Posts Tagged ‘love’

As fi vrut…

Posted: 11 Noiembrie 2009 in Soul shaker
Etichete:, , , , ,

72

As fi vrut…

As fi vrut atat de multe… atat de putin totusi…

As fi vrut sa-i fi putut spune persoanei pe care o iubeam atat de mult, un simplu „Te iubesc”. As fi vrut sa traiesc senzatia aia, eliberarea… Sa il privesc simplu cand era langa mine, sa ma apropii de urechea lui si sa ii soptesc „Te iubesc”. Nu am avut ocazia. As fi vrut atunci cand faceam dragoste sa ii spun cuvintele alea magice… Am spus tarziu „te iubesc”. Am asteptat pana cand am simtit cu adevarat ca sentimentul e cat se poate de real. Si nu a fost acea persoana…

As fi vrut sa mai imbratisez o ultima data acea persoana. Lung… As fi vrut ca imbratisarea aia sa ii arate ca am inteles. Nu am reusit…

As fi vrut sa petrec o zi intreaga cu acea persoana. Sa ma trezesc dimineata si sa il vad cum doarme usor pe perna… sa il sarut usor pe frunte, sa deschida ochii si sa ma traga langa el intr-o imbratisare calda. Sa ne ridicam din pat ciufuliti si sa mergem la bucatarie. Sa vorbim, sa schimbam privirile alea ghiduse. Apoi sa gasim ceva de facut impreuna. Poate un film… sa stam unul langa altul asa pur si simplu. Apoi poate o plimbare, un sarut… Apoi seara sa stam unul langa altul in pat, sa ne lasam purtati de linistea noptii… Nu am avut ocazia…

As fi vrut sa vorbesc deschis cu acea persoana, sa stie ce simt cu adevarat, sa… Dar nu s-a intamplat…

As fi vrut ca viata de dupa el sa fi fost alta, sa nu fi fost atat de plina de ganduri, de intrebari… As fi vrut sa pot sa il privesc fara sa simt ca se rupe ceva in mine, fara sa umplu perna de lacrimi… Nu am reusit…

As fi vrut sa nu-mi alerge prin minte multi ani dupa, amintirea lui… As fi vrut sa nu simt nevoia aia de a mai vorbi cu el, de a sti ce mai face, pur si simplu amical. As fi vrut sa nu mai simt nevoia atingerii lui, sa nu mai simt nevoia de a-i simti buzele langa ale mele. As fi vrut sa nu mai am curiozitatea aia carnala de a vedea cum e sa il mai am o data…

As fi vrut sa ii multumesc pentru tot, pentru fiecare moment pe care eu l-am trait atat de intens… Sa ii multumesc ca am invatat ceva.

As fi vrut sa ii spun ca nu regret nici macar o secunda, ca am atatea amintiri placute, neobisnuite,  speciale. As fi vrut sa vada in ochii mei ca nu regret, ca il privesc cu bunavointa, fara resentimente. Ca nu am sperat niciodata la eternitate, ca stiam ca totul se va termina intr-o buna zi, insa a fost mult prea devreme si nu am stiut cum sa reactionez… Ca inteleg…

As fi vrut sa vada cum sunt, sa ma cunoasca intru totul, sa imi acorde timpul necesar sa ii arat cum sunt…

As fi vrut sa simta toate astea atunci cand il tineam de mana… sa simta cat zbucium urma sa am in mine, cat urma sa ma chinui, cat urma sa ma cert cu mine, cat urma sa ma intreb…

As fi vrut sa pot sa il ajut cu ceva, sa ii fiu aproape atunci cand ii era greu… sa-mi vorbeasca, sa-mi spuna ce-l framanta, sa-l strang in brate si sa ii spun ca totul va fi bine.

