Archive for the ‘What I like’ Category

Everything is allright…

Posted: 16 ianuarie 2011 in What I like
Etichete:, , , ,

Dupa cum spuneam si pe la incepututile acestui blog sunt o mare devoratoare de filme… bune. Bune in opinia mea. Le aleg dupa criteriile mele si as vrea sa le impartasesc si aici. Nu ma pricep prea bine la descrieri, dar asta e… e blogul meu 😀

The Godfather (1972, 1974, 1990) – L-am revazut de curand si desi partea a doua este cea mai laudata mie mi-au placut toate 3. Este o adevarata capodopera a cinematografiei iar actorii sunt pur si simplu extraordinari. Merita mereu revazut. „I’ll make you an offer that you can’t refuse”… daca ma intelegeti.

The Shawshank Redemption (1994) – Daca nu stiti ce inseamna speranta uitati-va la filmul asta. Nu degeaba este pe primul loc in topul celor mai bune filme facute vreodata. Pur si simplu genial. Ii iubesc pe Morgan Freeman si pe Tim Robbins in rolurile astea. Mereu o placere deosebita sa il revad.

The Pianist (2002) – Subiectul este unul care pe mine ma ingorzeste. Numai simpla idee ca asa ceva s-a intamplat, ca a fost chiar mai rau ma face sa ma cutremur. Ma bucur ca nu am trait astfel de vremuri, insa e groaznic ca au existat astfel de oameni si astfel de torturi. Un film pe care nu-l pot descrie si un actor foarte talentat, Adrien Brody.

The Machinist (2004) – Imi place Christian Bale (si The Dark Knight mi-a placut foarte mult) iar in filmul asta face un rol foarte bun. Ideea in sine este o adevarata lectie. Pentru cine are constiinta. Pentru orice subconstient.

Crash (2004) – Filmul asta inseamna viata si cat de marsava poate fi ea. Cum aduce impreuna tot felul de destine pentru a-si rade de unii, pentru a-i distruge pe altii, pentru a-i uni pe altii. Mult mai mult decat coincidenta. Distributia si ea deosebita.

The Notebook (2004) – Probabil il stiti cu totii. O poveste care nu are cum sa te lase pasiv. Poate iubirea asta chiar exista, iar daca e asa inseamna ca nu e totul pierdut. Superb!

Closer (2004) – Pentru o distributie foarte buna si niste povesti tare incalcite. Pentru situatii comode sau mai putin comode in care s-ar putea afla fiecare dintre noi. Pentru o doza mai reala de dragoste… in diferite forme.

The Eternal Sunshine of A Spotless Mind (2004) – Unul dintre favoritele mele in primmul rand pentru actori, Kate Winslet (si The Reader mi-a placut mult) si Jim Carrey, unul dintre preferatii mei. Filmul este pur si simplu fantastic.

Match Point (2005) – Omul inainte de toate trebuie sa aiba noroc… Asta e ideea filmului. O sa vedeti de ce.

Changeling (2008) – Clint Eastwood stie sa faca filme! Grozave! Personal, nu-mi place Angelina Jolie dar aici face un rol foarte bun. Subiectul este si el pe masura.

What Happens In Vegas (2008) – Comedioara asta poate nu e cine stie ce, dar pe mine ma binedispune de fiecare data cand o revad. Imi place pur si simplu.

Revolutionary Road (2008) – Nu stiu sa astern aici senzatia pe care mi-a lasat-o filmul asta. Nu il pot descrie, imi place, nici nu stiu ce trezeste in mine, nici nu stiu cum ma face sa ma simt. Pentru ca sunt multe sentimente contradictorii. Cum am mai spus imi place Kate Winslet iar despre Leonardo DiCaprio ca si actor nu pot sa am decat cuvinte de lauda.

The Blind Side (2009) – Imi place Sandra Bullock pentru ca este naturala. Imi place povestea pentru ca are happy-end, pentru ca te faci sa speri, sa mai crezi in bunatatea oamenilor.

