Posts Tagged ‘feelings’

As fi vrut…

Posted: 11 Noiembrie 2009 in Soul shaker
Etichete:, , , , ,

72

As fi vrut…

As fi vrut atat de multe… atat de putin totusi…

As fi vrut sa-i fi putut spune persoanei pe care o iubeam atat de mult, un simplu „Te iubesc”. As fi vrut sa traiesc senzatia aia, eliberarea… Sa il privesc simplu cand era langa mine, sa ma apropii de urechea lui si sa ii soptesc „Te iubesc”. Nu am avut ocazia. As fi vrut atunci cand faceam dragoste sa ii spun cuvintele alea magice… Am spus tarziu „te iubesc”. Am asteptat pana cand am simtit cu adevarat ca sentimentul e cat se poate de real. Si nu a fost acea persoana…

As fi vrut sa mai imbratisez o ultima data acea persoana. Lung… As fi vrut ca imbratisarea aia sa ii arate ca am inteles. Nu am reusit…

As fi vrut sa petrec o zi intreaga cu acea persoana. Sa ma trezesc dimineata si sa il vad cum doarme usor pe perna… sa il sarut usor pe frunte, sa deschida ochii si sa ma traga langa el intr-o imbratisare calda. Sa ne ridicam din pat ciufuliti si sa mergem la bucatarie. Sa vorbim, sa schimbam privirile alea ghiduse. Apoi sa gasim ceva de facut impreuna. Poate un film… sa stam unul langa altul asa pur si simplu. Apoi poate o plimbare, un sarut… Apoi seara sa stam unul langa altul in pat, sa ne lasam purtati de linistea noptii… Nu am avut ocazia…

As fi vrut sa vorbesc deschis cu acea persoana, sa stie ce simt cu adevarat, sa… Dar nu s-a intamplat…

As fi vrut ca viata de dupa el sa fi fost alta, sa nu fi fost atat de plina de ganduri, de intrebari… As fi vrut sa pot sa il privesc fara sa simt ca se rupe ceva in mine, fara sa umplu perna de lacrimi… Nu am reusit…

As fi vrut sa nu-mi alerge prin minte multi ani dupa, amintirea lui… As fi vrut sa nu simt nevoia aia de a mai vorbi cu el, de a sti ce mai face, pur si simplu amical. As fi vrut sa nu mai simt nevoia atingerii lui, sa nu mai simt nevoia de a-i simti buzele langa ale mele. As fi vrut sa nu mai am curiozitatea aia carnala de a vedea cum e sa il mai am o data…

As fi vrut sa ii multumesc pentru tot, pentru fiecare moment pe care eu l-am trait atat de intens… Sa ii multumesc ca am invatat ceva.

As fi vrut sa ii spun ca nu regret nici macar o secunda, ca am atatea amintiri placute, neobisnuite,  speciale. As fi vrut sa vada in ochii mei ca nu regret, ca il privesc cu bunavointa, fara resentimente. Ca nu am sperat niciodata la eternitate, ca stiam ca totul se va termina intr-o buna zi, insa a fost mult prea devreme si nu am stiut cum sa reactionez… Ca inteleg…

As fi vrut sa vada cum sunt, sa ma cunoasca intru totul, sa imi acorde timpul necesar sa ii arat cum sunt…

As fi vrut sa simta toate astea atunci cand il tineam de mana… sa simta cat zbucium urma sa am in mine, cat urma sa ma chinui, cat urma sa ma cert cu mine, cat urma sa ma intreb…

As fi vrut sa pot sa il ajut cu ceva, sa ii fiu aproape atunci cand ii era greu… sa-mi vorbeasca, sa-mi spuna ce-l framanta, sa-l strang in brate si sa ii spun ca totul va fi bine.

