Posts Tagged ‘personality’

Oameni…

Posted: 11 Decembrie 2009 in Random
Etichete:, , , , ,

Sunt momente in care un simplu cuvant, o simpla privire, o simpla atingere ma arunca intr-o stare de bucurie exagerata, de fericire aproape completa. Sunt cei din jurul meu, sunt cei de pe strada, sunt colegi de munca, sunt simple cunostinte care au diferite „efecte” asupra mea. Oameni…

Sunt oameni care m-au ridicat, care mi-au insuflat ideea de libertate, de evadare. Acei oameni ale caror sfaturi sunt de fapt imperative, care te ghideaza in viata. Sunt oameni care au plans cu mine, langa mine, neputinciosi ca si mine. Sunt oameni care m-au iertat, care mi-au dat sansa dupa sansa si a caror bunatate nu am inteles-o. Sunt oameni care mi-au ras in fata, egoist, sec, oameni de la care nu ma asteptam, care m-au ingenuncheat. Sunt oameni care nu au asteptat sa ma auda vorbind, sau sa ma vada razand, sau sa vada macar o particica din mine ci m-au catalogat instant. Sunt oameni pe care as fi vrut sa ii cunosc mai bine, sunt oameni care au refuzat iubirea mea si pe care i-am venerat in secret pana s-a stins orice urma…

Sunt oameni carora le-am refuzat eu iubirea… Am refuzat iubirea unor oameni extraordinari, a unor oameni mult mai completi si mai sinceri decat mine. A unor oameni care mi-au iubit zambetul, ochii, parul, sufletul, mintea. A unor oameni care mi-au marturisit ca ma iubesc fara sa fi facut vreodata mai mult decat sa ma priveasca. Am refuzat iubirea unor oameni care mi-au marturisit ca peste ani si ani ar putea sa imi contureze chipul cu cea mai mare precizie, care mi-au spus ca simpla mea prezenta le face cel mai mare bine si ca zambetul meu le lumineaza ziua. Ca viata lor ar fi fost mai goala daca nu m-ar fi cunoascut. Si nu am crezut cele mai frumoase cuvinte pe care le-am auzit pana acum, dar am vazut o expresie, un semn din partea lor care mi-a aratat ca asa e.

Mi-a fost dat sa aud lucruri extraordinar de frumoase  numai din partea celor care au avut parte doar de o atingere, de o privire, de un zambet al meu, de un hohot de ras. Si pe acesti oameni i-am tradat, cel putin asa simt, le-am refuzat privirea, le-am intors spatele… insa in timp m-au cautat si mi-au spus ca m-au iertat… abia atunci a fost greu si pentru mine, cand mi-am dat seama ca as fi putut fi atat de norocoasa sa simt ceva atat de sincer. Insa am mers mai departe, lasand in urma mea oameni mai tristi.

Si eu iubesc unii oameni pentru detalii, pentru ceea ce imi place mie la ei. Sunt oameni carora le iubesc si eu privirea, zambetul, atingerea, sclipirea din ochi, grimasele, felul de a vorbi, inflexiunile vocii. Sunt persoane care inseamna atat de mult pentru mine. Sunt oameni care sunt departe de mine acum si care m-au lasat cu regretul ca nu mi-am facut timp pentru ei la momentul potrivit. Sunt oameni carora imi place sa ma dedic, sa ii venerez, sa le pastrez imaginea in minte pentru totdeauna.

Sunt oameni care m-au distrus atat de tare, care m-au zdrobit, m-au incendiat, m-au tratat ca pe un nimic  si in urma carora am ramas cu cicatrici adanci in suflet. Cicatrici care m-au inrait impotriva oamenilor care nu merita. Le-am ascuns in timp dar ma intuneca de fiecare data cand ma gandesc. Sunt oameni cu care si eu m-am purtat nedrept insa am regretat si am incercat sa ma revansez. Regret uneori ca nu sunt un om mai bun cu cei din jurul meu; mi se pare ca nu fac de ajuns. Imi place sa le spun lucruri frumoase oamenilor apropiati mie, sa le multumesc pentru orice nimic, sa intaresc legatura dintre noi. Nu pot sa vorbesc cu cineva fara sa il ating la un moment dat; o simpla atingere care sa creeza o cat de mica legatura.

