Posts Tagged ‘facebook’

M-am inscris la concursul Adinei aici.

Daca sunteti in cautarea unui blog despre beauty, make-up si fashion cititi blogul Adinei .

Anunțuri

Se pare ca nu mai pot sa scriu. Sunt obosita si stresata si nu mai am timp sa ma gandesc la probleme. Nu ma mai gandesc la ele pentru ca sunt pusa fata in fata cu ele si trebuie sa le rezolv. Practic. Nu mari probleme, rutina zilnica, concentrare, efor mintal continuu. E obositor dar pana la urma ne obisnuim cu toate. Nu e nimic ce nu putem face si de obicei trecem prin foarte multe situatii surprinzator de adaptati.

Asta e, adaptabilitatea e cheia. Dar eu am si o fire mai paguboasa. Pun totul la suflet si bineinteles progresul inceteaza sa apara sau apare lent si greoi. Dupa o vreme in care cred ca am avansat si ca sunt „mare si tare” revin la vechii demoni. Nu am patit nimic, doar ca bineinteles entuziasumul dispare si el cu vreme si o chestie ce te bucura devine simpla rutina si iti doresti alte lucruri. Sunt foarte nestatornica, stiu. Si de fiecare data cand incep ceva incep cu un entuziasm de nedescris sfarsind prin a lasa totul balta si a incerca altceva (de obicei cu totul opus) cu acelasi entuziasm de nedescris si tot asa.

Acum vreau altceva… sau cred ca vreau altceva doar la ora asta, peste ora s-ar putea sa vreau altceva. Stiu ca de fapt asta vreau dar mai stiu ca mai e putin si ma intorc acasa pentru o mica vacanta si probabil aceasta nerabdare (pentru ca asta e) ma afecteaza emotional. M-am pierdut printre cuvinte, printre ganduri, printre planuri.

Cel mai rau e ca nu stiu ce vreau. Cel mai rau lucru posibil e sa nu stii ce vrei. Ori sunt eu vreo alta specie. Habar n-am, posibil sa fie asta problema.

In fine as putea abera foarte mult pe acest subiect dar nici sa scriu nu mai am chef acum :)). Noapte buna!

Sa va spun o poveste… recenta.

A fost o data ca niciodata (sunt si cliseele astea necesare 😀 ) o anume madame Rujoiu, fosta Moise, fosta Moi! care din plictiseala a decis sa faca o reuniune de clasa. Datorita tehnologiei avansate si retelelor de socializare aceasta a creat un event pe Facebook prin care si-a invitat colegii. 13 la numar (nu se astepta nimeni sa fie toti asa ca luam cifra ca suficienta), acestia s-au prezentat printr-un frig teribil, infruntand felurite cataclisme si trecand prin situatii limita, la locul stabilit. Dupa cateva momente pline de pupaturi si imbratisari duioase cei 13 (Honore de Balzac a scris si el o „Istori a celor treisprezece”) s-au hotarat sa aleaga un local pentru a putea sa depene amintiri nestingheriti.

Zis si facut. Au cutreierat centrul istoric in cautare de un pub care sa-i incapa pe toti. L-au gasit dupa cateva incercari si iata ca s-au asezat in jurul mesei (mai mult sau mai putin inghesuiti) si au pornit palavrageala…

Lasand la o parte formatul de poveste vreau sa spun ca nu ma asteptam nici pe departe sa fie asa de frumos totul. Pupaturi peste pupaturi, admirari de verighete si inele de logodna, amintiri din frumoasa perioada a liceului, o vizibila imbunatatire a comunicarii si bineinteles o anume maturitate. Toti bine dispusi, toti vizibil bucurosi de revedere.