As fi vrut sa vada cate eram dispusa sa fac pentru el, cate sa trec cu vederea, cate sa ii demonstrez, cat de mult mi-as fi dorit sa ma lase sa-i fiu alaturi… sa se topeasca un pic si sa ma lase sa ma incalzesc…

As fi vrut sa pot sa ma transform in tot ceea ce ar fi vrut el vreodata… Cat de absurd acum…

As fi vrut sa fie doar o zi in locul meu, sa se vada si el prin ochii mei. Sa se vada cat de frumos il conturasem, cu cata dragoste il colorasem, cat de deosebit parea in sufletul meu…

As fi vrut sa inteleaga toate astea la timpul lor…

Revolutia inimii mele

Posted: 7 Noiembrie 2009 in Soul shaker
Etichete:, , , , , ,

heart

Era o vreme cand, daca inima mea nu zburda prin tot corpul de atingerea iubirii, nu ma simteam om. Si chiar daca nu mai aveam liniste, chiar daca ma chinuiam cu ea tot timpul si incercam sa fac un lasso pentru nebuna, parca eram fericita. Simteam eu ca daca iubesc asa la intamplare, ca daca sunt altruista si il iubesc pe el dom’le, impotriva a tot ce ar zice lumea,  atunci voi fi cu adevarat implinita. Iubeam, asa, haotic un om despre care nu stiam daca merita sau nu, despre care credeam ca e vreun fel de zeu profan. Bineinteles ca am mai gasit si alte zeitati dupa asta. Dar respectivul avea ceva inexplicabil de tentant, avea un fel de a fi pervers de bun.

Si cand nu a mai stat prin preajma mea de femeie sufocanta si iubareata in sensul ala rau, parca s-a crapat lumea in doua. Parca nici culorile nu mai erau vii, parca nu mai intelegeam nici un cuvant, parca lacrimile nu aveau nici un baraj, parca eram toata lacrimi si fiere. Nimic, dar nimic, nu avea nici cel mai mic sens. Si rataceam asa fara sa imi pese pe unde, fara sa am un alt gand, fara alte amintiri, fara alte trairi. Nici o bucurie, nici un suras. Numai tristete. Pentru ca am iubit irational, obsesiv, bolnavicios. Pentru ca nu am stiut sa ma  bucur decat de obsesie, pentru ca am crezut ca iubirea inseamna sa sufoci pe cineva, sa il inchizi in suflet si sa arunci cheia. Doar ca nu sta acolo, oricat ai incerca. Si cu cat te straduiesti mai mult sa il tii aproape cu atat vrea mai mult sa scape.

Si acum nu mai vreau decat sa traiesc asa simplu. Sa imi stea inima locului. De mult n-a mai scapat libera. Doar uneori bate mai alert, semn ca ar vrea sa dea o fuga pana la calcaie. Dar nu mai reuseste sa scape. Si daca inainte tot corpul era al ei si isi instalase dictatura pana si asupra creierului acum s-au schimbat un pic lucrurile. Am instaurat voit dictatura creierului si am asediat inima. Sa stea acolo linistita, sa nu mai zburde desfranata de colo colo. Nu stie nebuna ca o pazesc de rau. Nu stie ca o vreme buna doar o sa ma tina in viata, nu o sa se mai umple de simtiri. O sa faca ce stie mai bine. Sa pompeze sange pentru a tine in viata trupul. Care la randul lui isi cere partea, fie ca participa si inima sau nu. Lui ii e egal. Desi uneori isi aminteste de momentele alea in care faceau un cuplu asa grozav. Cand colaborau atat de bine, cand nu erau cu nimic separate. Si ce mai abundenta de senzatii…

Acum trupul isi face treaba cu maximum de senzatii dar inima da cu adevarat savoare acestora. Inima incalzeste si nuanteaza  si amplifica si complica si schimba…tot. Dar trebuie sa o utilizezi adecvat, sa o dozezi, sa o stapanesti pentru ca e lacoma, e neslefuita, e impulsiva.

Intr-adevar, acum sta. E cam plictisitor asa fara zbuciumul ei, dar prefer sa ma plictisesc. Pentru ca pana la urma, daca o las de capul ei o sa iasa din mine. Pentru ca e salbatica si vrea cu orice pret sa scape… inca o data macar. Dar o mai tin, o mai las pana cand o sa gasesc momentul sau persoana potrivita.

