Se pare ca nu mai pot sa scriu. Sunt obosita si stresata si nu mai am timp sa ma gandesc la probleme. Nu ma mai gandesc la ele pentru ca sunt pusa fata in fata cu ele si trebuie sa le rezolv. Practic. Nu mari probleme, rutina zilnica, concentrare, efor mintal continuu. E obositor dar pana la urma ne obisnuim cu toate. Nu e nimic ce nu putem face si de obicei trecem prin foarte multe situatii surprinzator de adaptati.
Asta e, adaptabilitatea e cheia. Dar eu am si o fire mai paguboasa. Pun totul la suflet si bineinteles progresul inceteaza sa apara sau apare lent si greoi. Dupa o vreme in care cred ca am avansat si ca sunt „mare si tare” revin la vechii demoni. Nu am patit nimic, doar ca bineinteles entuziasumul dispare si el cu vreme si o chestie ce te bucura devine simpla rutina si iti doresti alte lucruri. Sunt foarte nestatornica, stiu. Si de fiecare data cand incep ceva incep cu un entuziasm de nedescris sfarsind prin a lasa totul balta si a incerca altceva (de obicei cu totul opus) cu acelasi entuziasm de nedescris si tot asa.
Acum vreau altceva… sau cred ca vreau altceva doar la ora asta, peste ora s-ar putea sa vreau altceva. Stiu ca de fapt asta vreau dar mai stiu ca mai e putin si ma intorc acasa pentru o mica vacanta si probabil aceasta nerabdare (pentru ca asta e) ma afecteaza emotional. M-am pierdut printre cuvinte, printre ganduri, printre planuri.
Cel mai rau e ca nu stiu ce vreau. Cel mai rau lucru posibil e sa nu stii ce vrei. Ori sunt eu vreo alta specie. Habar n-am, posibil sa fie asta problema.
In fine as putea abera foarte mult pe acest subiect dar nici sa scriu nu mai am chef acum :)). Noapte buna!
That's Not My Name 