Acum imaginati-va grupul nostru extrem de galagios si de voios, cu vocea mea rasunatoare si rasul „de cristal” (citat din Popeasa aka Andreea Rujoiu), avand la dispozitie un separeu intreg. Dupa ce ne-am saturat de vorba ne-a cam venit cheful de dans, si desi localul nu era destinat dansului noi am incalcat regulile. Am inceput cu un trenulet ce probabil ne-a atras cateva injuraturi, cateva aprecieri, cateva zambete complice si de ce nu si niste hohote de ras. Dupa aia deja nu mai aveam restrictii, am vazut ca trenuletul nu a deranjat pe nimeni si nici chiotele care se auzeau regulat din gurita Verei si a mea pe alocuri, asa ca am inceput dansuri in toata regula. L-am compromis pe colegul nostru, magistratul in devenire Murgoci Aurelian, cu un dans lasciv dupa care m-am cocotat pe masa 🙂 in aplauzele colegilor mei. Si acum rad cu gura pana la urechi cand imi aduc aminte. Apoi am inceput cu tot felul de dansuri latino, Gloria Gaynor, YMCA (iar Calin ne-a invatat coregrafia) si multe alte slagare pe care ne-am zbantuit in voie.

Desi cred ca toti am venit la aceasta reuniune cu gandul ca nu va dura foarte mult si ca probabil nu vom avea ce sa ne spunem, iata ca ajunsesem la un moment in care nu ne-am fi dorit sa mai plecam. Am fost destul de uniti in liceu insa distractia de acum pur si simplu a fost mult peste tot ce am trait pe atunci. Fara susoteli, fara rautatile aferente perioadei liceale, fara prea multe prejudecati ne-am dezlantuit fiecare in felul lui. Si nici ca se putea mai bine.

Energie aveam toti, mai ales casatoritele, Vera si Andreea. Vera a tipat toata noaptea desi in liceu nu prea ii auzeam glasciorul iar Andreea asa cum o stiam doar ca putin mai indrazneata si mai sigura pe ea. Andrei Ivan a fost intr-adevar o surpiza, nu il mai vazusem de secole, Florentina slaba si motorista cu acelasi zambet larg, Alexandra un pic retinuta la inceput dar revenindu-si pe parcurs (si de-o sinceritate zdrobitoare 🙂 ), Florin cu aerul lui interesant si un pic zeflemitor, Aurelian care a inceput intr-un final sa se dezmateze, Angi linistita dar dupa cum o stiu eu (si o stiu foarte bine) simtindu-se foarte bine desi nu s-ar fi asteptat absolut deloc, Ana care ne-a onorat cu niste dansuri, Ioana linistita dar bucuroasa si ea, Calin neschimbat si dupa cum toata lumea a remarcat – slab iar Ionas a rezistat eroic desi era foarte obosit si cu o dispozitie de zile mari.

Dragii mei colegi a fost extraordinar de placuta aceasta reuniune si m-am simtit extraordinar si sper sa mai avem parte de astfel de seri desi in curand va parasesc. Sper totusi ca in micile vacante sa reusim sa repetam.

Asa ca Andreea, Vera, Alexandra, Florentina, Ana, Ioana, Angi, Andrei, Florin, Aurelian, Calin si Ionas sper sa ramaneti la fel cum ati fost aseara si la urmatoarea revedere sa o facem si mai lata.

Iar pentru Ionas si Vera: RAWRRR!! 🙂

Cineva mi-a zis ieri, cand i-am aratat ce am scris pe aici, ca nu prea ma caracterizeaza si ca e un pic cam trist pentru felul meu de-a fi. Eu, sincer, am scris destul de binedispusa, insa sunt unele situatii de zi cu zi care te fac uneori sa cedezi frustrarilor de tot felu’…si deh! om sunt si eu. Ii multumesc totusi inculpatului (oh da! aici am un ton caterincos de-a dreptul) ca mi-a dat un pic peste nas si m-a indemnat sa uit problemele de zi cu zi.
Asa, ca fapt divers, mi-am reparat calculatorul, eu cu manutele astea doua. Acum beneficiez de o „tunaciune” de calculator…nooooot! Cel putin pot sa imi fac treaba cu el fara sa imi raresc podoaba capilara. Multumesc bunului Dumnezeu al calculatoarelor!
…As vrea sa scriu ceva „funny” cum se zice, dar frate tot din mizeriile de zi cu zi gasesti sursa de zeflemea. Tot din frustrarile create de colegi, de sefi (oh da!), de RATB, de dobitocul care trece cu masina prin baltoace si te stropeste pe pantaloni (bine ca ma intorceam acasa si nu plecam undeva). Chestiile astea te fac sa te duci acasa si sa zici „Sa-mi bag p..a-n ea de zi de c…t!” si frati-tu sa se uite la tine si sa zica „Mai taci dreacu’!” si nu ai cum sa nu te gandesti „Hai frate, ca nu e chiar asa rau…” 😀

