Posts Tagged ‘life’

Sunt pornita rau!!

Posted: 29 Decembrie 2009 in Soul shaker
Etichete:, , , , ,

E atat de ciudata discrepanta dintre cum ma vad eu si cum ma vad ceilalti. Cat de mare este diferenta. Cat de ciudat ma simt uneori; ca o impostoare. Dau impresia ca sunt atat de puternica, ca nu ma atinge nimic, nonconformista, mereu cu zambetul pe buze si nebuna. Asa ma vad ceilalti. Si cat de trista pot fi in interior.

M-am reintalnit cu niste colegi din liceu. Mereu e o bucurie sa ii revad chiar si pe cei care nu mi-au fost foarte apropiati. Si dintr-o data o veselie exuberanta m-a cuprins si am redevenit eu, cea enregica, in ciuda starii de apatie de doar cateva momente inainte. E ciudat efectul asta spontan pe care mi l-a oferit revederea lor. Dar m-am simtit atat de bine. Si am devenit atat de zgomotoasa si de exagerata iar ei erau asa de bucurosi sa ma vada neschimbata. Cel putin eu asta am simit. A fost extraordinar.

De altfel e ciudat cum un singur om poate sa ma ingenuncheze desi eu eram convinsa ca nu are nici un efect asupra mea. E ciudat cum ma insel in privinta mea atat de radical. E atat de trist ca oamenii ma ranesc fara sa tina cont de nimic. Nimeni nu tine cont de ceea ce ofer, de libertatea cu care ma manifest, de usurinta cu care iert, de daruirea totala. Toti aleg sa ma cenzureze, sa ma limiteze si apoi se intreaba de ce nu sunt pe aceeasi lungime de unda. Pentru ca eu nu functionez cu limite! D-aia!

Oamenii ar trebui lasati asa cum sunt, cu personalitatea lor, cu ceea ce ii caracterizeaza. Nu suport chestiile de genul „te vede lumea” sau „ce-o sa creada lumea”. Mi-e fix indiferent, lumea n-o sa-mi vrea niciodata binele si daca o sa aleg sa fac parte din turma asta a lor docila tot nu va fi bine, tot imi vor gasi ceva de imputat. Si de asta aleg sa ma exprim cum vreau si da! vorbesc tare rad si mai tare, zgudui podelele, pun pasiune in absolut tot si nu mi-e frica si nici nu ma ascund. Si ce daca! Si ce daca voi credeti ca sunt vreo depravata, ca sunt mai stiu eu cum. Nu ma intereseaza parerile voastre pentru ca nu imi sunteti prieteni apropiati, sunteti niste ipocriti, toti!! Parerile prietenilor apropiati le iau in calcul insa prietenii apropiati sunt atat de putini si in plus acestia nu mi-au interzis niciodata sa rad sau sa ma distrez. Au fost alaturi de mine.

Nu mi-e frica de „ce zice lumea”. Nu mi-e frica pentru ca am o viata, una singura si o traiesc fix cum vreau. Fie ca va place sau nu! Si in momentul asta as spune toate lucrurile astea urland, as iesi in mijlocul strazii si as tipa in gura mare ca nu-mi pasa. Pentru ca eu nu fac parte din cercul asta al prejudecatilor, eu nu judec pe nedrept pentru ca sunt o exceptie si nu va ganditi ca ma laud, nu sunt o exceptie de intelepciune ci sunt un om judecat. Pe nedrept uneori. Si nu pozez in victima, deja m-am obisnuit. Si pana la urma nu ma intereseaza nici cum interpretati tot ce am scris eu aici. NU!

Ma enerveaza toate handicapurile astea, toata lipsa de comunicare care ne-ar face niste oameni mai buni. Cat de greu e sa ne exprimam unii fata de altii, cat de superficiali, de prefacuti suntem. In ce minciuna traim! Cat de nervoasa am devenit :).

