Posts Tagged ‘ignoranta’

In primul rand ma puteti numi cum vreti voi! Nu ma interseaza! De la frustrata pana la… ce vreti voi, ca nu pot sa va citesc gandurile (desi as vrea).

Vreau sa vorbesc despre Valentine’s Day. Sarbatoarea dragostei, a iubirii, a bla, bla. Haideti sa fim seriosi. Mai avem sa sarbatorim 4 iulie si Ziua Recunostintei si devenim la fel de plafonati ca si dementii aia de americani. Nu, nu sunt xenofoba, doar ca e un popor mult prea instabil si pe deasupra mult prea laudat fata de ceea ce reprezinta cu adevarat. Adica cele mai mari tampenii si razboaie si ciudatenii de le ei au pornit. Au atatea fobii, sunt poporul cu cei mai multi obezi, au inventat junk-food-ul, folosesc oameni de stiinta straini si apoi se lauda ca sunt cel mai puternic si destept popor. Sunt niste ipocriti!

Ei nu au nici jumatate din cunostintele europenilor. Frati-miu, de exemplu, a lucrat acolo pe timp de vara, intr-o tabara de copii. Acei copii nu stiau ca Europa e un continent si ca Romania este o tara. L-au intrebat pe frati-miu daca noi avem televizoare in Romania!!!! Apoi l-au intrebat ce limba vorbeste. El a raspuns romana. Apoi au intrebat cu stupefactie „Si cum va intelegeti intre voi?” Stiu, veti spune ca sunt copii. Da, inteleg si eu asta. Dar e in totalitate vina parintilor ca ii lasa sa fie asa ignorantui, iar cu timpul ei devin dezinstersati de tot ce e in jurul lor.

Sa revenim la Valentine’s Day. De ce am preluat noi sarbatoarea lor cand o avem si noi pe a noastra: Dragobetele. Dar nu suna asa „fancy”, nu? De ce trebuie sa urmam exemplul lor cand stim ca nu e infailibil. Avantajul lor e ca au resurse, pe care au avut grija sa le obtina cu forta. Da, se pare ca banii iti aduc putere insa nu iti aduc si valoare. Stiu, sunt cam pornita pe americani si ma enerveaza la culme aceasta putere economica a lor. Unul dintre verisorii mei este plecat in America. Este doctor in fizica nucleara si cum era de asteptat in Romania nu prea a avut ce sa faca. E acolo plecat de atatia ani, fara sa-si fi vazut macar parintii, vreun prieten, nimic. Si pentru ce? Ca sa se laude americanii cu reusitele lui. Asta nu e corect:  puterea economica oferita unor oameni ipocriti. Si sunt atatea exemple de oameni de stiinta straini care au ridicat America.

Revin la Valentine’s Day. Un alt motiv pentru care sarbatoarea asta ma scoate din sarite e ca are un caracter atat de comercial. Ganditi-va cat profit au vanzatorii aia ambulanti, sau orice alt magazin, in preajma acestei asa-zise „sarbatori”. Pai da, ca te simti obligat sa iei ceva si sa duci la femeie / barbat acasa, ca deh! e Valentine’s Day draga. Nu poti sa treci nepasator pe langa tarabele cu inimioare si alte prostii asezonate. Si culmea, te duci acasa frumos gatit, cu un cadou din asta care cica exprima dragostea ta, te porti impecabil cu persoana respectiva, faceti dragoste, apoi stati si va uitati in tavan si va ganditi cat de minunata a fost ziua asta de Valentine’s Day si cat de mult va iubiti. Oau! Atat pot sa spun!

Si in celelalte zile ale anului ce te impiedica sa faci un astfel de gest?!? Sa vii acasa, intr-o zi banala a saptamanii, cu o surpriza din asta. Care crezi ca ar fi efectul? Sau mai bine zis, care dintre gesturi are mai mult efect? Cel facut parca la comanda de Valentine’s Day sau ala spontan? Intreb si eu. Sunt mai ciufuta din fire, recunosc.

Nu, nu sunt improtriva unei sarbatori a iubirii, contrar peroratiilor mele de mai sus. Chiar deloc, doar ca mi se pare deplasat. Inteleg ca nu putem sarbatori Craciunul in fiecare zi, ar fi absurd, si la fel Pastele sau Revelionul. Astea-s sarbatori ce isi au farmecul doar la timpul lor. Dar iubirea? Iubirea are farmec in fiecare zi, in fiecare anotimp. De asta mi se pare aiurea sa sarbatorim iubirea. Da, ok, o sarbatorim mai cu patos de Valentine’s Day. De ce nu o sarbatorim totusi de Dragobete. Ca suntem romani, fie ca vrem sau nu. Da, suntem romani si nu americani. Aaaa incercati sa imi spuneti ca a devenit un fel de sarbatoare universala. Poate, pentru aia care nu au o astfel de sarbatoare. Revenim iarasi la spiritul de turma. E mai comod asa din cate vad.

