Posts Tagged ‘moment’

Asa a fost sa fie mi-ai zis. Ai dreptate, stiu si eu doar ca sunt incapatanata de felul meu si nu vreau sa accept unele lucruri. Dar iti multumesc, iti multumesc ca ai fost acolo exact in momentul ala, exact atunci… Asa a fost sa fie imi zic si eu din cand in cand… Doar ca si tu atarni greu… si cu tine trebuie sa ma lupt si nu pot sa ma lupt intr-una. Dar mi-ai facut bine, mi-ai distras atentia de la ce ma durea mai tare si am uitat… pentru moment.

Doar ca e greu si cu tine si nici langa tine nu am parte de liniste, n-am avut niciodata. Dar e mai placut sa lupt cu tine decat cu situatia de fata. E dureros in ambele situatii dar cu tine si placut. Oricum ne-am luptat mereu. Tu sa ma controlezi iar eu sa te uit. Si aproape reusisem. Dar iarasi… asa a fost sa fie. O gura de otrava dulce pe langa celelalte cu gust de venin.

Dar nu mai vreau, cu toate ca imi doresc sa fiu langa tine… dar nu asa. Nu cu conditiile tale, nu cu controlul tau asupra situatiei. Si apoi ce sunt eu pentru tine in afara unui tremurat nervos din picior. Ce sunt eu mai mult decat un motiv de nervozitate? Nu vreau sa fiu asta, nu vreau sa te vad cum bati din picior de fiecare data cand sunt aproape. Asa ca tu si situatia asta in care sunt acum va anulati reciproc. Eu sunt la mijloc si prin faptul ca sunt rascolita de ambele sitautii nu face decat sa ma indeparteze de amandoua. Nu trebuie sa inteleaga nimeni ce scriu aici si nici tu.

Si am ales sa ma dau in spectacol… sunt sigura ca asta imi reprosezi, dar nu stii ca asta era singura cale sa terminam. Ca amplificandu-ti nervozitatea te-am facut sa iti pierzi increderea si acum o sa te gandesti nu de 100, de 1000 de ori inainte sa te apropii de mine. Si asa scapam amandoi. Si in mintea noastra o sa pastram toate momentele alea intense si toata flacara aia pana cand se va stinge, pentru ca nu ne vom mai vedea, pentru ca te voi evita pe cat posibil. Si daca vreodata vom mai sta cateva secunde fata in fata vom simti din nou cum pasii ne atrag unul catre altul (sau poate nu) dar nu o sa mai dam ascultare impulsului, ne vom impotrivi magnetului si vom trece unul pe langa altul cu scanteia aia in priviri… si atat. Nu cred ca vom mai avea parte de altceva decat, poate, o simpla discutie amicala atunci cand in mintea mea va arde o alta flacara.

Si vom regreta amandoi la un moment dat, mai mult decat regretam acum, pentru ce a fost. Dar si regretele isi au rostul lor. Si daca va fi sa nu mai gasesc altceva asemenator macar sa stii ca nu imi pare rau. Am ars atatea momente langa buzele tale, am simtit ce inseamna sa fii intensitate in stare pura sa ai mintea golita de tot si cred ca a fost prea mult. Flacari ca astea nu sunt menite sa arda impreuna, mi-am zis asta inca de la inceput, dar macar asa stim ca nu se vor stinge usor, ca vor continua sa arda mocnit acolo in subconstient si uneori in vise se vor reaprinde si atunci ne vom chinui si mai tare sa le stingem. Asa a fost sa fie…

Si ultima noastra reintalnire a fost un pic ciudata, probabil ai simtit si tu ca deja nu se mai putea continua. Probabil nimic nu va putea sterge Amintirea… Oricum nu stim decat un singur lucru si doar acest singur lucru ne leaga… altceva nimic. Suntem ori prea asemanatori ori prea diferiti. Inclin sa cred ca suntem la fel si probabil avem nevoie de liniste… asta nu avem noi impreuna. Totusi nu-ti port pica… cuvintele sunt cuvinte dar stiu perfect ce simt pentru tine si ar fi putut sa fie indeajuns daca traiam in alta lume dar in lumea asta nu e. Asa a fost sa fie. Iti multumesc totusi si stii ca si tu ar trebui sa imi multumesti inainte de toate pentru toate lucrurile pe care NU le-am facut. N-ai inteles niciodata ca nu poti sa ma stapanesti ci sa imi arati ca intelegi. Dar poate nu poti intelege decat din aceeasi postura. Daca te-ai fi pus in locul meu ai fi inteles ca cel mai greu lucru e sa stii cat de incomodant esti pentru cineva.