Si orasul asta obscur si parsiv in care in ultima vreme am revenit destul de des. Orasul natal. Pfff! Mi-e lehamite de el si de toata barfa si prefacatoria de aici. Numai snobi si oameni de cea mai joasa speta care nu stiu decat sa te judece. Sunt atat de putine exceptii, atat de putini oameni pe care imi place sa ii revad. Ma bucur totusi ca exista acesti oameni. In rest numai clevetiri rautacioase, numai inselatorie. Nu ma leaga nimic de aici, nu am nici o radacina, nimic. Am avut parte numai de suferinta si de refuz. Sunt si lucruri bune imi veti spune, iar eu va voi spune ca anumiti oameni mi-au facut viata frumoasa aici, oameni care mi-au fost alaturi si pe care ii pot chema si in alte locuri, in alt decor. Va voi spune ca oamenii te fac sa te simti bine, oamenii de calitate, nu conteaza locul. Si voi mai spune ca in locul asta sunt prea multi oameni care ma fac sa ma simt prost. Prea multi care nu au loc de mine si care arata cu degetul la defectele mele. La cicatricile mele. Uita de prietenie, de orice si judeca aiurea. As vrea candva sa revin, sa vad o schimbare, sa revin eu schimbata sa vad reactiile, sa vad false prietenii. Dar nu are rost.

Ma puteti numi frustrata, ma puteti numi oricum dar am o gura si vorbesc cu ea, am un suflet si nu il ingradesc, il eliberez, am un creier si il folosesc. Ma exprim pentru ca asa e bine, asa ar trebui sa fie. Vreau ca totul sa fie clar.

Nu vreau nimic pe lumea asta decat intelegere, prieteni buni, libertate si multa ambitie. Nu am nici un interes material din partea altora si tot ce vreau sa am pentru mine vreau sa fie obtinut de mine! Imi place sa daruiesc si ma face fericita chiar daca nu primesc nimic in schimb.

Si inca ceva: mintea mi-e libera, sufletul e la locul lui si nu sunt proasta daca iubesc si daca ii tratez asa cum trebuie pe cei din jurul meu. Nu cred ca daca esti bun esti prost, refuz sa cred o asemenea aberatie, desi as avea destule motive.

SUNT UN OM LIBER!!!!

Anunțuri

Nu exista happy-end…

Posted: 18 Noiembrie 2009 in Random
Etichete:, , , , , ,

Toate lucrurile incep frumos…

Viata incepe frumos. Cu figura mamei, bratele ei protectoare, caldura imbratisarii ei. Cresti, rasfatat de toti si nu simti nimic din extrema cealalta a vietii. Probabil de asta ne amintim copilaria drept cea mai frumoasa perioada. Apoi ne maturizam, ne lovim de probleme, de situatii limita, de neajunsuri. Viata devine o lupta pentru supravietuire, un sir de intrebari si incercari, de solutii pentru problemele de zi cu zi. Nu e intotdeauna asa veti zice. Dar cum e? Cine are o viata tocmai implinita? Cine se trezeste dimineata cu mintea si sufletul linistite? Cine poate spune la obstescul sfarsit ca a fost in totalitate fericit, ca viata i s-a asternut exact asa cum si-a dorit? Cine poate spune cu toata convingerea ca viata e frumoasa? Poate ocupantul primului loc in topul Forbes. Desi ma indoiesc si de asta. Apoi, chinuiti de batranete, daca o mai apucam, ne stingem… Dupa o viata in care am incercat sa strangem ca apoi sa nu luam nimic cu noi. Dupa calatoria asta prin viata care are acelasi sfarsit pentru toti…

Si iubirea incepe frumos. Betia aia placuta, fluturasii aferenti… Si iti pui toate sperantele, toate dorintele in mainile unei persoane dupa care  ajungi sa te intrebi intr-o buna zi de ce le-a calcat in picioare. Pentru ca asta e dragostea! La un moment dat se ajunge la o asemenea situatie incat ajungi sa faci dintr-o iubire frumoasa o inselatorie sau mai rau sa o transformi in ura. Ma gandesc cu regret ca la un moment dat uitam ca am iubit atat de mult o persoana, ca i ne-am daruit in totalitate si am fost asa fericiti, ca apoi sa ajungem la certuri si despartiri care scot partea animalica din noi. Uitam in totalitate de toate momentele fericite si degradam o persoana care a fost parte din noi, cu care am avut poate planuri de viitor, in care am crezut la un moment dat orbeste. La ce se ajunge pana la urma daca nu la lacrimi, dezamagire, resentimente. Cum privim pe urma acea persoana pe care candva o veneram? Cum sa mai crezi in iubire daca in general finalul e acelasi. Cum te inalta iubirea daca la un moment dat doua persoane care se iubesc devin dusmani? Cum mai e ea pura cand ajungi sa il injosesti pe cel ce ti-a fost alaturi? Cum poate sa te salveze cand suntem predestinati sfarsitului?

