Posts Tagged ‘people’

Oameni…

Posted: 11 Decembrie 2009 in Random
Etichete:, , , , ,

Sunt momente in care un simplu cuvant, o simpla privire, o simpla atingere ma arunca intr-o stare de bucurie exagerata, de fericire aproape completa. Sunt cei din jurul meu, sunt cei de pe strada, sunt colegi de munca, sunt simple cunostinte care au diferite „efecte” asupra mea. Oameni…

Sunt oameni care m-au ridicat, care mi-au insuflat ideea de libertate, de evadare. Acei oameni ale caror sfaturi sunt de fapt imperative, care te ghideaza in viata. Sunt oameni care au plans cu mine, langa mine, neputinciosi ca si mine. Sunt oameni care m-au iertat, care mi-au dat sansa dupa sansa si a caror bunatate nu am inteles-o. Sunt oameni care mi-au ras in fata, egoist, sec, oameni de la care nu ma asteptam, care m-au ingenuncheat. Sunt oameni care nu au asteptat sa ma auda vorbind, sau sa ma vada razand, sau sa vada macar o particica din mine ci m-au catalogat instant. Sunt oameni pe care as fi vrut sa ii cunosc mai bine, sunt oameni care au refuzat iubirea mea si pe care i-am venerat in secret pana s-a stins orice urma…

Sunt oameni carora le-am refuzat eu iubirea… Am refuzat iubirea unor oameni extraordinari, a unor oameni mult mai completi si mai sinceri decat mine. A unor oameni care mi-au iubit zambetul, ochii, parul, sufletul, mintea. A unor oameni care mi-au marturisit ca ma iubesc fara sa fi facut vreodata mai mult decat sa ma priveasca. Am refuzat iubirea unor oameni care mi-au marturisit ca peste ani si ani ar putea sa imi contureze chipul cu cea mai mare precizie, care mi-au spus ca simpla mea prezenta le face cel mai mare bine si ca zambetul meu le lumineaza ziua. Ca viata lor ar fi fost mai goala daca nu m-ar fi cunoascut. Si nu am crezut cele mai frumoase cuvinte pe care le-am auzit pana acum, dar am vazut o expresie, un semn din partea lor care mi-a aratat ca asa e.

Mi-a fost dat sa aud lucruri extraordinar de frumoase  numai din partea celor care au avut parte doar de o atingere, de o privire, de un zambet al meu, de un hohot de ras. Si pe acesti oameni i-am tradat, cel putin asa simt, le-am refuzat privirea, le-am intors spatele… insa in timp m-au cautat si mi-au spus ca m-au iertat… abia atunci a fost greu si pentru mine, cand mi-am dat seama ca as fi putut fi atat de norocoasa sa simt ceva atat de sincer. Insa am mers mai departe, lasand in urma mea oameni mai tristi.

Si eu iubesc unii oameni pentru detalii, pentru ceea ce imi place mie la ei. Sunt oameni carora le iubesc si eu privirea, zambetul, atingerea, sclipirea din ochi, grimasele, felul de a vorbi, inflexiunile vocii. Sunt persoane care inseamna atat de mult pentru mine. Sunt oameni care sunt departe de mine acum si care m-au lasat cu regretul ca nu mi-am facut timp pentru ei la momentul potrivit. Sunt oameni carora imi place sa ma dedic, sa ii venerez, sa le pastrez imaginea in minte pentru totdeauna.

Sunt oameni care m-au distrus atat de tare, care m-au zdrobit, m-au incendiat, m-au tratat ca pe un nimic  si in urma carora am ramas cu cicatrici adanci in suflet. Cicatrici care m-au inrait impotriva oamenilor care nu merita. Le-am ascuns in timp dar ma intuneca de fiecare data cand ma gandesc. Sunt oameni cu care si eu m-am purtat nedrept insa am regretat si am incercat sa ma revansez. Regret uneori ca nu sunt un om mai bun cu cei din jurul meu; mi se pare ca nu fac de ajuns. Imi place sa le spun lucruri frumoase oamenilor apropiati mie, sa le multumesc pentru orice nimic, sa intaresc legatura dintre noi. Nu pot sa vorbesc cu cineva fara sa il ating la un moment dat; o simpla atingere care sa creeza o cat de mica legatura.

Sunt oameni care m-au ridicat atat de mult printr-un cuvant. Sunt oameni care au avut rabdarea unei conversatii si care apoi mi-au marturisit ca i-am surprins. Sunt oameni care mi-au spus ca nu au mai vazut pe cineva ca mine, sunt oameni care vad in mine calitatile pe care as vrea eu sa le vada, care au aceasta intuitie de a descoperi in mine exact ceea ce vreau. Sunt oameni care cred in mine, carora le place ca pun suflet, ca ma epuizez, ca sunt in stare sa dau tot daca cred in ceva, care nu incearca sa ma opreasca, nu incearca sa ma cenzureze ci sa ma faca sa merg mai departe. Sunt oameni care mi-au zis ca sunt ca un vulcan gata sa erupa. Sunt oameni care isi opresc privirea aspura mea mai mult de o secunda si apoi zambesc. M-am bucurat intotdeaunade toate lucrurile astea, intotdeauna.

