Posts Tagged ‘iubire’

Secret…

Posted: 30 Septembrie 2010 in Soul shaker
Etichete:, , , , ,

Nu mai cred. Nu mai iubesc. Nu mai simt. Nu mai vreau… nimic. Mda, toti avem perioade din astea.

De fapt eu vreau, eu simt. Nu iubesc… a trecut atat de mult timp de cand n-am mai iubit, de cand n-am mai fost dedicata unei persoane. Imi e dor de diminetile in care ma trezeam alaturi de… iubire. Somnoroasa ma rasfatam in pat si-mi doream sa fie o dimineata eterna. Imi e dor sa fac tot felul de lucruri in doi. Imi e dor sa imi zmabeasca cineva atunci cand intru pe usa, sa ma tina in brate cand adorm, sa fim… doi.

Desigur e tarziu. Eu delirez… delirez… delizer. Ei si ce. Oameni suntem, inclusiv subsemnata. Ce-o fi asa rau sa-mi doresc lucrurile astea. Nici macar nu vreau sa aud speculatii cum ca mi-ar fi dor de fostul, de X-ulescu sau de mai stiu eu cine. Mi-e dor de iubire simplu. M-am saturat sa ma lupt pentru alte lucruri. M-am saturat sa supravietuiesc… moarta. Daca sufletul nu e implinit, ce rost mai are totul?

M-am saturat ca oamenii sa-mi zica sa fiu egoista, pentru mine, etc. M-am saturat sa-mi fie frica sa ma implic in ceva. E pur si simplu dezgustator. Am zis! Nu esti un fraier daca iubesti. Esti pur si simplu om.

Si daca cei din jur gasesc asta o slabiciune ce-are a face. O viata avem. Si ne batem joc de ea si ea isi bate joc de noi. De cand lumea si pamantul. Ne-ar trebui un pic mai mult curaj. Ne-ar trebui curajul sa recunoastem ce ne place la o anumita persoana, sa-i spunem, sa nu ne ascundem. De cand inseamna iubirea orgoliu? De cand inseamna iubirea falsitate?

Unde sunt vremurile cand se iscau razboaie pentru iubirea unei femei? Ah! chiar ca e tarziu. Aberez. Voi continua totusi. Noaptea e propice pentru astfel de ganduri. Si visez cu ochii deschisi la ziua in care voi iubi asa cum vreau eu.

Visez la dimineata in care in care ma voi trezi langa EL (naiba stie cine este acest EL, poate chiar inexistent, in fine…). Sa deschid ochii si sa il vad inca dormind si sa ma apropii usor sa-l sarut, sa-mi trec mana prin parul lui si sa ma cuibaresc usor langa el… sa-i simt respiratia calda. Sa ma ia in brate si sa nu zica nimic. Sa fie liniste… implinire. Apoi sa ne ridicam ciufuliti si sa petrecem o zi frumoasa. Nu stiu cum, dar sa fie linistita.

Iar seara, multumiti sa ne cuibarim in pat, sa facem dragoste, sa uitam tot, sa nu mai existe nimic. Sa fim doar noi. Haideti ca nu e chiar asa siropos. Nu e nimic anormal, nu e nimic iesit din comun. Cui nu i-ar surade ideea. Cui nu-i place sa auda un „te iubesc” soptit atunci cand nu se asteapta.

Intotdeauna mi-am imaginat ca buzele au gust de struguri copti… negri. Cu parfumul ala imbatator. Intotdeauna mi-am dorit sa pot spune tot ceea ce imi place la o persoana. Sa creez o complicitate, sa ne stim gandurile dintr-o simpla privire, sa ne innebuneasca o simpla atingere. Sa stim tot dintr-un singur zambet…

Ah chiar ca e tarziu. Spun povesti aici. Adevarul e ca povestile astea sunt cam perimate. Cine mai are timp in ziua de azi de astfel de lucruri, vor spune multi dintre voi. Asta insa nu ne opreste sa incercam. Sa ne straduim sa creem o astfel de relatie. Doar ca ne preocupa altfel de lucruri. Lasam niste nimcuri sa desparta imbratisarea aia calda, sa ne stearga zambetul de pe buze, sa ne faca privirea de nepatruns. E trist, dar suntem niste mecanisme. Am devenit in timp. Dragostea nu tine de foame…

Cine da o fuga in pauza de masa pana acasa sau pana la celalalt doar sa-l vada. In general creezi confuzii facand astfel de lucruri. Cine isi mai asteapta partenerul, seara, acasa, cu sufletul la gura, dornic sa-l iubeasca, sa-i sopteasca tot felul de nimicuri dragalase. In cel mai bun caz cu un gest de indepartare, un „sunt obosit/a” si-un sarut fugar de noapte buna te pregatesti de somn. Si zilele trec, iar int-ro buna zi te trezesti atat de departe de cel pe care candva l-ai iubit atat de mult.

