Arhivă pentru 26 martie 2011

E nedrept… dar ce mai e drept in lumea asta? Daca asa a fost sa fie, cu cine sa te certi, cu cine sa te lupti? Daca stim ceva cu adevarat sigur in viata asta e ca o sa murim. Nu exista alt lucru mai cert. Doar ca nu stim cand, de ce sau unde. Oricum n-ar face nici o diferenta. Mai bine. Dar e nedrept…

E nedrept ca am pierdut un prieten, un om bun cu care puteai sta de vorba ore intregi. Un om care stia sa asculte… Un munte de cunostinte, un suflet bun… si nu spun doar vorbe. Am cunoscut un om deosebit, cu bun simt, cu o inteligenta innascuta, cu umor.

O sa-mi lipseasca acel „Saru’ mana mandro”… Imi aduceai mereu ciocolata sau suc si ma intrebai daca am destui bani cand ieseam in oras… „o fata trebuie sa aiba mereu bani”, imi spuneai… M-ai ajutat mult si cu vocea aia a ta domoala imi spuneai ca totul o sa fie bine… si uite cum e…

Imi pare rau pentru ce am gresit fata de tine; suntem niste nesabuiti egoisti si nu realizam ce fel de comportament afisam pana nu e prea tarziu… dar mi-ai fost drag si stii asta. Atata timp am fost ca niste frati… toti, cu bune si rele… au fost momente pe care cu siguranta nu le voi uita si intr-adevar ai fost un prieten la nevoie.

Din tot sufletul imi pare rau si fie ca acolo unde esti sa ai parte de liniste, sa ai parte de tot ce n-ai avut aici… sa te odihnesti in pace prieten drag…

Se pare ca nu mai pot sa scriu. Sunt obosita si stresata si nu mai am timp sa ma gandesc la probleme. Nu ma mai gandesc la ele pentru ca sunt pusa fata in fata cu ele si trebuie sa le rezolv. Practic. Nu mari probleme, rutina zilnica, concentrare, efor mintal continuu. E obositor dar pana la urma ne obisnuim cu toate. Nu e nimic ce nu putem face si de obicei trecem prin foarte multe situatii surprinzator de adaptati.

Asta e, adaptabilitatea e cheia. Dar eu am si o fire mai paguboasa. Pun totul la suflet si bineinteles progresul inceteaza sa apara sau apare lent si greoi. Dupa o vreme in care cred ca am avansat si ca sunt „mare si tare” revin la vechii demoni. Nu am patit nimic, doar ca bineinteles entuziasumul dispare si el cu vreme si o chestie ce te bucura devine simpla rutina si iti doresti alte lucruri. Sunt foarte nestatornica, stiu. Si de fiecare data cand incep ceva incep cu un entuziasm de nedescris sfarsind prin a lasa totul balta si a incerca altceva (de obicei cu totul opus) cu acelasi entuziasm de nedescris si tot asa.

Acum vreau altceva… sau cred ca vreau altceva doar la ora asta, peste ora s-ar putea sa vreau altceva. Stiu ca de fapt asta vreau dar mai stiu ca mai e putin si ma intorc acasa pentru o mica vacanta si probabil aceasta nerabdare (pentru ca asta e) ma afecteaza emotional. M-am pierdut printre cuvinte, printre ganduri, printre planuri.

Cel mai rau e ca nu stiu ce vreau. Cel mai rau lucru posibil e sa nu stii ce vrei. Ori sunt eu vreo alta specie. Habar n-am, posibil sa fie asta problema.

In fine as putea abera foarte mult pe acest subiect dar nici sa scriu nu mai am chef acum :)). Noapte buna!