Posts Tagged ‘understanding’

Sunt atatea lucruri care imi fac o placere teribila… Sunt momente care ma inspira oarecum, care ma fac sa fiu o cu totul alta persoana…

Imi place uneori cand sunt foarte fericita sa stau singura, eu cu mine, si sa analizez toate cauzele acelei fericiri, sa vad tot ceea ce implica, toate rezonantele pe care mi le insufla. Imi place ca in analiza asta sa amplific, sa-mi las imaginatia sa zboare libera, sa continuu sa-mi imaginez efectele starii mele de moment si atunci are cu adevarat o insemnatate aparte, atunci stiu ca-mi va ramane adanc intiparita in suflet.

Imi place sa alunec in anumite ganduri, in anumite fantezii numai de mine stiute, sa-mi creez o stare aparte de reverie, imi place sa imi imaginez anumite situatii si felul in care ma comport atunci.

Imi place sa anticipez anumite momente; imi place sa ma trezesc in anumite situatii pe care mi le-am inchipuit de nenumarate ori pana atunci, in felurite moduri. Imi plac si situatiile neasteptate, inopinante pentru ca atunci reactionez intr-adevar dupa cum dicteaza momentul.

Imi place sa-mi analizez greselile si sa astept ocazia propice pentru a le indrepta. Uneori nu vine, e drept, si greseala aia ajunge sa ma macine groaznic. Am o perceptie teribila a greselilor mele, carora uneori le atribui o insemnatate catastrofala, ca apoi sa realizez ca si greselile au rostul lor.

Imi place ca atunci cand ma cuibaresc in pat sa ma gandesc la o anumita persoana, sa o reconturez in imaginatia mea, sa rememorez fiecare moment petrecut impreuna. Imi place sa atribui anumitor gesturi si cuvinte ale acelei persoane intelesuri numai de mine stiute, nuante numai de mine alese… sa adorm cuminte, cu zambetul pe buze…

Imi place sa scriu si sa pun in fiecare cuvant o parte din mine. Imi place sa scriu printre randuri si mi-ar placea ca cineva sa poate descoperi ceea ce am ascuns printre toate cuvintele astea. Sa vada cat de mult ma expun prin ele, cat de mult poate sa descopere din mine, cata vulnerabilitate las sa se vada. Imi pare rau totusi ca nu pot atribui si gesturilor mele aceeasi caldura, aceeasi amprenta personala.

Imi place sa vad prin oameni, sa vad dincolo de ceea ce incearca sa afiseze. Uneori nu reusesc si ceea ce vad e diametral opus cu ceea ce este de fapt si atunci percep totul ca o dezamagire, pentru ca ajung ori sa subestimez ori sa supraestimez.

Imi place sa iubesc pentru ca ma vindeca, pentru ca ma urca deasupra norilor, pentru ca nimic nu mai poate sa ma atinga si tot ceea ce fac are o cu totul si cu totul alta insemnatate decat avea pana atunci. Pentru ca iubirea ma face sa ma trezesc dimineata cu un zambet tamp pe fata, cu o stare de aiureala completa, cu fluturasi in stomac. Imi place sa colorez persoana iubita in culorile curcubeului, sa o vad zambind mereu, sa fiu langa ea cand ii este greu, sa ma transpun si eu in situatia in care este, sa cautam impreuna o rezolvare. Astept acelasi lucru de la persoana aceea si mereu dezamagirea e crunta.

Imi place ca ceea ce fac sa aiba ecou, sa lase o urma, sa fie apreciat si de aceea pun foarte mult suflet. Nu sunt capabila sa fac mereu asta dar cand reusesc e cu atat mai satisfacator.