Precious (2009) – Pe mine ma cutremura filmele astea. Am plans… si, sincer, nu cred ca il mai pot revedea. E prea dur. Mult prea dur.

Inglorious Basterds (2009) – Quentin Tarantino e unul dintre regizorii mei preferati. Pentru ca e original, unic (vezi si Pulp Fiction si Kill Bill). Iar originalitatea si imaginatia lui fac din orice film ceva deosebit.

500 Days of Summer (2009) – Filmul asta e altceva. E inteligent, e deosebit, e atipic. Iti da sentimentul noului inceput.

Shutter Island (2010) – Nu pot sa spun decat ca mi-a placut foarte, foarte mult. Imi plac mult filmele care ma fac sa le revad si care ma bulverseaza, iar asta e unul dintre ele. Despre Leonardo DiCaprio deja nu mai trebuie sa spun nimic.

Inception (2010) – Cred ca ori de cate ori ma voi uita la filmul asta voi descoperi ceva nou. Iar asta e de ajuns, pe langa faptul ca m-a bagat in ceata total si mi-a luat ceva vreme sa ma dezmeticesc. Unul dintre preferatele mele, imi pune creierul la incercare.

Grown Ups (2010) – Filmul asta ma binedispune. Realmente. Si daca ma binedispune asa de mult e o preferinta de-a mea. Adam Sandler makes me happy!

Alice in Wonderland (2010) & The Imaginarium of Doctor Parnassus (2009) – Le-am pus pe amandoua pentru ca fac oarecum parte din acelasi gen. Imi place imaginatia, fantezia iar filmele astea te poarta spre altceva… e o senzatie placuta, noua, provocatoare. Incepe si imaginatia mea s-o ia razna…

Un pic cam baietoasa din fire si destul de pasionata de lucruri mai degraba masculine, am ajuns intr-un final la un meci de fotbal. Era o dorinta mai veche de-a mea insa nimanui nu prea ii suradea ideea sa ma initieze si pe mine intr-un astfel de eveniment. Dar iata ca niste oameni cu suflet mare mi-au indeplinit aceasta dorinta. Am fost la meciul Steaua – Politehnica Timisoara, fiind fana a celei dintai. Am fost la peluza I si spre bucuria mea mai erau ceva fete.

Toate bune si frumoase, atmosfera placuta pentru inceput, au iesit baietii la incalzire, aplauze pentru Zapata, fluiere pentru Tatarusanu, reprosuri, injurii etc. Se preconiza un protest impotriva lui Gigi. Ma asteptam sa vad bannere, steaguri, o organizare oarecare avand in vedere ca se iesise in strada cu o zi in urma. Aflu cateva lucruri despre niste persoane „importante” pe acolo, cateva detalii si astept inceperea meciului. Galeria a inceput sa cante, se scandau diverse injurii echipei adverse, patronului, se eliminau diverse frustrari adunate de ceva timp.

Incepe si meciul si spre surprinderea mea putini de acolo privesc atenti la meci. Caterinca e in floare. Se si canta dar dezorganizarea isi spune cuvantul. Nu era ceea ce vazusem eu si ce asteptam de fapt. E adevarat ca la primul gol al Stelei mi s-a facut pielea de gaina si m-am bucurat si eu la fel de zgomotos ca cei din jurul meu. Insa in timpul bucuriei mele o fumigena a aterizat la picioarele mele si a trebuit s-o tai de acolo. Nu stiam ca asa se bucura oamenii. Ma rog mi-am vazut mai departe de treaba, am tipat, am batut din palme, ma rog, m-am comportat si eu ca un suporter insa galeriei clar ii lipsea vlaga. Ma asteptam ca dupa acel gol sa se insufleteasca. Tribuna a II-a era mai activa. Am aflat apoi ca cei de la tribuna II si cu cei de la peluza I nu prea se suporta. In opinia mea ciudat, din moment ce iubesti aceeasi echipa. Insa ma uit la tribuna I si imi dau seama unde se afla de fapt omul mai civilizat.