Sunt oameni care m-au ridicat atat de mult printr-un cuvant. Sunt oameni care au avut rabdarea unei conversatii si care apoi mi-au marturisit ca i-am surprins. Sunt oameni care mi-au spus ca nu au mai vazut pe cineva ca mine, sunt oameni care vad in mine calitatile pe care as vrea eu sa le vada, care au aceasta intuitie de a descoperi in mine exact ceea ce vreau. Sunt oameni care cred in mine, carora le place ca pun suflet, ca ma epuizez, ca sunt in stare sa dau tot daca cred in ceva, care nu incearca sa ma opreasca, nu incearca sa ma cenzureze ci sa ma faca sa merg mai departe. Sunt oameni care mi-au zis ca sunt ca un vulcan gata sa erupa. Sunt oameni care isi opresc privirea aspura mea mai mult de o secunda si apoi zambesc. M-am bucurat intotdeaunade toate lucrurile astea, intotdeauna.

Sunt oameni care au cunoscut extrem de mult din mine si care nu au apreciat nimic, ba mai mult, au profitat. Sunt si oameni care imi creeaza anxietate, oameni in fata carora nici macar nu pot sa respir cum trebuie, oameni care ma sperie, care ma intristeaza, care ma dezamagesc… sunt oameni. Nu am avut intentia de a sublinia calitatile mele (ar fi fost in van pentru cine nu ma cunoaste si nu numai) ci de a incerca sa conturez efectul pe care oamenii il imprima asupra mea, asupra a tot ceea ce sunt. Incerc sa inteleg si sa iau ca atare tot ceea ce oamenii imi ofera si sunt constienta ca ei nu vor sti niciodata cum ii privesc eu, ce imi place mie sa vad la ei…

Da, suntem norocosi. Da, chiar suntem.

De ce?

Pentru ca noi, oamenii, avem o putere absoluta, aceea de a alege. Liberul arbitru.

Poti decide ce e mai bine pentru tine, singur singurel. Poti alege sa fii bun sau rau, cosmonaut sau balerin, sau mai stiu eu ce. Ma rog…ati perceput ideea.

Omul este liber, se naste liber (desi unele zvonuri spun ca sclavia nu e  abolita in totalitate), incepe sa isi aleaga jucariile favorite, apoi hainele, apoi are din ce in ce mai multe optiuni.

Si suntem atat de liberi incat unii dintre noi aleg sa porneasca razboaie, sa arunce vreo bomba mai stiu eu pe unde si tot asa. Hitler a fost la fel de liber in a alege sa isi exprime ura pentru evrei, Fidel Castro este inca liber sa tina Cuba sub regim totalitarist, Papa e la fel de liber (daca nu chiar un pic mai liber) sa ascunda varii adevaruri prin catacombele Vaticanului si uite asa libertatea noastra, a tuturor, se intersecteaza intr-un mod negativ, catastrofal uneori.

Conditia de baza este aceea ca libertatea unui om se termina atunci cand incepe libertatea altui om. Desigur, unii sunt „mai” liberi decat altii. Si numai liberul nostru arbitru poate alege sa treaca sau nu aceasta conditie care uneori poate fi destul de subtila.

Ne batem cu pumnii in piept (ma rog, altii si pentru noi) ca suntem liberi, egali, vorba aia „Liberte, egalite, fraternite!” dar cat de mult se aplica aceasta asa-zisa certitudine. Sunt atatia care aleg in locul nostru, sunt atatea interese care primeaza inaintea noastra ca indivizi, interese materiale de cele mai multe ori; sunt atatea sisteme si forme politice care aleg pentru noi, care hotarasc in locul nostru.

Si traim intr-o minciuna perpetua ca noi suntem cei care decidem pentru noi, ca noi alegem sa fim asa sau asa. Atunci de ce niciodata alegerile noastre nu se concretizeaza, de ce ideea si alegerea noastra de bine nu se contureaza niciodata. De ce intotdeauna depindem ba de formele de guvernamant, ba de bani sau mai stiu eu ce alti factori.

De ce ceva atat de valoros ca libertatea este ingradit de ceva atat de perimat ca lucrurile de mai sus, de ceva atat de superficial. Visele noastre au intotdeauna o plasa in care sunt prinse, aspiratiile noastre nu ajung niciodata atat de sus…si cand te gandesti ca toti ne-am nascut la fel, cu aceeasi goliciune…

32152