Posts Tagged ‘aspiratii’

Mi-a spus cineva de curand ca si-ar fi dorit ca viata lui de pana acum sa fi fost alta. Am stat si m-am gandit la asta. Am stat si m-am gandit si la cum mi-as fi dorit eu sa fie viata mea de pana acum. Avea dreptate si eu mi-as dori sa fi fost altfel. Dar m-am gandit ca acum e in zadar, ca oricat as vrea, ce a fost nu pot sa schimb si nici macar sa regret.

Ma gandesc ca totul se reduce la noi, la ce asteptari avem, la ce ne dorim, la ce fel de oameni suntem. Chiar daca nu mai putem sa schimbam ceea ce a fost putem oarecum schimba ce va urma.

Pana la urma depinde ce ne dorim. Depinde daca meritam lucrurile ce ne-au fost refuzate sau daca le putem face fata. Depinde daca suntem astfel de oameni. In mare parte ne dorim bani. Pentru ca vedem in ei rezolvarea problemelor noastre. Eu sunt convinsa ca nu e asa. In primul rand trebuie destula stapanire de sine pentru a nu cadea in pacatul lor, de a nu te lasa condus de ei. Stim cu totii atatea exemple de oameni condusi de hartii. Oameni care te privesc de sus, snobi, plini de ei, saraci cu duhul. Si cei mai multi sunt pustani ai caror parinti le permit prea multe. Nu e un pic ciudat sa-mi doresc sa fiu asa ceva?

Pentru ca lipsurile te fac sa fii cu adevarat om. Pentru ca atunci nu numai ca nu iti permiti sa fii un snob si un ipocrit ci incepi sa vezi si alte lucruri in jurul tau. Pentru ca atunci cand nu ai inveti sa te multumesti cu ce ai. Nu te opreste nimeni sa speri la mai mult dar pentru moment iti creezi alte prioritati.

Ma gandesc de multe ori cum ar fi fost daca as fi fost un copil din asta de bani gata. Oare as fi avut aceeasi prieteni, aceleasi principii, oare as fi apreciat ceea ce apreciez acum?

Nu blamez pe nimeni. Fac o simpla comparatie. Insa cred cu tarie ca un lucru pentru care te lupti, si la un moment dat il obtii, iti ofera mult mai multa satisfactie. Pentru simplul lucru ca nu a fost usor sa il obtii. Chiar si notiunea asta de „a fi multumit” implica alte conotatii. Pana la urma un om are intotdeauna aspiratii din ce in ce mai mari si nu poate fi multumit decat daca vrea, decat daca si el ajuta la procesul asta. Si realizez ca e adevarat ca atunci cand ne dorim ceva trebuie sa avem grija ce; poate vom fi coplesiti de insemnatatea lui, poate nu vom putea sa-i facem fata.

Una peste alta avand in vedere ca traiesc acum si ziua de ieri nu mai poate fi salvata ma multumesc cu lucrurile pe care le-am invatat pana acum. Si sunt cateva lucruri pe care macar le-am constientizat pana acum. Am invatat sa nu cer mai mult decat merit sau decat mi se poate oferi, nu de alta dar as risca sa fiu foarte dezamagita daca sper la ceva ce nu pot avea. Am invatat sa ma lupt pentru ceea ce vreau si nu e niciodata usor chiar si atunci cand pare. Mi-am dat seama ca lucrurile cu adevarat importante sunt cele simple, ca nu as putea fi niciodata altcineva decat cine sunt acum, ca daca as incerca macar sa par o cu totul alta persoana as fi penibila.

Ma gandesc ca toate lucrurile in viata au un scop precis. Uneori ma gandesc ca daca nu am avut pana acum anumite lucruri, atunci cand le voi avea voi putea sa le privesc cu alti ochi, sa le stapanesc altfel. Sunt convinsa ca lupta asta pentru a obtine ceva te face sa constientizezi adevarata valoare a acelui lucru si daca intr-adevar merita. Poate unele lucruri le obtinem mai tarziu pentru ca numai atunci stim sa le apreciem cu adevarat.

Trebuie sa multumim mereu pentru ceea primim. Aspirand intotdeauna la mai mult riscam sa ramanem mereu nefericiti. E una din directiile acestei lumi: progresul, ridicarea standardelor, insa uneori dorindu-ne din ce in mai mult, nefiind niciodata cu adevarat multumiti riscam, pe langa faptul de a fi profund nefericiti, sa nu mai vedem nimic in jurul nostru, sa nu mai apreciem alte lucruri, sa fim atat de concentrati asupra scopului nostru incat sa uitam si de noi insine, de cei dragi, de bun simt.

Nu are rost sa enumar valori, nu are rost sa aduc argumente in sprijinul cauzei mele, doar ca a fost un fel de introspectiva sau retrospectiva a unei vieti mediocre. Nu e o lectie de maturiate, cel putin nu din partea mea, desi cred si simt in totalitate ceea ce am scris. Copilul din mine inca mai viseaza la castele, printese, feti-frumosi si dragoste adevarata, inca mai spera ca „Cenusareasa” e o poveste adevarata, doar ca nu il las sa viseze decat noaptea.