Ma gandesc ca poate am gasit-o, dar…neah. Am lasat-o sa plece. Poate am trecut pe langa ea, ma gandesc ca uneori stau de vorba cu ea, ca o privesc din cand in cand. Dar inima mea a revenit la menirea ei primordiala. E oarba la orice altceva. Pentru ca acum e era creierului, stapanul suprem. Si se descurca de minune pana acum. M-a scutit de multe deziluzii. Nu de toate insa. Asta e, face si el ce poate. O sa fie de rau cand isi va restaura nebuna dictatura. O sa fie dezordine mare. E odihnita si o sa revina cu forte noi. Ravagii o sa faca. In mine. Pentru ca nu are frica. Frica o am eu…

not_enough_room_for_title_by_Yahzick

Stateam sub dus…si ma gandeam doar cum apa curge peste mine ca o binefacere. Si ma mai gandeam ca  sunt eu, ca nu am nimic de ascuns…machiajul s-a dus, nu mai trebuie sa par altceva decat ceea ce sunt.

Pana la urma la asta se rezuma tot. In fiecare zi incercam sa fim altfel, altii. Nu mai conteaza pentru nimeni sa fii tu insuti. Prioritatile sunt altele si toti gravitam in jurul lor neobositi si incercand prin diverse modalitati sa…

Pentru ca am devenit un fel de robotei si incercam prin diverse modalitati sa avem un castig material, asta vroiam sa spun. Trecem peste sentimente, peste bun simt, peste multe insusiri „umane” pentru a ne indeplini obiectivul. Asa suntem invatati inca de mici, nu? Sa avem bani, sa ajungem sa ii castigam, sa fie cat mai multi, sa facem compromisuri, daca trebuie, pentru a-i obtine. Da, e un fel de antrenament, o pregatire intensiva de a trece prin viata cu un singur scop. Si existentele noastre sunt mai sarace in frumuseti, sunt mai obositoare si mai plictisitoare. E o rutina ingrozitoare sa te trezesti zilnic cu acelasi gand: un castig.

Si astfel incepem sa ii categorisim si pe cei din jurul nostru pe baza acestui tel al nostru.

Incepeam sa facem o ierarhie a oamenilor din jurul nostru, ierarhie bazata pe acelasi criteriu: banii. De cate ori nu se intampla sa fii respins de cineva pentru ca nu ai x lucru, ca nu te imbraci de la mai stiu eu ce firma sau ca nu iti permiti sa faci anumite snobisme. Este cel mai necrutator criteriu din opinia mea. Pentru ca iti interzice din start sa-ti deschizi gura sau sufletul.

La randul nostru toti am categorisit si am fost categorisiti. Ni s-a refuzat probabil iubire, intelegere. Ni s-a refuzat dreptul a fi noi insine. Si ce facem in continuare? Ne dezumanizam, da. Incercam sa parem altfel decat suntem, incercam sa devenim imaginea pe care altii vor sa o vada, incercam sa scoatem la suprafata superficialitatea si sa pastram linistea. Nu conteza „ce si cum gandesti”, conteaza ce arati, ce expui, si daca ceea ce expui convine celor care categorisesc ai un punct in plus. Cam asa merg lucrurile, nu?

Poate ca lucrurile din jurul nostru ar capata alt sens daca am avea alte prioritati. Poate am vedea ceea ce trebuie de fapt sa vedem, sa ne oprim sa ajutam pe cineva, sa vedem un curcubeu, sa mirosim o floare. Poate am avea sansa, ca indivizi, sa fim apreciati la justa valoare, sa conteze mai mult ceea ce spunem decat ceea ce afisam.

Si imi dau seama ca este  o utopie. Ca voi imi puteti da dreptate, puteti pentru moment, analiza felul in care va purtati cu cei din jurul vostru insa preocuparile si obiectivele vor ramane aceleasi. Asta nu putem schimba. Putem crede ca lucrurile stau altfel, nu ne opreste nimeni, insa stim cu certitudine ca nu e asa…