Ce vad in jurul meu la peluza I sunt oameni nu prea insufletiti, urcati cu picioarele pe scaune (ca si mine de altfel, ca nu prea puteam sa vad de ei) si glumind unul pe seama altuia, deloc atenti la joc. Ma gandesc la meciurile din afara… hai sa zicem Manchester. Nu exagerez deloc, ca si Manchester in Anglia, Steaua este cea mai iubita echipa din Romania. Si fac aceasta comparatie fugara si vad un stadion fara garduri si fara plase, vad oamenii stand foarte aproape de marginea stadionului si fortele de ordine abia sesizabile. Apoi mai arunc o privire in jurul meu si vad cum fuge o parte din tribuna a II-a. Incep luptele cu fortele de ordine si scaune zboara in toate directiile. Si vad cum nimeni nu se mai uita de fapt la cei ce alearga in teren. Si ma gandesc ca echipa asta nu merita asa ceva, sportul in general nu merita asa ceva, oamenii nu se pot comporta asa.

Tot timpul m-am uitat la cei din jurul meu cum se intrebau cine a dat gol, ce s-a intamplat, am surprins un tip in timp ce arunca o fumigena in fata mea (nepasandu-i ca sunt fata), apoi bubuitura unei petarde. Am vazut arzandu-se un tricou apartinand unui jucator de la Dinamo, am vazut cum un pompier nu a stins acel foc, nu a intervenit absolut deloc. Am vazut o debandada atat de mare si am auzit oamenii de acolo exprimandu-se trivial, obscen. Si mi-am dat seama ca oamenii astia nu realizeaza de fapt ca acest comportament de vandali nu aduce nici un rezultat bun. Daca sunt atat de suparati pe patron sau pe echipa sau pe mai stiu eu cine, sa nu mai vina pe stadion. Astfel, clubul nu ar mai avea acest sprijin material din partea suporterilor si dupa cum stim banii invart tot.

Dar stiu ca ce as fi vrut eu sa vad, vedeam doar daca eram pe Old Trafford. Eu de fapt eram pe Ghencea si asistam la un meci dezolant. Si multi vor spune ca habar nu am de ce s-a intamplat acolo, sau ca nu stiu cat de suparati sunt fanii. Atunci sa stea acasa si nu sa vandalizeze stadionul. Trist, foarte trist. Voi asista si la urmatorul meci, voi sta la tribuna I de data asta si ma voi bucura asa cum trebuie, fara sa ma feresc de fumigene sau petarde.

Nu m-a descurajat insa atmosfera. E tipic romaneasca. Stiu unde traiesc. Insa imaginea aia dezolanta a spectacolului, lipsa magiei aferente, lipsa puterii sportului de a unii oamenii (in acest caz) mi-a lasat o senzatie de amaraciune.

Lectura…

Posted: 5 aprilie 2010 in What I like
Etichete:, , , , , ,

„- Parea fericita, de aceea era sa se opreasca. Sunt pe lume si oameni fericiti. Macar pentru o zi, macar pentru un ceas, fericiti. Atunci nu pot sa stranga fericirea aceasta in ei, avari, asa cum iti inchizi cu lacat o durere. Fericirea se cere spusa… Se cere impartasita. Altfel, e tot asa de insuportabila ca o suferinta. Poate, intr-adevar, era fericita doamna Buhus si avea nevoie sa imprastie in jurul ei fericire…

– Ce frumos vorbesti tu, Leon, cateodata! Cum vezi tu lucrurile altfel de cum le vad altii!… Ce frumos!…