Imi plac persoanele in preajma carora ma simt in largul meu. Sunt atat de putine totusi. Sunt atat de putine care imi inteleg toate trairile, care nu ma judeca la prima greseala, la prima gafa, care realizeaza ca toate astea fac parte din mine, ca asta ma defineste. Imi place senzatia de complicitate pe care nu ti-o poate oferi decat o persoana foarte apropiata. Imi place sa fiu rasfatata, sa rad cu pofta cu tot cu rasul asta al meu strident. Sa ma accepte asa cum sunt, sa nu ma schimbe pentru ca stiu deja cum sa ma adaptez, stiu de la inceput cum trebuie sa fiu. Doar ca putini vad si inteleg asta.

Imi place sa traiesc orice situatie cu implicare si chiar daca par indiferenta, interiorul meu se framanta din orice nimic. Imi place sa ajut oamenii din jurul meu daca pot, imi place sa respect pe ceilalti pentru simplul fapt ca pot invata ceva de la ei, pentru ca imi place sa ascult opinii diferite de ale mele ca apoi sa le analizez. Imi place sa inteleg, sa stiu, sa aflu cat mai multe pentru ca ma dezvolta spiritual.

Imi place sa fac lucruri iesite din comun uneori, sau care par asa doar in opinia mea. Imi place sa ma distrez, sa dansez pentru ca atunci ma simt libera, evadez din cotidian, din toate problemele, din tot ceea ce e rau in acel moment. Imi place sa cultiv anumite pasiuni pentru ca imi aduc o simpla si neconditionata placere.

Imi place stau de vorba cu fratele meu, care este un om extraordinar si care este probabil singurul care ma iubeste si ma inteleg asa cum ar trebui, care ma cunoaste, ma sprijina, imi insufla starea lui permanenta de veselie, optimismul lui binefecator. Imi place ca desi am fost separati atata timp legatura noastra a fost mereu puternica, extraordinara chiar si sper ca viata sa nu ne schimbe niciodata. Pentru ca el e langa mine oricand si chiar daca imi lipsesc o multime de lucruri el reuseste sa ma ridice, sa ma faca sa sper in continuare.

Imi place sa cred ca am invatat mult pana acum si ca voi mai invata, ca nu ma voi lasa influentata de alti factori (negativi) si ca intr-o buna zi totul (sau macar o parte) va fi asa cum imi imaginez.

Oameni…

Posted: 11 Decembrie 2009 in Random
Etichete:, , , , ,

Sunt momente in care un simplu cuvant, o simpla privire, o simpla atingere ma arunca intr-o stare de bucurie exagerata, de fericire aproape completa. Sunt cei din jurul meu, sunt cei de pe strada, sunt colegi de munca, sunt simple cunostinte care au diferite „efecte” asupra mea. Oameni…

Sunt oameni care m-au ridicat, care mi-au insuflat ideea de libertate, de evadare. Acei oameni ale caror sfaturi sunt de fapt imperative, care te ghideaza in viata. Sunt oameni care au plans cu mine, langa mine, neputinciosi ca si mine. Sunt oameni care m-au iertat, care mi-au dat sansa dupa sansa si a caror bunatate nu am inteles-o. Sunt oameni care mi-au ras in fata, egoist, sec, oameni de la care nu ma asteptam, care m-au ingenuncheat. Sunt oameni care nu au asteptat sa ma auda vorbind, sau sa ma vada razand, sau sa vada macar o particica din mine ci m-au catalogat instant. Sunt oameni pe care as fi vrut sa ii cunosc mai bine, sunt oameni care au refuzat iubirea mea si pe care i-am venerat in secret pana s-a stins orice urma…

Sunt oameni carora le-am refuzat eu iubirea… Am refuzat iubirea unor oameni extraordinari, a unor oameni mult mai completi si mai sinceri decat mine. A unor oameni care mi-au iubit zambetul, ochii, parul, sufletul, mintea. A unor oameni care mi-au marturisit ca ma iubesc fara sa fi facut vreodata mai mult decat sa ma priveasca. Am refuzat iubirea unor oameni care mi-au marturisit ca peste ani si ani ar putea sa imi contureze chipul cu cea mai mare precizie, care mi-au spus ca simpla mea prezenta le face cel mai mare bine si ca zambetul meu le lumineaza ziua. Ca viata lor ar fi fost mai goala daca nu m-ar fi cunoascut. Si nu am crezut cele mai frumoase cuvinte pe care le-am auzit pana acum, dar am vazut o expresie, un semn din partea lor care mi-a aratat ca asa e.