Sunt si alte lucruri, mai marunte in comparatie cu cele de mai sus, care incep frumos si se termina dezastruos sa zic asa, dar am ales exemplele cele mai elocvente, cele mai importante pana la urma.

Nu sunt pesimista din fire si sunt de acord ca trebuie sa traim ca si cum nu am sti lucrurile astea, ca ar trebui sa ne prefacem ca totul e bine. Sunt doar niste constatari ce nu ma vor impiedica sa traiesc din plin si sa iubesc orbeste. Insa… si acest insa ma enerveaza la culme, realitatea ne demonstreaza cu totul altceva.

prejudecataTu care arati cu degetul, care nu ai alta preocupare decat de a pune etichete, fa-ti o introspectiva, sa vedem cat esti de bun. Aseaza-te si tu sub lupa asta necrutatoare a prejudecatilor si vezi ce simti, vezi cum ti se pare si poate data viitoare cand o sa alegi sa judeci te vei gandi mai bine.

Pentru ca daca eu aleg sa fac un lucru inseamna ca ma face fericita, pentru ca nimeni nu-mi poate spune ce sa fac si ce nu, ce sa simt si ce nu, cum sau cat. Si sunt satula de ipocrizia asta generala, de asa-zisele „reguli”, ce e bine sau nu sa faci. Atat timp cat deciziile mele nu afecteaza pe nimeni sunt libera sa fac ce imi trece prin cap. Pentru ca viata mea are un traseu bine stabilit, iar restul stau si asista la ea. As putea sa plec urechea la ce spuneti si sa schimb traseul acesta, sa-mi schimb modul de a gandi sau perspectivele dar ar insemna sa ma refuz pe mine si sa va ascult pe voi. As face si eu parte din aceasta mare turma de frustrati.

Pentru ca trebuie sa iti vezi de treburile tale, pentru ca preocupandu-te prea mult de ceea ce este in jur, uiti esentialul, pe tine. Stand tot timpul si analizand pe altii, stabilind pentru ei ce e bine si ce nu, nu te face decat sa ratezi ce se intampla cu tine. Si te asigur ca nu esti mai bun decat cel pe care il judeci, te asigur ca ai facut la fel de multe greseli ca si el .

E ciudat cum noi intre noi ne stabilim aceste bariere, cum ne punem bete in roate si cel mai important, cat ne plac clevetirile astea despre unu’ si altu’: „Ai auzit ce-a facut X?”. Si pun pariu ca X nu a facut nimic asa iesit din comun, dar exista placerea asta grotesca de a improsca cu noroi pe cel de langa tine, satisfactia asta obscena oferita de barfa.

O sa ziceti ca e un cliseu, si intr-adevar este, dar viata e scurta; preocupandu-ne tot timpul de „capra vecinului” inseamna sa ratam propria noastra persoana. Facand parte din turma asta condusa de „asa da, asa nu” nu facem decat sa ne plafonam. Pentru ca eu ca persoana ma pot dezvolta pe 1000 de planuri, sunt complexa, sunt polivalenta si poate prejudecatile astea ale voastre ma cenzureaza si ma impiedica sa-mi dezvolt personalitatea. Pentru ca toate actiunile mele trebuie sa includa acest factor „ce-o sa zica lumea”.

Si daca ceilalti nu sunt de acord cu ceea ce fac, ce sunt, ce gandesc, ce/cum iubesc, ce simt de ce ar trebui sa ma intereseze. De ce ar trebui sa fac toate aceste lucruri dupa regulile lor nescrise. De ce sa imi fie rusine cu mine? Pentru ca nu urmaresc tiparul tau? De ce eu sa fiu complexata de cineva ca tine, cand poate sunt de o mie de ori mai buna. Si mai ales de ce judeci fara sa stii cu cine ai de-a face, cu ce fel de om. Poate daca ai asculta mai mult ai vedea dincolo de aparente.

Traiesc cum vreau pentru ca asta ma face vie, Spun ce vreau pentru ca Dumnezeu a pus in esenta omului Cuvantul, Iubesc cum/cat/ce vreau pentru ca sufletul trebuie hranit!