– Nimic nu este frumos in sine pe lume, Nadia, frumos ori urat. Acestea sunt numai reflexe, interpretari ale noastre. Poate numai conventii. Ce ni se pare noua frumos e culmea urateniei pentru un chinez. Ce li se pare lor frumos, e culmea ridicolului pentru noi. Nimic nu e frumos nici urat in absolut, in abstract, in afara de noi. O ninsoare ca aceasta e frumoasa in sine? Un apus de soare, e frumos in sine? O floare, un fluture, o pasare, o dumbrava, sunt frumoase in afara de noi? Pe lume sunt numai dureri si numai fericiri. Acestea au fost pentru toti, intotdeauna aceleasi… Si sunt aceleasi oriunde pe fata pamantului…

-Cum? Nici ninsoarea aceasta? Nici zapada aceasta? Nici dimineata aceasta? sopti Nadia cu o usoara dojana. Nu sunt o frumusete?

Inconstient, prinsese ea bratul barbatului acum si strangand florile surorilor moarte la piept cu cealalta mana, ridicase ochii intrebatori spre privirea ciudat dureroasa, spre obrazul ciudat impietrit al tovarasului.

– Pentru doamna Buhus poate sa fie intr-adevar frumoasa aceasta ninsoare. Pentru astazi si poate numai pentru un ceas. Fiindca o vede cu ochii ei fericiti de acuma… Dar pentru altii? Pentru atatia? Poate chiar pentru ea, peste un ceas sau deseara?… Cateodata, ceea ce numim noi frumusete e o durere mai mult, Nadia, o suferinta. Si nu se pot numi frumuseti acelea care-ti produc o durere. Sunt numai o tortura mai savanta.

– Ce bizar vorbesti tu, Leon!

– Nimic nu este bizar, Nadia. Totul e inspaimantator de simplu si de comun. Fiindca totul se poate intampla oricui, oricand, altfel. Depinde de clipa; de ceea ce purtam fiecare in noi. Un om cu oarecare lectura urca pe Vezuviu, cu un tumult de emotii. Un vitel paste… Vezuviul e acelasi!”

Am ajuns la acest pasaj care mi-a placut extrem de mult si m-am gandit sa il astern si aici…

Cezar Petrescu, Oras patriarhal

Mika –  Rain

Is it really necessary
Every single day
Making me more ordinary
In every possible way

This ordinary mind is broken
You did it and you don’t even know
Leaving me with words unspoken
You better get back cuause I’m ready for

More than this
Whatever it is
Baby, I hate days like this
Caught in a trap
I can’t look back
Baby I hate days like this

When it rain rain rain rains
It rain rain rain rains
When it rain rain rain rains
It rain rain rain rains
More than this
Baby I hate days like

Trying to be ordinary
Was it me who was the fool?
Thought you found the man you wanted
Until you turn him into something new

Well even if our minds are broken
There’s something that I need you to know
It’s nothing like the life we wanted
You better move on
Cuz I’m ready for

More than this
Whatever it is
Baby, I hate days like this
Caught in a trap
I can’t look back
Baby I hate days like this

When it rain rain rain rains
It rain rain rain rains

More than this
Baby I hate days like

I’m not angry
Don’t know what to do
After all the years that I spent with you
I can’t blame you for the things you say
I was using you just to hide away

More than this
Whatever it is
Baby, I hate days like this
Caught in a trap
I can’t look back
Baby I hate days like this

When it rain rain rain rains
It rain rain rain rains
When it rain rain rain rains
It rain rain rain rains

When it rain rain rain rains
It rain rain rain rains
When it rain rain rain rains
It rain rain rain rains
More than this
Baby I hate days like

Poze sexy…

Posted: 27 ianuarie 2010 in What I like
Etichete:, , , , ,

Banuiesc ca nu sunt atat de anormala daca imi plac pozele sexy (nu vulgare desigur). Si daca ar fi anormal, ce? Enjoy!