As fi vrut sa vada cate eram dispusa sa fac pentru el, cate sa trec cu vederea, cate sa ii demonstrez, cat de mult mi-as fi dorit sa ma lase sa-i fiu alaturi… sa se topeasca un pic si sa ma lase sa ma incalzesc…

As fi vrut sa pot sa ma transform in tot ceea ce ar fi vrut el vreodata… Cat de absurd acum…

As fi vrut sa fie doar o zi in locul meu, sa se vada si el prin ochii mei. Sa se vada cat de frumos il conturasem, cu cata dragoste il colorasem, cat de deosebit parea in sufletul meu…

As fi vrut sa inteleaga toate astea la timpul lor…

Revolutia inimii mele

Posted: 7 Noiembrie 2009 in Soul shaker
Etichete:, , , , , ,

heart

Era o vreme cand, daca inima mea nu zburda prin tot corpul de atingerea iubirii, nu ma simteam om. Si chiar daca nu mai aveam liniste, chiar daca ma chinuiam cu ea tot timpul si incercam sa fac un lasso pentru nebuna, parca eram fericita. Simteam eu ca daca iubesc asa la intamplare, ca daca sunt altruista si il iubesc pe el dom’le, impotriva a tot ce ar zice lumea,  atunci voi fi cu adevarat implinita. Iubeam, asa, haotic un om despre care nu stiam daca merita sau nu, despre care credeam ca e vreun fel de zeu profan. Bineinteles ca am mai gasit si alte zeitati dupa asta. Dar respectivul avea ceva inexplicabil de tentant, avea un fel de a fi pervers de bun.

Si cand nu a mai stat prin preajma mea de femeie sufocanta si iubareata in sensul ala rau, parca s-a crapat lumea in doua. Parca nici culorile nu mai erau vii, parca nu mai intelegeam nici un cuvant, parca lacrimile nu aveau nici un baraj, parca eram toata lacrimi si fiere. Nimic, dar nimic, nu avea nici cel mai mic sens. Si rataceam asa fara sa imi pese pe unde, fara sa am un alt gand, fara alte amintiri, fara alte trairi. Nici o bucurie, nici un suras. Numai tristete. Pentru ca am iubit irational, obsesiv, bolnavicios. Pentru ca nu am stiut sa ma  bucur decat de obsesie, pentru ca am crezut ca iubirea inseamna sa sufoci pe cineva, sa il inchizi in suflet si sa arunci cheia. Doar ca nu sta acolo, oricat ai incerca. Si cu cat te straduiesti mai mult sa il tii aproape cu atat vrea mai mult sa scape.

Si acum nu mai vreau decat sa traiesc asa simplu. Sa imi stea inima locului. De mult n-a mai scapat libera. Doar uneori bate mai alert, semn ca ar vrea sa dea o fuga pana la calcaie. Dar nu mai reuseste sa scape. Si daca inainte tot corpul era al ei si isi instalase dictatura pana si asupra creierului acum s-au schimbat un pic lucrurile. Am instaurat voit dictatura creierului si am asediat inima. Sa stea acolo linistita, sa nu mai zburde desfranata de colo colo. Nu stie nebuna ca o pazesc de rau. Nu stie ca o vreme buna doar o sa ma tina in viata, nu o sa se mai umple de simtiri. O sa faca ce stie mai bine. Sa pompeze sange pentru a tine in viata trupul. Care la randul lui isi cere partea, fie ca participa si inima sau nu. Lui ii e egal. Desi uneori isi aminteste de momentele alea in care faceau un cuplu asa grozav. Cand colaborau atat de bine, cand nu erau cu nimic separate. Si ce mai abundenta de senzatii…

Acum trupul isi face treaba cu maximum de senzatii dar inima da cu adevarat savoare acestora. Inima incalzeste si nuanteaza  si amplifica si complica si schimba…tot. Dar trebuie sa o utilizezi adecvat, sa o dozezi, sa o stapanesti pentru ca e lacoma, e neslefuita, e impulsiva.

Intr-adevar, acum sta. E cam plictisitor asa fara zbuciumul ei, dar prefer sa ma plictisesc. Pentru ca pana la urma, daca o las de capul ei o sa iasa din mine. Pentru ca e salbatica si vrea cu orice pret sa scape… inca o data macar. Dar o mai tin, o mai las pana cand o sa gasesc momentul sau persoana potrivita.