Sunt oameni care au cunoscut extrem de mult din mine si care nu au apreciat nimic, ba mai mult, au profitat. Sunt si oameni care imi creeaza anxietate, oameni in fata carora nici macar nu pot sa respir cum trebuie, oameni care ma sperie, care ma intristeaza, care ma dezamagesc… sunt oameni. Nu am avut intentia de a sublinia calitatile mele (ar fi fost in van pentru cine nu ma cunoaste si nu numai) ci de a incerca sa conturez efectul pe care oamenii il imprima asupra mea, asupra a tot ceea ce sunt. Incerc sa inteleg si sa iau ca atare tot ceea ce oamenii imi ofera si sunt constienta ca ei nu vor sti niciodata cum ii privesc eu, ce imi place mie sa vad la ei…

prejudecataTu care arati cu degetul, care nu ai alta preocupare decat de a pune etichete, fa-ti o introspectiva, sa vedem cat esti de bun. Aseaza-te si tu sub lupa asta necrutatoare a prejudecatilor si vezi ce simti, vezi cum ti se pare si poate data viitoare cand o sa alegi sa judeci te vei gandi mai bine.

Pentru ca daca eu aleg sa fac un lucru inseamna ca ma face fericita, pentru ca nimeni nu-mi poate spune ce sa fac si ce nu, ce sa simt si ce nu, cum sau cat. Si sunt satula de ipocrizia asta generala, de asa-zisele „reguli”, ce e bine sau nu sa faci. Atat timp cat deciziile mele nu afecteaza pe nimeni sunt libera sa fac ce imi trece prin cap. Pentru ca viata mea are un traseu bine stabilit, iar restul stau si asista la ea. As putea sa plec urechea la ce spuneti si sa schimb traseul acesta, sa-mi schimb modul de a gandi sau perspectivele dar ar insemna sa ma refuz pe mine si sa va ascult pe voi. As face si eu parte din aceasta mare turma de frustrati.

Pentru ca trebuie sa iti vezi de treburile tale, pentru ca preocupandu-te prea mult de ceea ce este in jur, uiti esentialul, pe tine. Stand tot timpul si analizand pe altii, stabilind pentru ei ce e bine si ce nu, nu te face decat sa ratezi ce se intampla cu tine. Si te asigur ca nu esti mai bun decat cel pe care il judeci, te asigur ca ai facut la fel de multe greseli ca si el .

E ciudat cum noi intre noi ne stabilim aceste bariere, cum ne punem bete in roate si cel mai important, cat ne plac clevetirile astea despre unu’ si altu’: „Ai auzit ce-a facut X?”. Si pun pariu ca X nu a facut nimic asa iesit din comun, dar exista placerea asta grotesca de a improsca cu noroi pe cel de langa tine, satisfactia asta obscena oferita de barfa.

O sa ziceti ca e un cliseu, si intr-adevar este, dar viata e scurta; preocupandu-ne tot timpul de „capra vecinului” inseamna sa ratam propria noastra persoana. Facand parte din turma asta condusa de „asa da, asa nu” nu facem decat sa ne plafonam. Pentru ca eu ca persoana ma pot dezvolta pe 1000 de planuri, sunt complexa, sunt polivalenta si poate prejudecatile astea ale voastre ma cenzureaza si ma impiedica sa-mi dezvolt personalitatea. Pentru ca toate actiunile mele trebuie sa includa acest factor „ce-o sa zica lumea”.

Si daca ceilalti nu sunt de acord cu ceea ce fac, ce sunt, ce gandesc, ce/cum iubesc, ce simt de ce ar trebui sa ma intereseze. De ce ar trebui sa fac toate aceste lucruri dupa regulile lor nescrise. De ce sa imi fie rusine cu mine? Pentru ca nu urmaresc tiparul tau? De ce eu sa fiu complexata de cineva ca tine, cand poate sunt de o mie de ori mai buna. Si mai ales de ce judeci fara sa stii cu cine ai de-a face, cu ce fel de om. Poate daca ai asculta mai mult ai vedea dincolo de aparente.

Traiesc cum vreau pentru ca asta ma face vie, Spun ce vreau pentru ca Dumnezeu a pus in esenta omului Cuvantul, Iubesc cum/cat/ce vreau pentru ca sufletul trebuie hranit!