Mi-a fost dat sa aud lucruri extraordinar de frumoase  numai din partea celor care au avut parte doar de o atingere, de o privire, de un zambet al meu, de un hohot de ras. Si pe acesti oameni i-am tradat, cel putin asa simt, le-am refuzat privirea, le-am intors spatele… insa in timp m-au cautat si mi-au spus ca m-au iertat… abia atunci a fost greu si pentru mine, cand mi-am dat seama ca as fi putut fi atat de norocoasa sa simt ceva atat de sincer. Insa am mers mai departe, lasand in urma mea oameni mai tristi.

Si eu iubesc unii oameni pentru detalii, pentru ceea ce imi place mie la ei. Sunt oameni carora le iubesc si eu privirea, zambetul, atingerea, sclipirea din ochi, grimasele, felul de a vorbi, inflexiunile vocii. Sunt persoane care inseamna atat de mult pentru mine. Sunt oameni care sunt departe de mine acum si care m-au lasat cu regretul ca nu mi-am facut timp pentru ei la momentul potrivit. Sunt oameni carora imi place sa ma dedic, sa ii venerez, sa le pastrez imaginea in minte pentru totdeauna.

Sunt oameni care m-au distrus atat de tare, care m-au zdrobit, m-au incendiat, m-au tratat ca pe un nimic  si in urma carora am ramas cu cicatrici adanci in suflet. Cicatrici care m-au inrait impotriva oamenilor care nu merita. Le-am ascuns in timp dar ma intuneca de fiecare data cand ma gandesc. Sunt oameni cu care si eu m-am purtat nedrept insa am regretat si am incercat sa ma revansez. Regret uneori ca nu sunt un om mai bun cu cei din jurul meu; mi se pare ca nu fac de ajuns. Imi place sa le spun lucruri frumoase oamenilor apropiati mie, sa le multumesc pentru orice nimic, sa intaresc legatura dintre noi. Nu pot sa vorbesc cu cineva fara sa il ating la un moment dat; o simpla atingere care sa creeza o cat de mica legatura.

Sunt oameni care m-au ridicat atat de mult printr-un cuvant. Sunt oameni care au avut rabdarea unei conversatii si care apoi mi-au marturisit ca i-am surprins. Sunt oameni care mi-au spus ca nu au mai vazut pe cineva ca mine, sunt oameni care vad in mine calitatile pe care as vrea eu sa le vada, care au aceasta intuitie de a descoperi in mine exact ceea ce vreau. Sunt oameni care cred in mine, carora le place ca pun suflet, ca ma epuizez, ca sunt in stare sa dau tot daca cred in ceva, care nu incearca sa ma opreasca, nu incearca sa ma cenzureze ci sa ma faca sa merg mai departe. Sunt oameni care mi-au zis ca sunt ca un vulcan gata sa erupa. Sunt oameni care isi opresc privirea aspura mea mai mult de o secunda si apoi zambesc. M-am bucurat intotdeaunade toate lucrurile astea, intotdeauna.

Sunt oameni care au cunoscut extrem de mult din mine si care nu au apreciat nimic, ba mai mult, au profitat. Sunt si oameni care imi creeaza anxietate, oameni in fata carora nici macar nu pot sa respir cum trebuie, oameni care ma sperie, care ma intristeaza, care ma dezamagesc… sunt oameni. Nu am avut intentia de a sublinia calitatile mele (ar fi fost in van pentru cine nu ma cunoaste si nu numai) ci de a incerca sa conturez efectul pe care oamenii il imprima asupra mea, asupra a tot ceea ce sunt. Incerc sa inteleg si sa iau ca atare tot ceea ce oamenii imi ofera si sunt constienta ca ei nu vor sti niciodata cum ii privesc eu, ce imi place mie sa vad la ei…