Deschid cartea… E ca si cum m-as aseza la masa in fata lui. Intr-o piateta mica din America Latina. Scaune din metal, o masuta rotunda, doua cafele, o scrumiera, doua tigari aprinse.

Incep sa citesc primele randuri… El incepe si vorbeste domol, impasibil, tragand din cand din tigara cu mici pauze pentru a scoate fumul. Vorbeste neintrerupt, calm, naratorul perfect…

Il studiez atent… expresia fetei, ridurile din coltul ochilor, parul grizonat, miscarea buzelor… Cuvintele ies din gura lui ca si cum ar fi inlantuite, asezandu-se in paginile unor carti invizibile si continua aceasta imperturbabila naratiune.

Absorb fiecare cuvant, ma pierd in amalgamul asta de litere. As sta sa il ascult continuu. E ceva atat de atragator in felul in care povesteste, in felul indiferent cu care descrie tot felul de atrocitati, de intamplari si personaje obscene, de naturaletea cu care le da viata. Ca si cum nu ar fi nimic in neregula, ca si cum toate astea ar fi absolut firesti.

Si eu il cred, il cred cand imi vorbeste despre general, despre singuratate, despre demonii dragostei, despre moartea anuntata, despre ploaia din Macondo. Nu poti sa nu il crezi, nu poti sa pui la indoiala ceea ce zice pentru ca le insufla veridicitate, le insufla ceva din el.

Citesc incontinuu, fara sa las cartea din mana, n-as lasa-o… Vorbeste in acelasi mod, cu aceleasi nuante, curgator, fluent, cu tigara permanent aprinsa. Nu pare sa il surprinda nimic si totul este povestit ca si cum el ar fi fost de fata, ca si cum a vazut tot ce poate vedea un om intr-o viata, ca si cum nimic nu-l mai poate surprinde, nimic nu-l mai poate oripila. Imi place ca spune lucrurile asa cum sunt, cu franchete, fara sa le cosmetizeze, fara rusine.

Imi place doza de fantastic din tot ceea ce spune cat si senzualitatea bolnava a intamplarilor. Imi place felul in care isi contureaza personajele, cat de umane si de pacatoase le face. Fara moralitate excesiva, fara virtuti exagerate… pur si simplu umane.

Cam la asta se rezuma intalnirea cu scriitorul meu preferat, Gabriel Garcia Marquez. Cam asa se intampla cand incep sa citesc o carte de-a lui. Nu pot sa ma opresc.

Sunt o mare consumatoare de filme. Nu aloc insa timpul adecvat acestui hobby. Am cateva filme de suflet, care m-au impresionat, care mi-au transmis ceva, care m-au facut sa imi pun cateva intrebari, sa fac o paralela cu mine. Nu fac un top, doar le enumar, ordinea nu este obligatorie.

El Laberinto del Fauno / Pan’s Labyrinth (2006) – e un film un pic mai dificil, cu intelesuri ascunse, destul de dur, destul de trist. Pe mine m-a impresionat.

Vicky Cristina Barcelona (2009)pentru alte perspective, pentru complexitatea situatiei, pentru ca trateaza ideea de dragoste in moduri mai putin obisnuite. Eu ma regasesc destul de mult in Cristina, referitor la modul de a privi lucrurile si la sentimentul acut de nemultumire.

Elizabethtown (2005) – imi plac povestile de dragoste si poate asta nu e cu nimic diferita de altele insa mie mi-a placut atat de mult incat l-am vazut de vreo 4 ori, la acelasi cinematograf, in aceeasi saptamana.

Volver (2006) – nu am cuvinte sa descriu filmul asta, cel putin nu pe scurt. Pedro Almodovar (La Mala Educacion, Hable con ella, Todo sobre mi madre) este unul dintre preferatii mei, iar filmele sale ma impresioneaza mereu. Cantecul, cel putin, m-a miscat.

V for Vendetta (2005) – daca aveti idealuri, daca intr-adevar credeti intr-o idee, in dreptate, in libertate.

