Pentru ca nu am decat un singur lucru de spus: „M-am saturat!”
Barbatii se plang ca nu ne inteleg, dar pe ei cine mama naibii ii intelege. Cu toate toanele, cu toata nehotararea lor, cu incapabilitatea de a se maturiza vreodata complet, cu nesimtirea aferenta. Haideti nu incercati sa spuneti ca nu sunt toti la fel, ca exista si gentlemani perfecti, bla bla. Va spun eu sunt exceptii, dar sunt atat de rari si de casatoriti incat arareori sau deloc ii descoperi. In rest, o apa si-un pamant.
Nu sunt niciodata multumiti de noi. Pai da frate, niciodata nu va convine nimic. Trebuie sa fim mereu ca scoase din cutie, in mare parte vreti sa ne facem blonde ca vi se pare voua ca sunteti mai barbati daca suntem noi blonde (si apropo, e un mit ala ca blondele se excita mai mult), nu prea aveti rabdare cu noi, nici la preludiu, nici la cumparaturi, nici la baie, etc. Daca am face toate lucrurile astea atunci cand pocniti voi din degete, ar fi ideal, nu?
Si ce nu suport, dar nu suport de nici o culoare, e faptul ca atunci cand, vorba aia, vi se scoala, faceti femeile „tarfe, curve, etc” din orice. Gata, ati pus eticheta. Daca femeia e indrazneata, descurcareata, are initiativa si e deschisa dorintelor voastre perverse (si chiar nu o zic intr-un sens rau) nu va place, ca cica femeia e versata dom’le. Dar te-a facut sa te simti bine, nu? Atunci inchide naibii gura si deschide-ti creieru’ ala (pe care intre noi fie vorba, voi barbatii, il folositi intr-un procent mult mai mic decat noi) ca femeia aia si-a dat interesul ca tu sa te simti bine. Si noi nu prea primim intotdeauna atentia necesara, dar, ca de obicei, lasam de la noi. Si tot noi suntem „steoarfe” draga.
Daca stam ca mutele si nu ne implicam si nu participam activ la actiune iarasi nu e bine, ca cica suntem „scanduri”. Pai pana la urma ce vreti, fratilor? Daca e alba vreti neagra, daca e neagra vreti alba. Si sunt atatea femei care se multumesc cu putin, care stau cu vreun un dobitoc care nu le apreciaza, pentru ca il iubesc, sau mai rau, pentru ca el a fost primul, sau mai stiu eu ce motiv din asta pur feminin (care ma enerveaza la culme, ca a trecut vremea lor de mult) si se chinuie asa, pentru ca asa suntem inca invatate, din pacate.
Se plang, in plus, ca avem gura mare. Gresit! Avem vocabular. O femeie foloseste mult mai multe cuvinte decat un barbat, pentru simplul fapt ca stie mai multe. Exagerez, normal, insa sunt feminista, ce vreti?!
De fapt sunt atatea lucruri de care va plangeti, atatea nemultumiri. Ba ca nu stim sa facem mancare, ba ca am pus si noi cateva kilograme in plus, ba ca nu aveti sosete curate, ba ca nu v-am calcat nu stiu ce camasi, ba ca nu vrem sa mergem in vizita la mamele voastre (mereu!), ba ca ne plimbam prin fata televizorului cand va uitati la meci, etc. Sunt atatea! Sunteti stresanti! Ca sa nu mai vorbesc de badaranii care reproseaza faptul ca femeile sunt cheltuitoare dom’le, ca te lasa lefter. Eh, nu e chiar asa, pentru ca noi suntem mai mature decat voi, avem un sentiment mai accentuat al caminului, avem un simt al responsabilitatii mai ascutit si in general muncim pentru ceea ce vrem sa avem. Nu vorbesc de exceptii, din nou…
Oricum, cert e ca nemultumirea vine din ambele parti. Si pana la urma razboiul asta al sexelor anima spiritele. Sa nu credeti ca am cazut la pace. Nu! Bunul simt al nostru si diplomatia sunt armele noastre redutabile. Sa nu mai vorbim de rabdare.
Pana la urma, trebuie sa recunoasteti ca putini dintre voi se descurca in lipsa unei prezente feminine. Cu greu va desprindeti de imaginea mamei (si de mancarea facuta de ea) si apoi va doriti pe cineva care sa continue sa abia grija de voi. Asta e adevarul. Oricat de nemultumiti ati fi, simtiti nevoia acuta de fi dadaciti. Acum ganditi-va la noi. Noi ne intretinem singure, ca doar nu ne spalati voi sosetele sau ne faceti de mancare (da, stiu, unii dintre voi fac si mancare, dar iar nu am nici un chef sa vorbesc despre exceptii), facem cumparaturi, etc. Am avea nevoie de voi doar pentru…stiti voi. Asta daca ar fi asa simplu.
Desigur sunt ironica, exagerez si asa mai departe. Pentru ca nu am gasit inca „masculul” care sa se incadreze in tipar. Tiparul meu. Si astia pe care i-am intalnit pana acum m-au determinat sa fiu asa „misogina impotriva barbatilor”.
🙂
That's Not My Name 