In fine… ador… MAXIM!

I got a dirty mind, I got filthy ways…

Anunțuri

Si zic…

Posted: 8 Septembrie 2009 in Random
Etichete:, , , , , , ,

Si zic…
Mama ce imi vine sa zic! Si cate sa zic! Si nu le zic niciodata, nu spun niciodata ceea ce as vrea de fapt, ceea ce ar trebui…insa cuvintele ruleaza in capul meu intr-o invalmaseala de nedescris.
Si azi zic (in sinea mea desigur) hai sa scriu daca tot nu zic. Hai sa-mi eliberez frustrarile, care in ultima vreme sunt din ce in ce mai dese si sa astern ceva pe hartia asta virtuala…ca deh! toata lumea bloggareste azi….si oricum am destul timp sa fac asta la munca…si sper ca sefa mea nu va gasi in vecii vecilor acest blog…si stiu ca probabil nu ma voi tine de el…insa pe moment pare o idee buna…
Ah da, trebuie sa spun ceva despre mine…sa ma autocaracterizez, insa eu sunt prea critica in ceea ce priveste persoana mea si nu am chef sa ma si autodemoralizez. Ce mai conteaza cum sunt? Adica deja v-ati facut o vaga parere. Ar conta daca as zice ca sunt sociabila, optimista si am ochii verzi-albastri? Oricum din randurile de mai sus reiese ideea de frustrare care se cam bate cap in cap cu descrierea laconica din fraza anterioara.
Evit sa mai fac vreo descriere…a mea.
Poate ar trebui sa fac o mica precizare legat de titlul blogului. Nu nu are nici o legatura cu The Ting Things desi m-am gandit la ei cand il scriam. Se refera strict la insemnatatea sa „Ala nu este numele meu!”. De fapt ar fi trebuit sa zic „That’s not my fuckin’ name!!!” si asta pentru ca numele meu desi face subiectul unui roman destul de cunoscut al unui scriitor arhicunoscut este intotdeauna stalcit si pocit in toate directiile. E foarte nasol cand primesti acasa o hartie, sau cand primesti un mail sau un telefon si iti vezi/auzi numele batjocorit. Si nu mi se pare amuzant…oh nu! pentru ca nu sunt cazuri izolate. Aproape zilnic trebuie sa imi repet numele de 2-3 ori cand il spun cuiva si chiar si atunci nu sunt sigura daca l-a inteles si ma gandesc cu oroare la mail-ul pe care o sa mi-l trimita. In atentia Doamnei … (That’s not my fuckin’ name).
Si nu, nu sunt doamna dar este mai comod sa nu intrebe ce stare civila posed. As prefera sincer sa scrie acolo doar numele meu ravasit fara sa mai vad si Doamna inainte pentru ca agraveaza si mai tare starea de iritare pe care o am chiar inainte de a deschide mail-ul. Eu ma gandesc, asa in sinea mea, ca daca nu as intelege un nume sau nu as fi foarte sigura ca l-am inteles, nu m-as apuca sa scriu un mail catre acea persoana batjocorindu-i numele; as prefera sa ii mentionez functia sau, daca nu o stiu, sa aduc in discutie conversatia telefonica…oricum ceva care sa il scape pe destinatarul meu de stari de ras, iritare (cine stie, poate sunt si altii iritati de chestia asta) sau mai stiu eu ce trairi interioare.
Da ati ghicit! Am o mare problema cu numele meu. Aha…Ma enerveaza, ma exaspereaza cand il vad stalcit pe hartie sau pe ecran sau prin cablul telefonic, si asta nu pentru ca imi pasa de el (oricum la un moment dat o sa scap de el) ci pentru ca este urat…este un nume de familie urat si mai este si al tatalui meu care este despartit de mama mea si pe care nu il cunosc mai deloc si care este un … si un … si etc.
E si un nume destul de rar. Rar si urat…proasta combinatie. Si suna urat…multe consoane dure. In tot ASE-ul am mai gasit o ratacita cu acelasi nume. Si ma streseaza ca trebuie sa il scriu, sa ma identific prin el. Culmea e ca detest atat de tare acest nume dar atunci cand ma semnez nu incerc sa maschez orice prezenta a lui facand o mazgalitura demna de vreun doctor…nuuuu…il scriu intreg, poate chiar pompos, ostentativ.
Nuuuu, in nici un caz nu il spun. E pe undeva pe aici…dar eu nu il astern aici, clar! E o problema la mansarda undeva, recunosc…dar deh! fiecare cu ce-l doare. Fair enough.
Asa ca mie mi-a parut bine… nu stiu daca si voua 😉