Law abiding citizen (2009) – un film care as fi vrut sa nu se mai termine.

Schindler’s list (1993) – nu am nimic de zis, nu as putea spune nimic, terifiant…

Silence of The Lambs (1991) – genial. „Best villain of all times” pentru Anthony Hopkins si pe buna dreptate. De referinta.

Avatar (2009) – ca tot este isteria asta in masa. Spectaculos, pentru ca l-am vazut 3D, insa mult prea multa tehnologie. Parerea mea, asta nu inseamna ca nu apreciez munca sau ca nu mi-a placut.

Apocalypto (2006) – genial din toate punctele de vedere, mult prea realist, violent, impunator. Genial Mel Gibson si toate filmele pe care le-a regizat si colosala munca depusa (Braveheart, The Passion Of The Christ). Toate m-au impresionat.

The Green Mile (1999) – filmul este o ecranizare dupa un roman de Stephen King (maestrul horror). Mult prea personal, emotionant. Michael Clarke Duncan si Tom Hanks pur si simplu extraordinari.

Chocolat (2000) – pentru Jhonny Depp, pentru ciocolata, pentru dragoste inainte de toate.

Million Dollar Baby (2004) – Mo Cuishle (my darling, my blood). Legendarul Clint Eastwood (The Bridges Of Madison County).

Adulthood (2008) – pentru o doza de realitate amara.

Snatch (2000) – pentru Guy Ritchie, Jason Statham (in special), Benicio Del Toro, Brad Pitt si faimosul umor englezesc.

The Hangover (2009) – am ras cu lacrimi!

Ar mai fi cateva de mentionat, mai sunt multe de vazut. Acestea ar fi printre cele mai apreciate. Pur subiectiv.

Sunt atatea lucruri care imi fac o placere teribila… Sunt momente care ma inspira oarecum, care ma fac sa fiu o cu totul alta persoana…

Imi place uneori cand sunt foarte fericita sa stau singura, eu cu mine, si sa analizez toate cauzele acelei fericiri, sa vad tot ceea ce implica, toate rezonantele pe care mi le insufla. Imi place ca in analiza asta sa amplific, sa-mi las imaginatia sa zboare libera, sa continuu sa-mi imaginez efectele starii mele de moment si atunci are cu adevarat o insemnatate aparte, atunci stiu ca-mi va ramane adanc intiparita in suflet.

Imi place sa alunec in anumite ganduri, in anumite fantezii numai de mine stiute, sa-mi creez o stare aparte de reverie, imi place sa imi imaginez anumite situatii si felul in care ma comport atunci.

Imi place sa anticipez anumite momente; imi place sa ma trezesc in anumite situatii pe care mi le-am inchipuit de nenumarate ori pana atunci, in felurite moduri. Imi plac si situatiile neasteptate, inopinante pentru ca atunci reactionez intr-adevar dupa cum dicteaza momentul.

Imi place sa-mi analizez greselile si sa astept ocazia propice pentru a le indrepta. Uneori nu vine, e drept, si greseala aia ajunge sa ma macine groaznic. Am o perceptie teribila a greselilor mele, carora uneori le atribui o insemnatate catastrofala, ca apoi sa realizez ca si greselile au rostul lor.

Imi place ca atunci cand ma cuibaresc in pat sa ma gandesc la o anumita persoana, sa o reconturez in imaginatia mea, sa rememorez fiecare moment petrecut impreuna. Imi place sa atribui anumitor gesturi si cuvinte ale acelei persoane intelesuri numai de mine stiute, nuante numai de mine alese… sa adorm cuminte, cu zambetul pe buze…

Imi place sa scriu si sa pun in fiecare cuvant o parte din mine. Imi place sa scriu printre randuri si mi-ar placea ca cineva sa poate descoperi ceea ce am ascuns printre toate cuvintele astea. Sa vada cat de mult ma expun prin ele, cat de mult poate sa descopere din mine, cata vulnerabilitate las sa se vada. Imi pare rau totusi ca nu pot atribui si gesturilor mele aceeasi caldura, aceeasi amprenta personala.