E clar, imi trebuie un subiect, trebuie sa ma leg de ceva si cred ca tocmai am gasit.
E ceva de speriat dom’le cu retelele astea de socializare gen Hi5, Facebook, Netlog, Twitter and so on. Adica ceea ce au cel mai des in comun sunt fetiscanele alea cu mii de view-uri, mii de prieteni si sute de poze cu ele semi-nud si musai o descriere intelectuala langa. Nu stiu daca le pot numi pitzipoance pe toate si nu stiu daca nu pot, cert e ca fetele astea vad in treaba asta o ocazie prielnica de a-si arata cat mai multa piele si, cred ele, pe langa asta, inteligenta.
Adica tocmai ma uitam pe Hi5, unde am si eu cont dar nu-mi expun „atuurile”, din aceasta cauza neavand prea multe view-uri sau prea multi prieteni, si vad o fetiscana de vreo 16 ani (aratand desigur mai matura) care are o poza cu ea bine rumenita la soare, adoptand desigur regulile unei sesiuni foto reusite, gen, burta trasa, pieptu-n fata, botu’ tuguiat, si dedsubtul pozei stand scris „intalnirea unei femei cu sine este un amuzament cu implicatii serioase”…
Nu zau! Si ai avut tu intalnirea asta? Serios?! Nu ca as fi eu mai mare (dar nici 16 ani nu mai am) dar amintirile pe care le am de pe la 16 ani nu includ intalniri din astea cu femeia din mine, care, by the way, era o mucoasa pe atunci si nu a suferit mari schimbari nici in ziua de azi. Chiar mi-a inveselit ziua, auzi „amuzament cu implicatii serioase”…ptiu drace! Copii din ziua de azi se uita prea mult la televizor, stau prea mult in fata calculatorului, se reguleaza prea devreme si apoi cred ca au descoperit femeia/barbatul din ei.
Nu, nu sunt vreo incuiata, chiar nu. Lucrurile de mai sus nu sunt spuse pe un ton ,gen, parintesc, in nici un caz, sunt doar niste constatari sesizate de la o generatie la alta si sunt adevarate. Fata de noi astia mai mari cum se zice, astia mai mici se uita mai mult la televizor pentru ca au mult mai mult acces decat noi, stau mult mai mult timp in fata calculatorului pentru ca, spre deosebire de noi la vremea lor, ei au unul si au si internet si se reguleaza mai devreme ca stau cu ochii toata ziua pe spyce tv si redtube.com. Da, ce credeati, ca dau search dupa referate?

Exagerez desigur, pentru ca asta mi-e natura, dar…si exista un dar…copii astia trec prea repede niste etape, peste perioada aia de inocenta prelungita pe care au avut-o alte generatii.

Adica eu sunt curioasa cum poate o „femeie” de 16 ani sa se intalneasca cu sine (daca e sa o luam mot-a-mot) si mai ales ce are sa isi spuna, ce trairi, ce intamplari, ce experiente are sa isi imparataseasca cu ea insasi. Sau nu judec eu bine, nu pun problema cum trebuie; e posibil dar…neah! Dar e ciudat cum fetiscanele astea au fleru’ asta dom’le…vad ele o fraza mai pompoasa (in cazul gagicutei de 16 ani nu cred ca a inteles vreo iota) si si-o pun status, si-o pun pe Hi5 si mai stiu eu unde sa vada lumea cat de profunde sunt ele (si in cele mai multe cazuri o poti spune in centimetri, dar fie).
Nu am de gand totusi sa continuu comparatia intre generatii, bla bla, desi am inceput-o. A fost asa ca o constatare si ca un subiect pentru azi ca tot m-am plictisit intr-un mare fel.
Iubiti-va mult!