a face. Dar uneori un foc de paie merita aprins. Mai inchizi gura unor moralisti. Ca deh! ne trebuie si din astia. Sa ne arate cu degetul, sa ne scoata in evidenta ca nu facem bine dom’le. Dupa cum spuneam nu am nevoie de astfel de momente, care nu ma fac decat sa ripostez. Asta e reactia mea de cele mai multe ori.

Oricum ar fi dau prea multa atentie unor subiecte ce nu merita. Dar cert e ca am revenit cu scrisul. Ma eliberez aici. E forma foarte placuta de a refula. Si da, am nenumarate motive de refulare in ultima vreme. Si nu neaparat din vina mea. Ce-as vrea sa pot spune aici toata povestea. Dar dupa cum spuneam am limite atunci cand vine vorba de lucruri mai putin frumoase.

Acestea fiind spuse (care intre noi fie vorba, vor duce la mai multe semne de intrebare), esentialul e ca stau cu capul pe ghilotina, doar ca inca nu mi-a venit vremea.