Anunțuri

Nu-i asa ca…

Posted: 9 Noiembrie 2009 in Random
Etichete:, , , , ,

Nu-i asa ca ori de cate ori iti doresti ceva foarte mult se intampla sa nu obtii, iar atunci cand intr-un final ajungi sa ai acel lucru nu iti mai creeaza nici o satisfactie? Pentru ca fiecare lucru, fiecare dorinta, fiecare deziderat ar trebui indeplinite la timpul lor.

Nu-i asa ca iti doresti lucruri superficiale inaintea celor care conteza cu adevarat? Iti doresti haine, pantofi, masina, etc inainte de a-ti dori fericire, iubire, sanatate, etc. Intr-adevar ne dorim si aceste lucruri insa dorintele pregnante sunt cele materiale. Uneori si in rugile noastre punem aceste lucruri profane fara a realiza cat de mult gresim.

Nu-i asa ca atunci cand nu mai ai nici o speranta, cand nu mai vezi nici o cale de iesire si incepi sa disperi, din senin apare si solutia? Dar numai dupa ce ai ajuns intr-adevar sa disperi. E ca si cum solutia ar fi fost acolo tot timpul iar tu ai ales sa nu o vezi. Dar tu chiar nu ai vazut-o. E un fel de ironie, un fel de testare pentru a realiza cat de increzator poti fi, cata putere de a spera mai ai.

Nu-i asa ca oricat de mult te-ai incapatana, oricat de mult te-ai stradui parca ceva se schimba in cursul tuturor lucrurilor pentru a fi cat mai greu sa realizezi ce ti-ai propus? Iti doresti sa te schimbi, iti doresti sa iti consolidezi viitorul, iti doresti sa ajungi sa faci anumite lucruri pentru tine si tocmai atunci ceea ce parea a fi prielnic si simplu devine deodata complicat.

Nu-i asa ca atunci cand promiti de multe ori ajungi sa iti incalci promisiunea? „Te voi iubi mereu”, „Promit ca ajung mai devreme”, „Voi fi acolo la timp”, „Nu te voi rani niciodata”, „Ma voi schimba, vei vedea”, „Nu se va mai intampla”… Cati dintre noi am reusit intr-adevar?

Nu-i asa ca ai iubit impotriva tuturor semnelor evidente ca nu e reciproca treaba? Ca te-ai incapatanat sa crezi ca intr-o buna zi va fi reciproc, ca vei primi daca nu in totalitate, macar jumatate din ceea ce ai investit. Stiu, ti se pare absurd acum, cand faci o retrospectiva si te intrebi „Oare ce-a fost in capul meu”. Trebuie sa invatam sa primim la fel de mult si sa nu mai alergam dupa fantasme.

Nu-i asa ca nu invatam niciodata din greseli? Ca desi zicem ca ne-am invatat minte, ne mai trebuie cel putin doua sau trei incercari ca intr-adevar sa invatam ceva. Sau poate nici atunci.

Nu-i asa ca intotdeauna ajungem sa ii ranim pe cei dragi noua? Parinti, prieteni, iubiti. Ajungem la un moment dat sa ii ranim, sa ii dezamagim, sa ii indepartam din varii motive. E aproape o regula.

Nu-i asa ca visam intotdeauna la mai mult, sau la ceva ce nu ne apartine? Ca suntem atrasi iremediabil de ceva ce nu putem avea, ca traim cu dorinta aia ascunsa de a poseda ceva ce nu-i al nostru pentru simplu fapt ca e mai incitant, mai palpitant.

Nu-i asa ca suntem plini de contradictii, de porniri diametral opuse? Suntem in asa fel facuti sa fim tot timpul nehotarati, sa fim tot timpul sceptici, nemultumiti in foarte multe aspecte. Ajungem la un moment dat sa ne contrazicem pe noi insine.

Nu-i asa ca ajutorul vine mai mereu de la persoane la care nu te asteptai? Ca e regula asta nescrisa ca atunci cand ai nevoie de ceva, cei apropiati sa nu te poata ajuta, sau sa nu fie dispusi. Uneori acest ajutor vine, paradoxal, de la persoane cu care ori nu ai nici o tangenta sau care chiar iti erau impotriva.

Nu-i asa ca viata e un sir de intamplari si incercari, de experiente si alegeri? Da, normal. Nu cred ca a fost cineva ferit de acest tumult al vietii.

Nu-i asa ca speranta a fost intentionat lasata pe fundul cutiei Pandorei? Pentru a ne putea trezi dimineata cu puterea de a trece peste o noua zi, oricat de grea. Ca e ca un fel insulina, ca o perfuzie cu optimism…

Nu-i asa?