Da, m-ati prins, eu nu sarbatoresc Valentine’s Day ca nu am cu cine si recunosc ca as fi facut si eu ceva special de aceasta mirifica sarbatoare. As fi stat sa lenevesc in pat langa persoana care s-ar fi numit iubitul meu. As fi stat acolo langa el cuibarita, pana ne saturam unul de altul, pana nu mai putem respira, pana s-ar face noapte tarziu, pana nu ar mai exista nimic altceva. Nu-mi trebuie un cadou pentru a sti ca ma iubeste, nu-mi trebuie altceva decat persoana lui. Da, suna cam siropos dar uneori nu ai nevoie de mai mult.

Asta e, asta sunt. Nu ma judecati prea tare si daca ma veti judeca, nu-i problema. E bine totusi ca lumea iubeste in continuare (asta ca sa inchei pe un ton mai pacifist).

Anunțuri

Monolog…

Posted: 11 Ianuarie 2010 in Soul shaker
Etichete:, , , , , , ,

Stau si ma gandesc cat de greu e oare sa raspunzi unui om la o intrebare. Cat de greu e sa ii acorzi putina atentie. Unui om care deja stii ca a renuntat, care a spus ca nu vrea nimic de la tine, care isi reprima absolut toate sentimentele, care nu mai spera la nimic, niciodata.

Cat de greu e sa il tratezi ca pe un amic, sa schimbati cateva impresii, nici macar zilnic, ci din cand in cand. Atunci cand stii ca ti-a cerut asta, ca ti-a cerut cateva cuvinte, ca ti-a cerut putina intelegere. Un om care se multumeste cu din ce in ce mai putin. Un om caruia candva i-ai cautat compania si care acum a devenit ceva absolut insignifiant incat si cuvintele sunt scumpe pentru el.

Unui om care te-a cunoscut altfel, care te-a considerat deosebit, diferit de ceilalti ignoranti. Poate s-a inselat, poate ai fost tot timpul la fel si doar ai simulat diferenta. Cat de usor ar fi fost totul daca cuvintele nu ar fi fost asa de greu de spus. Si nu e vorba de sentimente profunde aici, e vorba de respectul cuvenit, de respectul pe care acel om ti l-a aratat si pe care ar fi trebuit sa il acorzi inapoi. E vorba de faptul ca lasandu-l mereu in aer, ignorandu-i prezenta il desconsideri ca si persoana. Ca ii va fi enorm de greu sa se intoarca la tine, in bratele tale, fara sa se gandeasca la faptul ca il dispretuiesti, ca il ignori. Daca tot iti doresti sa se intoarca in bratele tale de ce il tratezi asa, cand stii exact ca nu cere nimic.

Oricum e vorba de demnitate aici, nu de sentimente. E vorba despre faptul ca omul ala isi doreste sa fie tratat asa cum trebuie, asa cum se poarta si el la randul lui. E vorba despre faptul ca acel om te respecta si tu nu, ca respectul e mult mai important decat orice altceva si ca nu e greu sa il asculti macar, sa il intelegi catusi de putin.

Si oricat de bine s-ar simti acel om in bratele tale el nu functioneaza injosit, nu functioneaza cu sufletul greu. Nu mai poate sa te priveasca in ochi si sa iti zambeasca ca si cum totul ar fi in regula, pentru ca stie ca atunci cand vei pleca te vei uita in urma ca la un obiect, nici macar ca la o persoana. E atat de putin, atat de usor sa il faci sa se simta bine doar spunandu-i cateva cuvinte ca sa ii demonstrezi, nu ca iti pasa, ci ca nu e un obiect.

Ma indoiesc ca intelege cineva ce vreau sa spun. Ma indoiesc ca intelege cineva ca nu vorbesc despre sentimente ci despre bun simt,  despre omenie pana la urma. Ma indoiesc ca intelege cineva cat de importante sunt aceste lucruri pentru mine, cata fericire imi poate provoca un salut dimineata sau un simplu „ce faci?” Nu ma voi indragosti daca aud intrebarile astea, nu voi spera, doar voi fi pur si simplu fericita.

Nu intelegi oricum, nu ai cum, pentru ca probabil crezi ca ai dreptul sa te porti asa. Nu il ai. Si eu ca si tine am nevoie de atentie. Si eu am toate nevoile pe care le ai tu si te asigur ca nici tie nu ti-ar conveni sa te stii desconsiderat, depersonalizat. Iar eu nu te-am facut vreodata sa te simti asa, iar daca am facut-o vreodata (neintentionat, te asigur) imi cer scuze si nu asa superficial, ci sincer. Oricum nu e nevoie sa iti mai ceri scuze, nu mai e nevoie de nimic pentru ca nu de scuze e nevoie ci de intelegere, care evident nu exista.

Incerc sa vad si din prisma ta. Poate nu ti se pare un lucru atat de important, poate ti se par niste aberatii demne de mintea unei femei, dar sincer nu imi pasa, pentru ca nici tu nu te pui in locul meu.

Nu e totul atat de grav pana la urma, imi pare rau ca pierd o persoana draga, o persoana altfel. Asa e viata, totul se uita, totul trece, timpul le ascunde pe toate, le lasa in urma. E nedrept totusi…