In loc sa ne facem timp sa ne iubim, ne certam din cauza banilor, din cauza altor motive stupide. Cand e deja prea tarziu, ne trezim din cotidian si incercam sa reparam ceva… ireparabil. Suntem atat de egocentristi chiar si in cuplu. Suntem atat de siguri de o persoana pana cand ni se demonstreaza cel mai crunt contrariu. Ne pierdem… noi… cat si o parte din noi. Nu mai regasim puterea sa o luam de la capat sau daca intr-adevar reusim, facem aceleasi greseli.

Poate sunt unii printre noi care reusesc sa mentina toate astea. Poate sunt si oameni impliniti. Putini… dar vreau sa cred ca ei exista. O doza sfruntata de optimism in miez de noapte. Ce poate fi mai descurajator maine dimineata cand ma voi trezi singura si gandurile astea vor fi de mult uitate.

Trebuie sa ramanem ancorati in realitate… asta e. Gata cu prietenii imaginari din miez de noapte. Maine ne asteapta alte provocari ce vor face aceste ganduri sa par cel putin penibile…

Anunțuri

prejudecataTu care arati cu degetul, care nu ai alta preocupare decat de a pune etichete, fa-ti o introspectiva, sa vedem cat esti de bun. Aseaza-te si tu sub lupa asta necrutatoare a prejudecatilor si vezi ce simti, vezi cum ti se pare si poate data viitoare cand o sa alegi sa judeci te vei gandi mai bine.

Pentru ca daca eu aleg sa fac un lucru inseamna ca ma face fericita, pentru ca nimeni nu-mi poate spune ce sa fac si ce nu, ce sa simt si ce nu, cum sau cat. Si sunt satula de ipocrizia asta generala, de asa-zisele „reguli”, ce e bine sau nu sa faci. Atat timp cat deciziile mele nu afecteaza pe nimeni sunt libera sa fac ce imi trece prin cap. Pentru ca viata mea are un traseu bine stabilit, iar restul stau si asista la ea. As putea sa plec urechea la ce spuneti si sa schimb traseul acesta, sa-mi schimb modul de a gandi sau perspectivele dar ar insemna sa ma refuz pe mine si sa va ascult pe voi. As face si eu parte din aceasta mare turma de frustrati.

Pentru ca trebuie sa iti vezi de treburile tale, pentru ca preocupandu-te prea mult de ceea ce este in jur, uiti esentialul, pe tine. Stand tot timpul si analizand pe altii, stabilind pentru ei ce e bine si ce nu, nu te face decat sa ratezi ce se intampla cu tine. Si te asigur ca nu esti mai bun decat cel pe care il judeci, te asigur ca ai facut la fel de multe greseli ca si el .

E ciudat cum noi intre noi ne stabilim aceste bariere, cum ne punem bete in roate si cel mai important, cat ne plac clevetirile astea despre unu’ si altu’: „Ai auzit ce-a facut X?”. Si pun pariu ca X nu a facut nimic asa iesit din comun, dar exista placerea asta grotesca de a improsca cu noroi pe cel de langa tine, satisfactia asta obscena oferita de barfa.

O sa ziceti ca e un cliseu, si intr-adevar este, dar viata e scurta; preocupandu-ne tot timpul de „capra vecinului” inseamna sa ratam propria noastra persoana. Facand parte din turma asta condusa de „asa da, asa nu” nu facem decat sa ne plafonam. Pentru ca eu ca persoana ma pot dezvolta pe 1000 de planuri, sunt complexa, sunt polivalenta si poate prejudecatile astea ale voastre ma cenzureaza si ma impiedica sa-mi dezvolt personalitatea. Pentru ca toate actiunile mele trebuie sa includa acest factor „ce-o sa zica lumea”.

Si daca ceilalti nu sunt de acord cu ceea ce fac, ce sunt, ce gandesc, ce/cum iubesc, ce simt de ce ar trebui sa ma intereseze. De ce ar trebui sa fac toate aceste lucruri dupa regulile lor nescrise. De ce sa imi fie rusine cu mine? Pentru ca nu urmaresc tiparul tau? De ce eu sa fiu complexata de cineva ca tine, cand poate sunt de o mie de ori mai buna. Si mai ales de ce judeci fara sa stii cu cine ai de-a face, cu ce fel de om. Poate daca ai asculta mai mult ai vedea dincolo de aparente.

Traiesc cum vreau pentru ca asta ma face vie, Spun ce vreau pentru ca Dumnezeu a pus in esenta omului Cuvantul, Iubesc cum/cat/ce vreau pentru ca sufletul trebuie hranit!