Imi place sa vad prin oameni, sa vad dincolo de ceea ce incearca sa afiseze. Uneori nu reusesc si ceea ce vad e diametral opus cu ceea ce este de fapt si atunci percep totul ca o dezamagire, pentru ca ajung ori sa subestimez ori sa supraestimez.

Imi place sa iubesc pentru ca ma vindeca, pentru ca ma urca deasupra norilor, pentru ca nimic nu mai poate sa ma atinga si tot ceea ce fac are o cu totul si cu totul alta insemnatate decat avea pana atunci. Pentru ca iubirea ma face sa ma trezesc dimineata cu un zambet tamp pe fata, cu o stare de aiureala completa, cu fluturasi in stomac. Imi place sa colorez persoana iubita in culorile curcubeului, sa o vad zambind mereu, sa fiu langa ea cand ii este greu, sa ma transpun si eu in situatia in care este, sa cautam impreuna o rezolvare. Astept acelasi lucru de la persoana aceea si mereu dezamagirea e crunta.

Imi place ca ceea ce fac sa aiba ecou, sa lase o urma, sa fie apreciat si de aceea pun foarte mult suflet. Nu sunt capabila sa fac mereu asta dar cand reusesc e cu atat mai satisfacator.

Imi plac persoanele in preajma carora ma simt in largul meu. Sunt atat de putine totusi. Sunt atat de putine care imi inteleg toate trairile, care nu ma judeca la prima greseala, la prima gafa, care realizeaza ca toate astea fac parte din mine, ca asta ma defineste. Imi place senzatia de complicitate pe care nu ti-o poate oferi decat o persoana foarte apropiata. Imi place sa fiu rasfatata, sa rad cu pofta cu tot cu rasul asta al meu strident. Sa ma accepte asa cum sunt, sa nu ma schimbe pentru ca stiu deja cum sa ma adaptez, stiu de la inceput cum trebuie sa fiu. Doar ca putini vad si inteleg asta.

Imi place sa traiesc orice situatie cu implicare si chiar daca par indiferenta, interiorul meu se framanta din orice nimic. Imi place sa ajut oamenii din jurul meu daca pot, imi place sa respect pe ceilalti pentru simplul fapt ca pot invata ceva de la ei, pentru ca imi place sa ascult opinii diferite de ale mele ca apoi sa le analizez. Imi place sa inteleg, sa stiu, sa aflu cat mai multe pentru ca ma dezvolta spiritual.

Imi place sa fac lucruri iesite din comun uneori, sau care par asa doar in opinia mea. Imi place sa ma distrez, sa dansez pentru ca atunci ma simt libera, evadez din cotidian, din toate problemele, din tot ceea ce e rau in acel moment. Imi place sa cultiv anumite pasiuni pentru ca imi aduc o simpla si neconditionata placere.

Imi place stau de vorba cu fratele meu, care este un om extraordinar si care este probabil singurul care ma iubeste si ma inteleg asa cum ar trebui, care ma cunoaste, ma sprijina, imi insufla starea lui permanenta de veselie, optimismul lui binefecator. Imi place ca desi am fost separati atata timp legatura noastra a fost mereu puternica, extraordinara chiar si sper ca viata sa nu ne schimbe niciodata. Pentru ca el e langa mine oricand si chiar daca imi lipsesc o multime de lucruri el reuseste sa ma ridice, sa ma faca sa sper in continuare.

Imi place sa cred ca am invatat mult pana acum si ca voi mai invata, ca nu ma voi lasa influentata de alti factori (negativi) si ca intr-o buna zi totul (sau macar o parte) va fi asa cum imi imaginez.