Ma gandesc ca poate am gasit-o, dar…neah. Am lasat-o sa plece. Poate am trecut pe langa ea, ma gandesc ca uneori stau de vorba cu ea, ca o privesc din cand in cand. Dar inima mea a revenit la menirea ei primordiala. E oarba la orice altceva. Pentru ca acum e era creierului, stapanul suprem. Si se descurca de minune pana acum. M-a scutit de multe deziluzii. Nu de toate insa. Asta e, face si el ce poate. O sa fie de rau cand isi va restaura nebuna dictatura. O sa fie dezordine mare. E odihnita si o sa revina cu forte noi. Ravagii o sa faca. In mine. Pentru ca nu are frica. Frica o am eu…

prejudecataTu care arati cu degetul, care nu ai alta preocupare decat de a pune etichete, fa-ti o introspectiva, sa vedem cat esti de bun. Aseaza-te si tu sub lupa asta necrutatoare a prejudecatilor si vezi ce simti, vezi cum ti se pare si poate data viitoare cand o sa alegi sa judeci te vei gandi mai bine.

Pentru ca daca eu aleg sa fac un lucru inseamna ca ma face fericita, pentru ca nimeni nu-mi poate spune ce sa fac si ce nu, ce sa simt si ce nu, cum sau cat. Si sunt satula de ipocrizia asta generala, de asa-zisele „reguli”, ce e bine sau nu sa faci. Atat timp cat deciziile mele nu afecteaza pe nimeni sunt libera sa fac ce imi trece prin cap. Pentru ca viata mea are un traseu bine stabilit, iar restul stau si asista la ea. As putea sa plec urechea la ce spuneti si sa schimb traseul acesta, sa-mi schimb modul de a gandi sau perspectivele dar ar insemna sa ma refuz pe mine si sa va ascult pe voi. As face si eu parte din aceasta mare turma de frustrati.

Pentru ca trebuie sa iti vezi de treburile tale, pentru ca preocupandu-te prea mult de ceea ce este in jur, uiti esentialul, pe tine. Stand tot timpul si analizand pe altii, stabilind pentru ei ce e bine si ce nu, nu te face decat sa ratezi ce se intampla cu tine. Si te asigur ca nu esti mai bun decat cel pe care il judeci, te asigur ca ai facut la fel de multe greseli ca si el .

E ciudat cum noi intre noi ne stabilim aceste bariere, cum ne punem bete in roate si cel mai important, cat ne plac clevetirile astea despre unu’ si altu’: „Ai auzit ce-a facut X?”. Si pun pariu ca X nu a facut nimic asa iesit din comun, dar exista placerea asta grotesca de a improsca cu noroi pe cel de langa tine, satisfactia asta obscena oferita de barfa.

O sa ziceti ca e un cliseu, si intr-adevar este, dar viata e scurta; preocupandu-ne tot timpul de „capra vecinului” inseamna sa ratam propria noastra persoana. Facand parte din turma asta condusa de „asa da, asa nu” nu facem decat sa ne plafonam. Pentru ca eu ca persoana ma pot dezvolta pe 1000 de planuri, sunt complexa, sunt polivalenta si poate prejudecatile astea ale voastre ma cenzureaza si ma impiedica sa-mi dezvolt personalitatea. Pentru ca toate actiunile mele trebuie sa includa acest factor „ce-o sa zica lumea”.

Si daca ceilalti nu sunt de acord cu ceea ce fac, ce sunt, ce gandesc, ce/cum iubesc, ce simt de ce ar trebui sa ma intereseze. De ce ar trebui sa fac toate aceste lucruri dupa regulile lor nescrise. De ce sa imi fie rusine cu mine? Pentru ca nu urmaresc tiparul tau? De ce eu sa fiu complexata de cineva ca tine, cand poate sunt de o mie de ori mai buna. Si mai ales de ce judeci fara sa stii cu cine ai de-a face, cu ce fel de om. Poate daca ai asculta mai mult ai vedea dincolo de aparente.

Traiesc cum vreau pentru ca asta ma face vie, Spun ce vreau pentru ca Dumnezeu a pus in esenta omului Cuvantul, Iubesc cum/cat/ce vreau pentru ca sufletul trebuie hranit!